Primarul și consilierii locali urmăriți penal
Articol editat de Mirabela Afronie, 26 martie 2015, 15:57
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de:
– DORIN FLOREA și KISS IMOLA, primar respectiv director economic ai municipiului Tîrgu Mureş, cu privire la săvârşirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– MĂCEȘANU VIRGIL, CIOBAN MARIA, jurist respectiv secretar în cadrul Primăriei Tîrgu Mureș, și BENEDEK ISTVAN, GOMBOS GEZA CSABA, PETI ANDREI, JOZSA TIBOR, KARACSONY ERDEI ETEL, BAKOS LEVENTE ATTILA, TORZSOK SANDOR LASZLO, KIKELI PAL ISTVAN, SOOS ZOLTAN, HALLER BELA, ROMAN IOANA DANA, MATEI DUMITRU, PUIAC ION CLAUDIU, FĂRCAȘ IOAN, GUJAN HERMAN COSMIN LUCIAN, SOMEȘAN CRISTINA LIGIA, SABĂU POP AURELIAN OLIMPIU, LOGHIN LUCIAN MIRCEA, URCAN GHEORGHE, consilieri locali în cadrul primăriei Tîrgu Mureș, cu privire la săvârşirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 18 iulie 2013, suspectul Dorin Florea în calitate de primar al municipiului Tîrgu Mureș și ordonator principal de credite și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prin încălcarea prevederilor mai multor acte normative care interziceau alocarea de fonduri de la bugetul local către Asociația Sportivă Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș, întrucât aceasta avea obligaţii de plată neonorate privind impozitele şi taxele către stat, precum şi contribuţiile către asigurările sociale de stat.
Concret, suspectul a inițiat, în condiții ilegale, un proiect de hotărâre de consiliu local, care a stat la baza adoptării, în mod ilegal, la data de 25 iulie 2013, a hotărârii a Consiliului Local Municipal privind aprobarea alocării, de la bugetul local, a sumei de 4.000.000 lei pentru sezonul competițional 2013-2014, în vederea continuării asocierii dintre municipiul Tg. Mureș și Fotbal Club Municipal Tg. Mureș.
La acea ședință a participat, pe lângă cei 20 de suspecți – consilieri locali, și secretarul Primăriei Municipiului, suspecta Cioban Maria, care a contrasemnat documentul respectiv.
Ulterior, suspectul Dorin Florea a încheiat și semnat în condiții ilegale, ca reprezentant al municipiului Tîrgu Mureș, alături de suspecta Kiss Imola, în calitate de directorul economic, un contract de asociere cu Asociația Sportivă Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș, contract vizat de suspectul Măceșanu Virgil în calitate de jurist, prin care s-a alocat acestei asociații sportive, de la bugetul local, suma de bani respectivă.
Prin aceste fapte a fost prejudiciat bugetul local al municipiului Tîrgu Mureș cu suma de 4.000.000 lei, plătită asociației sportive în perioada 21.08.2013 – 31.05.2014, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș.
Suspecților li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În dosar se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de o altă persoană.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.