Dor de … pace!
Articol editat de Daiana Rosca, 6 august 2015, 13:42
Suntem răi; suntem atât de răi, încât nici noi nu ne mai suportăm câteodată. Suntem câinoşi, invidioşi, certăreţi, gata să sărim la bătaie; să ne arătăm muşchii. Asta pentru că nu avem creier. Nu suntem doar noi aşa, ci şi vecinii noştri şi vecinii vecinilor noştri din cele 4 zări ale planetei. Certuri, crime, războaie conflicte iscate din nimic, care se termină cu o aşa zisă victorie a unei tabere. De câştigat însă nu câştigă nimeni; nu câştigă nimic. Totul e o pierdere.
O pierdere amară trebuie consemnată: se împlinesc astăzi 70 de ani la lansarea primei bombe cu uraniu, lăsată să cadă asupra Hiroşimei. Rezultatul este tragic: aproximativ 300 de mii de victime. La doar câteva zile, o a doua bombă atomică a fost aruncată asupra oraşului Nagasaki; alţi 150 de mii de morţi. Americanii, autorii morali ai celor două bombardamente, au justificat în fel şi chip decizia luată la sfârşitul celui de al doilea război mondial. Din păcate nu există scuză şi nici justificare pentru comiterea unor asemenea atrocităţi.
Din nefericire asistăm în ultimii ani la o nouă cursă a înarmărilor, la crearea de noi conflicte zonale, cu mari posibilităţi de extindere la nivel regional sau global: Ucraina şi ISIS sunt doar două exemple. Motive există, motive ce pot fi invocate: seceta, foametea, lipsa resurselor naturale, dorinţa unor lideri de a fi în centrul atenţiei. În locul calmării situaţiei de către cei ce o pot face, asistăm cu nepăsare deocamdată la creşterea tensiunilor, la escaladarea înarmării, la tatonări armate, la conflicte locale sângeroase. Deocamdată spuneam, asistăm cu nepăsare; e prea departe, nu ne afectează. În momentul în care vom realiza cât de afectaţi suntem, va fi prea târziu şi nu se va mai putea face nimic. Atunci vom asista cu resemnare, sau vom intra în conflict de o parte sau de alta a taberelor.
Prin anii 1955, un experimentat profesor afirma că între bunurile materiale, incluzând aici apă, hrană, bunuri de producţie şi numărul populaţiei, va apare periodic un decalaj, asta pentru că primele cresc în progresie aritmetică, iat populaţia în progresie geometrică. Revenirea la un echilibru se poate face în două feluri: crescând productivitatea muncii şi a resurselor naturale, care se poate face până la un punct, sau scăzând populaţia. Acest lucru se poate realiza prin dezastre naturale, molime cu extindere globală, sau războaie cu milioane de victime. Dacă această teorie este valabilă, şi nu văd de ce nu ar fi aşa, constatăm deja că suntem prea mulţi şi este necesară o corecţie.
Ingenuncheată de criza capitalismului şi de eşecul globalizării, cursa declaraţiilor bombastice i-a cuprins nu numai pe politicieni, ci şi pe oamenii obişnuiti, care din Romania până în China sau din Statele Unite până în Rusia, se bat cu pumnul în piept în numele ideologiilor naţionale, rasiale şi religioase a căror stea o crezusem apusă demult.
Speriaţi de globalizare, de adâncimea crizei economice, oamenii recurg la aceleaşi ideologii învechite, semn că nu am evoluat prea mult nici nu am învăţat nimic din lecţiile trecutului. Poate tocmai de aceea ar trebui să ne reamintim mereu de Hiroşima şi de Nagasaki, ce reprezintă vârful cruzimii la care îi împinge războiul pe oameni. Poate tocmai de aceea mi-e astăzi dor, dar tare dor, de…pace!
(Dan Agache)
Sursa foto: www.publika.md
