Împlinirea a 24 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 marcată astăzi în vestul ţării
Articol editat de Mirabela Afronie, 22 decembrie 2013, 00:05
Reșița
Cei 24 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 marcați și în municipiul de pe Bârzava. Trei din cele patru organizații de revoluționari din Caraș-Severin, alături de oficialitățile judeţene, au organizat în dimineața zilei de sâmbătă, 21 decembrie la troița din centrul civic al urbei, o acțiune comemorativă. O cruce de câțiva metri, formată din candele, a fost amplasatã în fața monumentului, în memoria celor 22 de reșițeni căzuți pentru libertate. Cu acest prilej, văduvele acestora au cerut senatorului Iosif Secășan, prezent la eveniment, să facă demersurile necesare pentru aflarea celor vinovați de moartea soților lor, în acele zile. În discursurile rostite, revoluționarii au făcut apel la unitate. Asociația Tinerilor Revoluționari, constituită din persoane care în Decembrie 1989 au constituit la Reșița Garda 200, au depus separat jerbe de flori.
Caransebeş
Asociaţia Revoluţionarilor din Caransebeş a organizat astăzi împreună cu primăria o serie de activităţi menite să marcheze împlinirea a 24 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 şi comemorarea victimelor acesteia în municipiul de pe Timiş şi Sebeş. Întâlnirea oficialităţilor cu membrii asociaţiei revoluţionarilor a avut loc în Piaţa Revolutiei unde au fost depuse coroane de flori şi s-a fost intonat Imnul Naţional. De aici oficialităţile prezente s-au deplasat la Cercul Militar, unde au depus coroane de flori la placa ce comemorează eroii revoluţiei, amplasată pe clădirea Cercului Militar.
Primarul Marcel Vela a precizat că deşi foarte puţini au certificat de revoluţionar, toţi caransebeşenii sunt revoluţionari pentru că fără ei Caransebeşul nu ar fi devenit al treilea oraş liber. Episcopul Caransebeşului PS Lucian a salutat ideea edilului urbei, ca de anul viitor să fie amplasată, lângă monumentul eroilor o candelă care să rămână aprinsă 24 de ore din 24 în memoria eroilor revoluţiei. Revoluţionarul Nelu Căprioru ne-a declarat că la 24 de ani de la revoluţie nu este nici pe departe imaginea României pentru care a ieşit în stradă. La manifestare au fost prezenţi Zaharia Drăghiţă preşedintele Asociaţiei Revoluţionarilor, reprezentanţi ai Primăriei, ai Asociatiei Răniţilor, ai Garnizoanei Militare, Poliţiei, Jandarmeriei, Pompierilor şi ai Partidelor Politice.
Arad
Eroii Revoluţiei din 1989 au fost comemorati astăzi şi la Arad. Manifestările au început în această dimineaţă la fosta fabrică Orologeria locul de unde au plecat primele coloane de muncitori înspre centrul oraşului marcând astfel începerea Revoluţiei în Arad. Au fost depuse coroane de flori de către cei aproximativ 30 de revoluţionari arădeni la Troiţa eroilor din cimitirul Eternitatea precum şi la Crucea eroilor din faţa Primăriei, ce poartă numele celor 24 de martiri eroi ai revoluţiei din Arad. Liderul de atunci al revoluţionarilor, actorul Valentin Voicila, i-a declarat corespondentului nostru Ioan Suciu, că eroii de atunci au deschis calea libertăţii noastre.