Caraş-Severin: Profesorii pichetează sediul Instituţiei Prefectului
Profesorii din Caraş-Severin vor picheta vineri, 26 mai 2023, sediul Instituţiei Prefectului. Decizia vine ca urmare a negorierilor eşuate de la nivel naţional.
Articol editat de Casandra Silitra, 26 mai 2023, 09:15
Protestul va avea loc în Centrul Civic al Reşiţei, în intervalul orar 11:00-13:00, după cum a declarat pentru postul nostru de radio, preşedintele Sindicatului Dascălilor Cărăşeni, Carmen Rugină.
„La Reşiţa, în intervalul orar 11:00-13:00, colegii noştri din învăţământul cărăşan vor picheta Prefectura. Vom fi acolo. Am primit autorizaţie pentru pichetare de la Primăria Reşiţei şi, evidenţ am obţinut şi de la cele două instituţii abilitate cu ordinea publică, respectiv Poliţie şi Jandarmerie.
Sindicatul Dascălilor Cărășeni a anunțat aproximativ 150 de persoane, ceea ce presupune prezența profesorilor, dar și a părinților care vor să ni se alăture acestui demers.
Protestul nostru, să știți că nu este îndreptat împotriva părinților și a copiilor. Asta v-am mai spus și cu altă ocazie și nici nu se limitează la solicitarea unor salarii decente. Adică nu este singurul lucru pe care ni-l dorim.
Aș vrea să se înțeleagă faptul că noi vrem să ni se redea demnitatea care ni se cuvine statutului socio-profesional pe care îl avem. Am vrea să nu fim tratați ca ca niște asistați sociali, pentru că din partea Guvernului asta am primit, niște vouchere ca să ne achiziționăm cărți și alte materiale didactice, în contextul în care noi vorbim despre proiectul național România educată, care presupune dotarea școlilor și, evident, punerea la dispoziție a materialelor informative pentru profesori și elevi.Astea deja le putem procura de pe internet, poate în mare parte și în mod gratuit.
Cred că ajunge cu jignirea și cu disprețul, disprețul de care ne bucurăm, vedeți ghilimelele de rigoare, în momentul de față, din partea guvernanților.
Cam atât ni s-a oferit în urma negocierilor care au avut ieri, undeva în jurul orei 17, ministrul educației, ministrul muncii și alți reprezentanți din Guvern s-au deplasat la ședința care a presupus întâlnirea colegilor noștri lideri din țară, unii cu prezență fizică, alții conectați online. Și atât s-a putut, având în vedere că pe programul PNRR nu se pot admite creșteri salariale.
Mă bucur că au reușit să-și mărească salariile lor în urmă cu o lună. Mă bucur că pensiile au rămas aceleași, în ciuda faptului că Europa trage semnale severe în acest sens, să se reducă pensiile demnitarilor și, mă rog, alte lucruri care sunt permise.
Niciodată nu este permis nimic pentru educație, pentru că știți de ce? Un popor needucat este ușor de manevrat”