Fraudare de fonduri europene
Inculpaţilor Poienaru Ştefan și Văleanu-Traicu Maria-Ecaterina li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Articol editat de Mirabela Afronie, 11 februarie 2015, 13:50
În completarea comunicatului nr. 254/VIII/3 din 10 februarie 2015, Biroul de Informare și Relaţii Publice este abilitat să comunice următoarele:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de Combatere a Corupție, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând din data de 10 februarie 2015, față de inculpaţii:
POIENARU ŞTEFAN, administrator al mai multor societăți comerciale, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:
– complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei,
– participaţie improprie la tentativă la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei,
– participaţie improprie la tentativă la infracţiunea de înşelăciune,
– complicitate la infracţiunea de înşelăciune.
VĂLEANU-TRAICU MARIA-ECATERINA, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:
– folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei,
– înşelăciune.
În ordonanțele de dispunere a controlului judiciar se arată că, există date și indicii rezonabile care conturează următoarea stare de fapt:
În intervalul 2009-2014 inculpatul Poienaru Ştefan prin intermediul mai multor firme, pe care le deţine în mod direct sau prin interpuşi, a fraudat sau a încercat să fraudeze atât bugetul de stat cât şi bugetul general al Comunităţilor Europene.
Activitatea infracțională a inculpatului s-a concretizat atât prin întocmirea unor declaraţii neconforme realităţii, referitoare la suprafețele de teren declarate în faţa autorităţilor locale, cât şi în faţa Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în mod direct sau prin interpuşi ai acestuia, cât şi prin documente falsificate de către autorităţi ale administraţiei publice locale, determinate de inculpat să elibereze aceste acte.
În perioada 2009-2011, în contextul unui proiect privind modernizarea unei exploatații agricole, prin intermediul fiicei sale Văleanu-Traicu Maria-Ecaterina, inculpatul Poienaru Ștefan a obținut fonduri în valoare de 3.800.000 lei.
În acest caz, cercetările au scos la iveală, printre altele, faptul că echipamentul finanțat în cadrul proiectului, a fost livrat firmei beneficiare, cu mai mult de un an înainte de a fi achiziționat oficial în anul 2009 și că societatea respectivă a manipulat procedura de licitație în mod deliberat și intenționat și a creat condiții artificiale pentru a obține în mod ilegal și fraudulos finanțare de la bugetul UE și de la bugetele naționale pentru echipamentele deja închiriate.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpaţilor Poienaru Ştefan și Văleanu-Traicu Maria-Ecaterina li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.