Condamnaţi de sărăcie
Certurile politice, lupta crâncenă pentru o treaptă mai sus în ierarhia socială, frica de a nu fura celălalt mai mult ca mine, dorinţa de înavuţire cu orice preţ, toate acestea ne-au determinat să nu mai fim oameni; să nu mai privim în stânga ori în dreapta noastră; să nu mai ştim ce se întâmplă cu semenii noştri. Am uitat să fim oameni.
Uitarea aceasta a noastră, nu schimbă realitatea dinprejur. Ea există chiar dacă o observăm ori o ignorăm şi e crudă. „Mai mult de un sfert dintre copiii din Europa sunt expuși riscului de sărăcie și excluziune socială, lucru ce va avea repercusiuni pentru ei pe tot parcursul vieții”, se precizează într-un raport al Comisiei Europene, dat ieri publicităţii.
În România situaţia este şi mai gravă: 51% dintre copii de azi sunt expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială. Puteţi să credeţi că mai bine de jumătate din viitorul acestei naţii se află în această situaţie? Vă puteţi închipui că în plin secol 21, într-o ţară europeană, membră NATO şi cum mai vreţi să-i spuneţi, există copii care nu au văzut niciodată o banană ori o portocală? Nu doar că nu au mâncat, nici măcar nu au văzut aşa ceva. Mai sunt copii care refuză să plece din spital după o internare. De ce? Pe cât de simplu, pe atât de incredibil: condiţiile de cazare şi mâncare sunt infinit mai bune decât acasă, orice ar însemna acest cuvânt pentru ei.
Pe termen scurt şi mediu şi lung consecinţele sunt incalculabile. Aceşti copii vor fi marginalizaţi şi defavorizaţi în viitor, iar noi îi ignorăm de pe acum. Cum s-a ajuns în această situaţie? Locurile de muncă au pierit ca roua dimineţii în bătaia soarelui; părinţii au plecat rând pe rând peste hotare, în dorinţa de a asigura un minim de venit celor rămaşi acasă. Toate acestea au condus la destrămarea familiilor, la lipsa unei minime educaţii acordată celor mici, la abandon şcolar şi în final, tot la sărăcie.
Aceste lucruri se întâmplă în preajma noastră, dar suntem atât de ocupaţi de noi înşine, încât îi uităm. Ori dacă ştim câte ceva despre soarta lor, îi ignorăm şi ne preocupăm doar de noi. Acum, în prag de sărbători am putea face ceva pentru ei: nu doar o ciocolată, o fructă, ori o farfurie de mâncare, nu. Ar trebui să îi ridicăm în atenţia autorităţilor, pentru ca ei să facă ceva pentru ei, pentru copii acestei naţiuni. Nu de alta, dar fără viitorul lor, nici noi nu vom avea un viitor. Trist, dar din păcate adevărat.
Articol editat de Daiana Rosca, 25 noiembrie 2015, 14:47
Dan Agache
Sursă foto:www.observatorulbuzoian.ro