[AUDIO] De luni începe vaccinarea cu doza a 3-a și în cele 14 centre fixe din Caraș-Severin
Populaţia se poate vaccina începând din această dimineață de la ora 8.00 şi în cele 14 centre de imunizare din Caraş-Severin cu a 3-a doză de vaccin Pfizer sau Moderna pentru a se proteja de valul 4 al pandemie. Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe baza de ARN mesager, indiferent de schema iniţială.
Articol editat de Daiana Rosca, 28 septembrie 2021, 06:58 / actualizat: 29 septembrie 2021, 4:09
Centrele din Caraș-Severin sunt pregătite, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al DSP, Daniel Botgros:
Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer sau Moderna. Vor avea prioritate persoanele vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice-indiferent de vârsta, persoanele din centrele medico-sociale, sănătate şi din învaţamânţ care au cel puţin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin.
Având în vedere evoluția epidemiologică severă din România și necesitarea asigurării protecției maximale a cetățenilor împotriva maladiei COVID-19, membrii CNCAV au hotărât în unanimitate, pe baza datelor științifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager.
Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală.
Important!
Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna.Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioadaurmătoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date științifice. Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel (doza 3)Se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.Pentru persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, se va utiliza aceeași modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziție de către direcțiile de sănătate publică județene/ a municipiului București.
Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate. Reiterăm cetățenilor necesitatea și importanța vaccinării împotriva COVID-19 pentru toate persoanele de peste 12 ani, în interes individual și al sănătății publice, prin reducerea cazurilor severe și a deceselor.
Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european.