Deputat controlat judiciar
Articol editat de Mirabela Afronie, 3 aprilie 2015, 12:56
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupție au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 3 aprilie 2015, faţă de SCUTARU GEORGE-ADRIAN, la data faptelor deputat şi membru cu funcţie de conducere într-un partid, în sarcina căruia s-au reţinut infracțiunile de complicitate la luare de mită şi spălarea banilor
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză – a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.
Din banii primiţi, conform unei înțelegeri anterioare, persoana denunţătoare i-a dat lui Scutaru George-Adrian suma de 170.000 euro, proveniența și modul în care s-au obținut banii fiind cunoscute exact de Scutaru George-Adrian.
Suma de 170.000 euro, primită în numerar de Scutaru George-Adrian de la denunţător, a fost disimulată prin încheierea de contracte de publicitate, fiind folosită în campania electorală din anul 2008.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Scutaru George-Adrian trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie ori de câte ori este chemat.
b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie cu privire la schimbarea locuinţei.
c) să se prezinte la D.G.P.M.B. – Poliția Sectorului 1 – Secția 5 Poliție – organ de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului;
e) să nu ia legătura, sub nicio formă, cu anumite persoane distinct nominalizate.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Inculpatului Scutaru George-Adrian i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.