Senator în arest preventiv
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2013, în calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, inculpatul Bădescu Iulian a semnat, la data de 21 ianuarie, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești, iar la data de 28 iunie, a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operațiuni controlului de legalitate, regularitate și încadrare în creditele bugetare și a dispus plata sumei de 8.000.000 lei (în trei tranșe) către asociație, deși cunoștea că nu este legală.
Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma anterior menționată, precum și obținerea de către Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești a unui folos necuvenit de aceeași valoare. Prin semnarea contractului și a regulamentului sus menționate, inculpatul Bădescu Iulian și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale și a încălcat dispozițiile din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv și pe cele din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Același inculpat i-a pretins unui reprezentant al Asociației Comunitare „Lupii Galbeni 2012” Ploiești, în schimbul derulării contractului de asociere și a regulamentului de aplicare a contractului, precum și a efectuării plăților către Asociație, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau ce urmau a fi acordate de primărie jucătorilor echipei de fotbal „F.C. Petrolul” Ploiești, ale cărei interese erau reprezentate de Asociația Comunitară, precum și foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului și a cazării, în perioadele ianuarie – februarie 2013, respectiv ianuarie – februarie 2014, la două hoteluri din Turcia, unde inculpatul Bădescu Iulian a însoțit echipa în desfășurarea cantonamentului.
În același context, inculpata Iacob Oana Cristina, în calitate de secretar al municipiului Ploiești, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuției de serviciu, a avizat pentru legalitate Hotărârile Consiliului Local Ploiești prin care s-au aprobat încheierea contractului de cooperare între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești și Regulamentul de aplicare a prevederilor contractului, hotărâri adoptate cu încălcarea dispozițiile legale.
Rapoartele de specialitate prin care au fost propuse Consiliului Local Ploiești, spre aprobare, documentele sus menționate (contractul si regulamentul de aplicare) au fost semnate de inculpata Alexandru Iulia Alina, director executiv din cadrul Primăriei municipiului Ploiești, deși nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Ulterior inculpata a semnat şi documentele propriu zise, contribuind astfel, la prejudicierea bugetului local cu 8.000.000 lei, reprezentând suma plătită de municipiul Ploieşti Asociaţiei Comunitare, precum şi la obţinerea de către aceasta din urmă a unui folos necuvenit în acelaşi cuantum.
În perioada 2012 – 2013, inculpatul Bădescu Iulian, în calitate de senator în Parlamentul României şi ulterior primar al Municipiului Ploieşti, în mod repetat, a desfăşurat, în numele unor societăți comerciale pe care le controla în fapt, activităţi cu titlu oneros, producătoare de venituri pentru sine, incompatibile cu cele două funcţii deţinute succesiv.
Concret, inculpatul a încheiat contracte de servicii publicitare, a achiziționat prin intermediul unui executor judecătoresc 2 imobile situate în municipiul Ploiești și a achiziţionat în mod direct produse alimentare şi de propagandă destinate distribuirii către alegători, în scop electoral, în campania din primăvara – vara anului 2012 pentru alegerile locale în Ploieşti.
Cu prilejul aceleiași campanii, inculpatul Bădescu Iulian, în calitate de persoană cu funcții de conducere în cadrul unei formațiuni politice, filiala Prahova, a pretins și primit, de la un om de afaceri, următoarele:
– suma de 20.000 lei,
– bunuri constând în carne, tricouri, bannere, baloane, servicii de personalizare produse şi
– servicii de transport în valoare totală de aproximativ 80.000 lei, destinate distribuirii către alegători.
În schimbul acestor bunuri și servicii, inculpatul i-a promis omului de afaceri că, după câştigarea portofoliului de primar, va încredinţa societăţii comerciale administrată de acesta din urmă lucrări de construcţii pe raza municipiului Ploieşti, finanţate din bugetul primăriei, lucru care, în fapt, s-a şi realizat.
În același context și în același scop, inculpatul Bădescu Iulian, a pretins de la alt om de afaceri să-i confecționeze un număr de 10.000 tocătoare din lemn din care a primit efectiv 7.400 bucăţi în valoare de 7.432,56 lei.
De la același om de afaceri, în cursul anul 2013, inculpatul, în calitate de primar al municipiului Ploieşti, a pretins şi a primit foloase materiale necuvenite în valoare de aproximativ 20.000 lei, constând în lucrări de tâmplărie efectuate la locuinţa deţinută de acesta din urmă în municipiul Ploieşti, în schimbul promisiunii de atribuire a unor contracte de execuţie lucrări finanţate de la bugetul primăriei.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Bădescu Iulian, Iacob Oana Cristina și Alexandru Iulia Alina.
Primăria Municipiului Ploieşti, Consiliul Local Ploieşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.000.000 lei.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie
Articol editat de Mirabela Afronie, 26 mai 2015, 16:10
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată:
în stare de arest preventiv, a inculpatului BĂDESCU IULIAN, la data faptelor senator în Parlamentul României și primar al municipiului Ploiești, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 acte materiale),
– luare de mită (2 infracțiuni),
– efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (6 acte materiale),
– folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracțiuni),
și sub control judiciar, a inculpatelor:
IACOB OANA CRISTINA și ALEXANDRU IULIA ALINA, la data faptelor, secretar al municipiului Ploiești respectiv director executiv la Direcția administrație publică, juridic – contencios, achiziții publice, contracte din cadrul aceleiași instituții publice, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 acte materiale)