Hai la oala cu smântână!!!
Despre oala cu smântână am mai vorbit; e o expresie care însumează, generic, cam tot ce se poate fura în România din banul public. În ultimii aproape 26 de ani s-a furat pe rupte. Cifrele diferă de la 30 de miliarde de euro la 1.500 de miliarde, sume într-adevăr astronomice. Mai mult, sumele pierdute sau mai bine zis distruse ca urmare a furturilor însumează şi ele câteva sute de milioane de euro. Normal, dacă faci o lucrare, un drum, o şosea sau o autostradă şi furi din materiale calitatea acesteia nu mai e aceaşi şi se spune că e compromisă, iar banii sunt stricaţi.
E greu să inventariezi cât s-a furat în perioada post revoluţionară, cu o democraţie tipic dâmboviţeană de către reprezentanţi ai clasei politici şi de acoliţii acestora. Pentru că mai nou, „băieţii deştepţi” s-au făcut şi mai deştepţi şi fură cu acte în regulă. Nu se mai fură cu levierul, lanterna şi cagula pe faţă, noaptea la adăpostul întunericului cu o pungă în care să ascunzi firfireii; nu, acum se fură ziua în amiaza mare, tras la 4 ace, cu legea în mână. Care lege e ticluită de oameni politici influenţi, care-şi trag şi ei partea leului din respectiva oală cu smântână.
Pentru că vedeţi dumneavoastră nu e doar o oală cu smântână, sunt multe, mult mai multe, iar unii nu se satură luând cu lingura dintr-o oală; nu, ei vor toată oala şi dacă se poate toate oalele, pline ochi. S-a furat energie, resurse naturale: petrol, gaze, aur, apă, da nu râdeţi şi apa se fură, marmură, piatră, nisip, parcuri, clădiri istorice. S-au tăiat ilegal mii de hectare de pădure, lăsând zone întregi în bătaia ploilor şi în calea puhoaielor; s-au devalizat intreprinderi, iar milioane de oameni au rămas pe drumuri, altele, privatizate pe doi, trei dolari, s-au tăiat şi s-au vândut la fier vechi pe milioane de euro. Şi toate acestea sub privirile îngăduitoare ale autorităţilor şi nu de puţine ori am aflat că toate aceste jafuri s-au făcut cu complicitatea acestora şi a clasei politice aflate vremelnic la putere.
DNA-ul, DIICOT-ul şi celelalte structuri au mai ridicat ba pe unul, ba pe altul în spectacole televizate de doi bani. I-au săltat, i-au anchetat, eventual i-au ascuns câteva luni la mititica, după care le-au dat drumul. Sub pretextul derulării groaie dosarelor în instanţe, se tergiversează sentinţa finală, timp în care cei acuzaţi sunt bine mersi, îşi văd mai departe de afacerile mai mult sau mai puţin legale, iar România primeşte bile albe la capitolul justiţie.
Nu se suflă niciun cuvânt despre recuperarea sumelor furate; nimeni nu face nimic în acest sens, ceea ce ne duce cu gândul la o oarecare complicitate. Principiul corb la corb nu-şi scoate ochii se aplică şi în aceste cazuri.
În tot acest timp, poporul suferă prin sărăcirea bugetelor acordate educaţiei, sănătăţii, apărării sau siguranţei naţionale. Oamenii se chinuie să supravieţuiască cu acel salar minim pe economie şi se uită încruntat către clasa politică, care nu mişcă un deget pentru rezolvarea situaţiei. Poate doar în campaniile elctorale să mai arunce nişte acuze spre ceilalţi oameni politici, de parcă ei ar fi nişte mironosiţe. Iar ţugulanul se lasă minţit de vorbele frumos meşteşugite, de litrul de ulei şi kilogramul de zahăr primit într-o plasă cu sigla nu ştiu cărui partid, uitând că toate astea nu vor ţine de foame 4 ani, timp în care ei, vor fi din nou aproape de oala cu smântână sfidând cu nonşalanţă tot ce înseamnă necazul şi suferinţa oamenilor pe spinarea cărora au ajuns unde au ajuns.
Dan Agache
Articol editat de Daiana Rosca, 15 octombrie 2015, 15:31
Despre oala cu smântână am mai vorbit; e o expresie care însumează, generic, cam tot ce se poate fura în România din banul public. În ultimii aproape 26 de ani s-a furat pe rupte. Cifrele diferă de la 30 de miliarde de euro la 1.500 de miliarde, sume într-adevăr astronomice. Mai mult, sumele pierdute sau mai bine zis distruse ca urmare a furturilor însumează şi ele câteva sute de milioane de euro. Normal, dacă faci o lucrare, un drum, o şosea sau o autostradă şi furi din materiale calitatea acesteia nu mai e aceaşi şi se spune că e compromisă, iar banii sunt stricaţi.
E greu să inventariezi cât s-a furat în perioada post revoluţionară, cu o democraţie tipic dâmboviţeană de către reprezentanţi ai clasei politici şi de acoliţii acestora. Pentru că mai nou, „băieţii deştepţi” s-au făcut şi mai deştepţi şi fură cu acte în regulă. Nu se mai fură cu levierul, lanterna şi cagula pe faţă, noaptea la adăpostul întunericului cu o pungă în care să ascunzi firfireii; nu, acum se fură ziua în amiaza mare, tras la 4 ace, cu legea în mână. Care lege e ticluită de oameni politici influenţi, care-şi trag şi ei partea leului din respectiva oală cu smântână.
Pentru că vedeţi dumneavoastră nu e doar o oală cu smântână, sunt multe, mult mai multe, iar unii nu se satură luând cu lingura dintr-o oală; nu, ei vor toată oala şi dacă se poate toate oalele, pline ochi. S-a furat energie, resurse naturale: petrol, gaze, aur, apă, da nu râdeţi şi apa se fură, marmură, piatră, nisip, parcuri, clădiri istorice. S-au tăiat ilegal mii de hectare de pădure, lăsând zone întregi în bătaia ploilor şi în calea puhoaielor; s-au devalizat intreprinderi, iar milioane de oameni au rămas pe drumuri, altele, privatizate pe doi, trei dolari, s-au tăiat şi s-au vândut la fier vechi pe milioane de euro. Şi toate acestea sub privirile îngăduitoare ale autorităţilor şi nu de puţine ori am aflat că toate aceste jafuri s-au făcut cu complicitatea acestora şi a clasei politice aflate vremelnic la putere.
DNA-ul, DIICOT-ul şi celelalte structuri au mai ridicat ba pe unul, ba pe altul în spectacole televizate de doi bani. I-au săltat, i-au anchetat, eventual i-au ascuns câteva luni la mititica, după care le-au dat drumul. Sub pretextul derulării groaie dosarelor în instanţe, se tergiversează sentinţa finală, timp în care cei acuzaţi sunt bine mersi, îşi văd mai departe de afacerile mai mult sau mai puţin legale, iar România primeşte bile albe la capitolul justiţie.
Nu se suflă niciun cuvânt despre recuperarea sumelor furate; nimeni nu face nimic în acest sens, ceea ce ne duce cu gândul la o oarecare complicitate. Principiul corb la corb nu-şi scoate ochii se aplică şi în aceste cazuri.
În tot acest timp, poporul suferă prin sărăcirea bugetelor acordate educaţiei, sănătăţii, apărării sau siguranţei naţionale. Oamenii se chinuie să supravieţuiască cu acel salar minim pe economie şi se uită încruntat către clasa politică, care nu mişcă un deget pentru rezolvarea situaţiei. Poate doar în campaniile elctorale să mai arunce nişte acuze spre ceilalţi oameni politici, de parcă ei ar fi nişte mironosiţe. Iar ţugulanul se lasă minţit de vorbele frumos meşteşugite, de litrul de ulei şi kilogramul de zahăr primit într-o plasă cu sigla nu ştiu cărui partid, uitând că toate astea nu vor ţine de foame 4 ani, timp în care ei, vor fi din nou aproape de oala cu smântână sfidând cu nonşalanţă tot ce înseamnă necazul şi suferinţa oamenilor pe spinarea cărora au ajuns unde au ajuns.
Dan Agache
Sursă foto: 81px.com
