Reţinere oameni de afaceri din Oradea
Articol editat de Valentina Adam, 28 ianuarie 2015, 17:45
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus punerea în mişcare a aciunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 28.01.2015, a inculpaţilor:
DUME FLORIN GABRIEL, administrator al SC Dumexim SRL Oradea, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
– şantaj,
– participaţie improprie la infracţiunea de fals în declaraţii,
– inducerea în eroare a organelor judiciare.
DUME SIMONA MARIANA, administrator la SC Dumexim SRL Oradea, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
– tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente false, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
– inducerea în eroare a organelor judiciare(2 infracţiuni).
În ordonanţele de reţinere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada ianuarie-aprilie 2013, în contextul organizării unei licitaţii privind atribuirea unui contract finanţat din fonduri europene(FEADR), intitulat „Servicii de proiectare şi lucrări de execuţie-modernizare drum forestier Valea Iadului-Comuna Bulz, inculpata Dume Simona Mariana, în calitate de administrator al SC Dumexim SRL Oradea, a prezentat oferte de preţ false, în susţinerea ofertei de licitaţie, dar şi pentru adjudecarea acesteia.
Valoarea proiectului a fost estimată la 6.078.378 lei, fără TVA, echivalentul a 1.401.330 euro.
În acest sens, inculpata a aplicat ştampila „CONFORM CU ORIGINALUL”, semnătura şi ştampila SC Dumexim SRL, pe fiecare copie a ofertelor de preţ, atestând în mod nereal că originalul ofertelor de preţ ar exista în realitate şi că au fost emise de firmele respective.
Ca urmare a faptului că, una dintre firmele participante la licitaţie a depus o sesizare la această unitate de parcheţ la data de 07 februarie 2014, inculpata Dume Simona Mariana a depus un denunţ penal la dosarul de urmărire penală, pentru a beneficia de prevederile art. 19 din OUG nr. 43/2000, privind reducerea pedepsei la jumătate pentru cei care denunţă şi facilitează tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni de corupţie. Astfel, aceasta a sesizat organele judiciare despre faptul că firma denunţătoare a săvârşit infracţiunea de „folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene”.
În susţinerea denunţului penal, inculpata Dume Simona Mariana a anexat copii ale mai multor înscrisuri, printre care şi o „DECLARAŢIE” a unui angajat al firmei pe care o administra, autentificată la notariaţ prin care acesta a declarat că semnătura de pe un curriculum vitae, întocmit pe numele său la data de 23.01.2013 şi care a fost anexat la Documentaţia depusă pentru atribuirea Contractului „Modernizare drum forestier – Valea Iadului – Comuna Bulz”, de către firma denunţătoare, nu îi aparţine.
Această declaraţie notarială, necorespunzătoare adevărului, a fost obţinută la data de 24 ianuarie 2014, urmare a faptului că, inculpatul Dume Florin Gabriel a constrâns moral persoana respectivă pentru ca aceasta să nu-şi recunoască semnătura de pe propriul „Curriculum Vitae”.
Inculpaţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentaţi, la data de 29 ianuarie 2015, la Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.