[AUDIO] Aniversarea a 150 de ani de la punerea în funcțiune a primei căi ferate montane de pe teritoriul României
Articol editat de Mirabela Afronie, 20 septembrie 2013, 08:46 / actualizat: 22 septembrie 2013, 10:35
Sâmbătă, 21 septembrie
150 de ani de la înființarea primei căi ferate montane din România, ani în care milioane de turiști atât din țară, cât și din străinătate au admirat acest obiectiv, monument istoric, ale cărui date tehnice sunt deosebite chiar și pentru 2013, cu atât mai mult pentru jumătatea secolului XIX.
Autoritățile au încercat și astăzi să atragă atenția asupra potențialului căii ferate printr-o amplă manifestare, care a debutat în gara din Oravița, prima clădire cu această destinație din România și prima gară cu lift-pasaj pentru acces la peronul situat mai sus de nivelul accesului din stradă. Sute de persoane, oficialități locale și județene, parlamentari, oameni de cultură, voluntari, dar și turiști au militat pentru salvarea Semeringului Bănățean. Aceștia au asistat la o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți, la dezvelirea unei plăci aniversare și la un moment artistic, după care au urmat două ore și jumătate de călătorie feroviară pe Drumul de fier. Oamenii fie că erau pentru prima dată pe traseul Oravița-Anina sau se aflau pe această rută pentru a zecea oară, parcă nu se mai săturau să admire peisajul sălbatic, desprins din povești. Între timp pe cer era un adevărat spectacol, zeci de tineri zburau cu paramotorul, iar odată ajunși în Anina, povestea parcă devenea din ce în ce mai fascinantă. Mii de persoane au primit sosirea trenului în gară cu ropote de aplauze. Nu a lipsit nici muzica de fanfară, dezvelirea unei plăci aniversare și alocațiunile oficialităților. În ciuda ploii torențiale, cetățenii nu s-au mișcat din loc până la finalul acțiunii. A urmat o slujbă de pomenire a eroilor la Biserica Ortodoxă din Anina, după care la Centrul de Afaceri a avut loc vizitarea expoziției de pictură Gustav Hlinka, galeriei de fotografii Nicu Șușară, expoziției de picturi create de elevi. Apoi, acțiunea s-a mutat înapoi în gara din Anina, unde pe o scenă amenajată special pentru aniversarea a 150 de ani de cale ferată, a început distracția. Au evoluat formații de dansuri populare, interpreți de muzică ușoară și populară, fanfara Liceului de artă din Reșița, coruri de copii.
Vineri, 20 septembrie, ora 21.00
150 de ani. O cale ferată. 14 tuneluri. 20 de viaducte, toate în doar 35 de km. Un secol și jumătate de istorie, generații de ceferiști, generații de oameni care au trăit și trăiesc în continuare pentru Banatul Montan.
Oravița a găzduit vineri, 20 septembrie prima zi a manifestărilor dedicate unui secol și jumătate de la înființarea primei căi ferate montane din România. Teatrul vechi “Mihai Eminescu” din localitate a fost locul de desfășurare a unui simpozion dedicat acestei aniversări. Au fost rememorate momentele de glorie ale economiei românești, dar și clipele în care economia țării, ajunsă în degringoladă a trebuit să facă față situației economice actuale. Istorici, literați, oameni de cultură au atras atenția asupra necesității păstrării acestui monument arhitectural care este foarte apreciat de turiștii străini, dar lăsat în uitare de autoritățile regionale. Manifestările aniversare continuă sâmbătă, 21 septembrie la muzeul feroviar și o călătorie pe traseul Oravița-Anina, într-un peisaj de toamnă autentic.
Acțiunea organizată de Consiliul Județean Caraș-Severin, administrațiile locale din Oravița și Anina, Episcopia Caransebeșului, își propun să atragă atenția asupra unui monument arhitectural și economic deopotrivă menit să readucă Banatul Montan în atenția Europei.
Vineri, 20 septembrie, ora 10.00
Aniversarea a 150 de ani de la punerea în funcțiune a primei căi ferate montane de pe teritoriul actual al României va fi marcată în acest sfârşit de săptămână, printr-o serie de manifestări reunite în cadrul proiectului „Bucuria societăţii civile exprimată la a -150-a aniversare a Căii Ferate Montane Oraviţa – Anina”. Activitățile vor avea loc vineri, 20 septembrie, începând cu ora 16.30 la Teatrul Mihai Eminescu din Oravița și vor continua sâmbătă, 21 septembrie ora 10.00 la gara Oravița, de unde se va pleca pe traseul aniversar Oravița – Anina. Evenimentul aniversar este organizat de către primăriile orașelor Anina și Oravița, împreună cu Consiliul Județean Caraș-Severin și în colaborare cu Centrul de Resurse Pentru Mediu Reșița, Episcopia Ortodoxă a Caransebeșului și Societatea Națională Căile Ferate Române.
Despre programul manifestărilor, oferă detalii şeful serviciului turism din cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Florin Stoichescu:
Pentru a marca acest eveniment, Caravana Radio România Reşiţa va fi prezentă în acest sfârşit de săptămână în cele două localităţi, dar şi pe parcursul călătoriei cu trenul de epocă între Oraviţa şi Anina. De asemenea, radioprogramul „Bună Dimineaţa Banat”, de sâmbătă, 21 septembrie va fi realizat din Oraviţa.