DSP Caraş-Severin a dispus măsuri de identificare a fântânilor şi izvoarelor inundate
Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin a dispus măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor, în urma inundaţiilor de săptămâna trecută. În colaborare cu instituţia Prefectului, inspectorii DSP participă la acţiuni pentru identificarea fântânilor şi izvoarelor inundate. Aceştia vor recolta probe de apă şi vor monitoriza starea de sănătate a grupelor cu risc de îmbolnăvire din aceste localităţi: gravide, nou-nascuţi, bolnavi cronici şi persoane imobilizate.
Articol editat de Daiana Rosca, 20 iunie 2023, 11:30
În cazul apei de reţea se va continua consumul acesteia, dacă nu sunt impuse restricţii de utilizare.
„Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin, prin personalul de specialitate din compartimentul igiena mediului, a luat legătura cu toate unitățile administrativ-teritoriale care au fost afectate de ploile abundente din ultima perioadă de timp în județul Caraș-Severin.
Echipa de la inspecția sanitară de stat s-a deplasat în teren, urmează să fie prelevate probele din fântânile care au fost afectate. Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin solicită tuturor consumatorilor să nu consume apă pentru băut din fântânile care sunt afectate de ploile abundente din ultima perioadă de timp, pot ca să utilizeze apa pentru consumul casnic, spălat, dar nu pentru consumul uman”, ne-a declarat directorul DSP Caraş-Severin, Dănilă Miloş.
Inspectorii DSP, vor preleva probe din fântânile localităţilor Ciuchici, Măureni, Berzovia, Ezeriş, Cărbunari, Bozovici, Fârliug, Sasca Montană, Naidaş, Văliug, Sicheviţa, Berzasca şi Ciuchici, cele mai afectate localităţi de inundaţii.
În cazul fântânilor, în momentul producerii inundațiilor apa se declară nepotabilă, chiar dacă fântâna nu este inundată direct, ci numai indirect prin creșerea nivelului pânzei freatice, urmând ca după retragerea apelor să se supună procedurii de dezinfecție, procedură care a fost adusă la cunoștința autorităților publice locale.