Prima pagină » Editorial FM » De-a şoarecele şi pisica

De-a şoarecele şi pisica

Articol editat de Daiana Rosca, 16 octombrie 2015, 12:29

Desenele animate cu Tom şi Jerry, celebrele personaje care mi-au încântat copilăria şi de ce să nu recunosc şi adolescenţa, m-au inspirat să le folosesc în editorialul de astăzi. Jocul politic de-a şoarecele şi pisica cred că e tipic dâmboviţean. În ţările civilizate, europene spre care tindem, dar până la care mai avem atâta amar de drum, treburile se rezolvă bărbăteşte, prin hotărâri parlamentare, prin discursuri politice cu valoare, prin exprimarea chiar a punctelor de vedere într-un cadru organizat, faţă în faţă.
Pe la noi lucrurile nu stau tocmai aşa. La noi apare un politician pe la televizor, la un post de ştiri şi face acuze fără dovezi despre faptele sau intenţiile altui politician. Cel vizat apare la o altă televiziune şi dă un răspuns clar, dar tot fără dovezi în apărarea sa şi, dacă tot a prins ocazia, acuză şi el la rândul lui, devenind din acuzat – acuzator, iar circul continuă, cu variaţiuni pe aceeaşi temă, sau pe altele conexe.
Sincer nu mă încântă deloc. Parcă mai simpatice erau cele două personaje din desenele animate. Capcane, farse, păcăleli, toate pentru o bucăţică de caşcaval. În cazul politicienilor nici nu poate fi vorba de ceartă pe caşcaval; acela se împarte în spatele uşilor închise, unde doctrinele de partid dispar, unde răfuielile politice sunt lăsate la intrare şi se dă tovărăşeşte mâna pentru împărţirea caşcavalului. Rar, dar foarte rar, mai apare câte un dulău, care în desene lua partea şoricelului. În viaţa reală, dulăul nu ia partea nimănui; el se face că latră ba la unul, ba la celălalt, dar ia partea leului din caşcaval. Deh, vremuri grele; sau poate oamenii stau rău cu analizele de calciu şi atunci e normal să se înfrupte din lactate, NU? Mda, dar ei preferă tot caşcavalul, nu ştiu de ce.
Avem atâte exemple în viaţa de zi cu zi din viaţa politică încât nu are rost să le enumăr acum. Sunt imagini ce pot fi văzute ba la o televiziune, ba la alta. Ce e în spate, aflăm după ce latră dulăul şi-i vedem pe Tom încătuşat la fel ca Jerry, purtând acelaşi stigmat: hoţ de caşcaval. După care lucrurile se dau uitării, cearta dintre cei trei se stinge treptat, treptat şi personajele noastre se reîntorc la bucăţile de caşcaval.
Acum trebuie să recunosc cu mâna pe inimă că eu sunt îndrăgostit de Jerry. Poate pentru că e şoricel, ori poate că pare mai mic şi mai neajutorat decât înfumuratul Tom, sau pur şi simplu pentru că e firesc să ţin partea celui mai slab. Atâta doar că în viaţa reală rolurile lui Tom şi Jerry se schimbă odată la 4 ani, iar caşcavalul despre care vorbim e doar al lor.
Cred că ar fi cazul să rupă cineva…pisica şi să ajungem şi noi măcar la nişte brânză de vacă degresată, dacă bucata de caşcaval e prea departe. Ce ziceţi?

Dan Agache