Victor Rebengiuc: 90 de ani de viață și 65 de ani de teatru

Nu știu, în ierarhia titlurilor nobiliare, pe care l-aș putea pune în dreptul lui Victor Rebengiuc-actorul, omul, profesorul, românul.
Cred că excelența este starea sa de a fi. Cred în acest actor, iar ca om îl admir pentru verticalitatea sa morală. Este un caz rar și parcă irepetabil pentru scena românească. Este, și acest lucru îmi dă și mie certitudinea că sunt și mai ales că-i sunt contemporan. Victor Rebengiuc are 90 de ani de viață și 65 de ani de teatru!

Articol editat de Anca Bălălău, 9 februarie 2023, 20:48 / actualizat: 12 februarie 2023, 11:05

„De Victor Rebengiuc mă leagă un stil anume de a face teatru, de a-l respecta, un fel de a exista, învăț de la el, suntem foarte legați, am fost martora facerii unui spectacol în care el a fost implicat, ”Danaidele”, am umblat prin lume împreună cu autobuzul, cu trenul, cu vaporetto, cu gondola, mult pe jos, am împărtășit miracole împreună. Cred că e bine să le arătăm marilor artiști, care încă sunt în viață, în putere, în formă, cum e Victor Rebengiuc, plin de energie, conectat la realitate și tehnologie, spirit viu, liber, vertical, demn”, este un frumos LAUDATIO ce aparține Marinei Constantinescu, un fin și veritabil om de cultură contemporan.

Victor Rebengiuc s-a născut pe 10 februarie 1933 într-o familie modestă. După ce părinții lui s-au separat, când avea trei ani, el și fratele său mai mic au fost crescuți de bunicii lor materni. A crescut în perimetrul orașului, în cartierele oamenilor cu venituri mici și, așa cum își amintește, familia sa fiind nevoită să schimbe mai multe locuințe din motive financiare.

Victor Rebengiuc și-a terminat studiile secundare la Liceul Militar, o școală căreia îi este recunoscător pentru că a insuflat în el un sentiment de disciplină.

După o perioadă de colaborare cu o trupă de amatori din zona Vitan,Victor Rebengiuc a intrat la Institutul de Teatru, la clasa Aura Buzescu , actriță care, alături de Clody Bertola , i-a inspirat tehnica de actorie.Dintre artiștii care l-au modelat, Rebengiuc amintește și actorii sovietici Mihail Jarov și Ruben Simonov, ale căror interpretări în filme el le-a urmărit îndeaproape, și colegul său mai mare, actorul Radu Beligan:
„Când am început jucam la amatori, îl imitam pe Beligan. […] Doar când am dat examen la Institut, mi s-a spus «mă, tu îl imiți pe Beligan!». Și atunci mi-am dat seama și am căutat să scap de chestia asta.”

A absolvit în anul 1956 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Capitală, la clasa profesorilor Aura Buzescu şi Beate Fredanov, fiind coleg de generaţie cu viitori mari artişti precum Silvia Popovici, Sanda Toma, Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi sau Dumitru Rucăreanu.

Debutul în teatru a avut loc la Craiova, pe scena Teatrului Naţional, unde a jucat între anii 1956 şi 1957, timp de şase luni, fiind prezent pe afişul piesei „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, regia Vlad Mugur, 1956, în rolul lui Jack Worthing.
După un stadiu de șase luni la Teatrul Național din Craiova s-a întors la București, la Teatrul Bulandra. În anul 1957, a debutat la Bucureşti, pe scena Teatrului Bulandra (Teatrul Municipal pe atunci), unde a jucat până în 1965. De remarcat este faptul că mutarea la Bulandra i se datorează mamei sale, care l-a înscris la concurs fără să-i spună.

În anul 1956 a debutat în film, în producţia „Mândrie”, regizată de Marius Teodorescu. În același timp, a început o colaborare cu Teatrul Mic și cu regretatul regizor Radu Penciulescu, fiind împreună cu actorii Leopoldina Bălănuță, George Constantin și Olga Tudorache, unul dintre primii actori care au participat la proiect.

Rebengiuc a apărut în mai multe producții experimentale ale lui Penciulescu: Doi pe un balansoar de William Gibson, Tango de Sławomir Mrożek și Richard al II-lea de William Shakespeare.
Criticul de teatru Simona Chițan a văzut colaborarea ca un aspect al liberalizării după anii realismului socialist: „Penciulescu și Rebengiuc au deschis astfel […] o perioadă fastă a teatrului românesc: repertoriul se lărgise, se jucau piese străine, nu numai sovietice, erau puși în scenă autori moderni la vremea respectivă.”

Acum joacă în spectacolul „Tatăl”, o adaptare românească după piesa de teatru „The Father”, de Florian Zeller, pe scena Teatrului Bulandra, un rol complex căruia i-a dat noblețea harului său.

„În ceea ce privește teatrul, voi continua să joc! Voi urca pe scenă până în acea clipă în care voi simți că pot să fac asta bine, adică să joc. Nu am spus că voi juca doar până la finele actualei stagiuni. Nu, voi juca până atunci când voi simți că nu mă mai țin puterile. Dar, atât timp cât am putere în mine, cât sunt capabil, voi juca! Nu am nicio preferință. Știu că am jucat în multe filme și spectacole de teatru și o iau ca atare. În plus, nu-mi doresc să schimb nimic din viața mea. În ceea ce mă privește, nu regret și nu am nimic de schimbat!”, a mărturisit marele actor.
Teatrul românesc, la această oră are în Victor Rebengiuc cel de-al patrulea perete al inimii sale, scena.

În 1960 s-a căsătorit cu actrița Anca Verești. Cinci ani mai târziu a divorțat, îndrăgostindu-se de Mariana Mihuț, cu care s-a căsătorit în același an.

”Ne-am întâlnit în 1964, când filmam „Pădurea spânzuraților”. Ea juca rolul logodnicei mele. Era tânără, încă studentă, în ultimul an la institut, drăguță, frumușică. (…) Am avut o tresărire, un fior, un zvâc. A fost un coup de foudre. Mi-a plăcut când am cunoscut-o, am început s-o curtez chiar în timpul filmărilor.(…) Întâmplător am aflat ca eram vecini de bloc. Ne-am propus să ne întâlnim mai des și din chestia asta a ieșit ce-a ieșit”, își amintește artistul. Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț au un băiat.

Ca om a fost toată viața un spirit demn, a cărui personalitate complexă a impus respect.
„Mi-am asumat riscul de a nu mă înscrie în Partidul Comunist. Atunci când directorul teatrului îmi spunea să mă alătur alaiului de artiști care aducea „un omagiu conducătorului iubit” în diferite spectacole, eu răspundeam scurt: „Domnule, nu sunt lăutar. Lasă-mă în pace!”Nu-i pot înțelege pe colegii mei care au adus osanale lui Ceaușescu și i-au compus poezii frumoase, adică au făcut mai mult decât era cazul să facă, numai ca să ajungă directori sau să ocupe alte funcții importante. Totuși, unii dintre noi ne-am păstrat coloana vertebrală și nu am intrat în jocul acesta murdar. Ion Caramitru, Gina Patrichi, Mariana Mihuț sunt printre exemplele care-mi vin în minte. Deci se putea și altfel! Talentul nu avea cum să ni-l ia nimeni”, menționează Victor Rebengiuc.

A colaborat cu regizori de teatru de renume: Liviu Ciulei, Dinu Negreanu, Silviu Purcărete, Alexandru Dabija ş.a. Dintre numeroasele piese de teatru în care a jucat amintim: ”Omul care aduce ploaia”, ”Profesiunea D-nei Waren”, ”Cum vă place”, ”Război şi Pace”, ”Un tramvai numit dorinţă”, ”Lungul drum al zilei către noapte”, ”Richard II”, ”O scrisoare pierdută”, ”Teatrul Comic”, ”Danaidele”, ”Colonelul Pasăre”, ”Hamlet”, ”Unchiul Vanea”, ”Căsătoria” şi ”Inimă de Câine”, în regia lui Yuri Kordonski, ”Ivanov”, regizat de Andrei Şerban, care l-a distribuit pe Victor Rebengiuc în rolul lui Şabelski (unchiul lui Ivanov), ”Conul Leonida faţă cu reacţiunea”, ”Toţi fiii mei” şi ”Inimă de câine”.

A putut fi urmărit pe scena TNB în piesele ”Regele moare” de Eugene Ionesco, regia Andrei şi Andreea Grosu şi în ”Umbre” de Marilia Samper, regia Vlad Cristache, dar şi în ”Toţi fiii mei”, de Arthur Miller, în regia lui Ion Caramitru.

Actorul a colaborat intens şi cu Teatrul Naţional Radiofonic, câteva din piesele în care a fost prezent fiind „Un cadou neobişnuit”, de Paul Everac, alături de Dumitru Furdui şi Mariana Mihuţ, „Norocul”, de I. Valjan, alături de George Constantin, Adrian Pintea, Mariana Mihuţ şi Gheorghe Cozorici, „Inimă de câine”, de Mikhail Bulgakov, alături de Virgil Ogășanu, regia artistică Mihai Lungeanu, „Arca lui Noe”, de Lucian Blaga, alături de Ştefan Iordache şi Mariana Mihuţ şi „Să îmbrăcăm pe cei goi”, de Luigi Pirandello, jucată alături de Toma Caragiu.

Generațiile mature și-l amintesc și din decembrie 1989, când Victor Rebengiuc a participat la Revoluția Română care a reușit să răstoarne regimul Ceaușescu și să pună capăt conducerii Partidului Comunist. Atunci s-a alăturat revoluționarilor, intrând în clădirea Televiziunii Române, de unde a transmis mesaje anticomuniste. Rămâne memorabil momentul în care actorul a arătat spectatorilor TVR o rolă de hârtie igienică, îndemnând privitorii și membrii personalului din televiziune care au promovat cultul personalității lui Ceaușescu să … „se șteargă la gură”.

A rămas implicat și pe 1 mai 1990, la începutul evenimentelor „Golaniadei”, Victor Rebengiuc a citit un „Protest al intelectualilor români”, exprimând solidaritatea cu studenții adunați în Piața Universității în opoziție cu Frontul Salvării Naționale. Manifestul fusese semnat de 27 de personalități culturale, militante ale societății civile, jurnaliști, eseiști, artiști vizuali, muzicieni, oameni de știință și regizori. Documentul remarca Proclamația de la Timișoara, prin care atât revoluționarii din 1989, cât și „Golanii” cereau o aplicare a lustrației în politica românească.
În aceeaşi perioadă, Rebengiuc a cochetat şi cu politica, fiind simpatizant – dar neafiliat – al liberalilor, şi chiar candidat fără succes la alegerile pentru Senat din anul 1990. De asemenea, actorul nu a făcut niciodată un secret pentru opţiunea sa pentru monarhie.

Actorul a jucat și în peste 50 de filme, dintre care amintim: ”Darclee” (1960); ”Mândrie” (1961), ”Pădurea spânzuraţilor” (1964, film premiat la Cannes în 1965); ”Castelul Condamnaţilor” (1970); ”Zestrea” (1972); ”Zidul” (1974); ”Tănase Scatiu” (1975); ”Profetul, aurul şi ardelenii” (1977); ”Înghiţitorul de săbii” (1981); ”De ce trag clopotele, Mitică?” (1982); ”Moromeţii” (1986); ”Balanţa” (1991); ”Cel mai iubit dintre pământeni” (1992); ”Straniu paradis” (1995); ”Prea târziu” (1996), potrivit lucrării ”1234 cineaşti români” (Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1996).

Să nu uităm că filmul Pădurea spînzuraților, ecranizare din 1965 a romanului omonim al scriitorului român Liviu Rebreanu, regia Liviu Ciulei, a fost primul film românesc care a obținut o largă recunoaștere internațională. În anul 1966 a câștigat categoria „Première Oeuvre” a Festivalului de Film de la Cannes. Victor Rebengiuc s-a remarcat în rolul Apostol Bologa, un rol complex. ‘’Jocul său a concentrat bine: deruta personajului, amestecul de neputințe pe care le acumulează Bologa, iar în secvența finală, ochii interpretului au jucat una din cele mai bune scene din film,” menționa Ecaterina Oproiu în 1965 pentru Revista Cinema.
Filmul este ecranizarea romanului lui Liviu Rebreanu, primul roman psihologic din literatura română, care a fost inspirat dintr-o întâmplare reală, respectiv povestea lui Emil Rebreanu, fratele scriitorului și subofițer în armata austro-ungară, care a fost spânzurat la Ghimeș pe data de 14 mai 1917 când încerca să dezerteze pe frontul românesc. Inițial, pentru rolul lui Apostol Bologa a fost distribuit Șerban Cantacuzino, care a filmat câteva cadre. S-a decis însă înlocuirea lui cu Victor Rebengiuc.
Filmul este considerat un moment de vârf al cinematografiei românești,

Victor Rebengiuc este artistul care respectă și impune respect, altruistul și înțeleptul și mai ales o personalitate care își iubește și trăiește cu demnitate ROLUL de om, artist și cetățean.
Are o sensibilitate copleșitoare și o libertate de expresie care ar trebui predate în școli.
‘‘Dorinţa mea cea mai mare şi cea mai profundă este să ajung un actor foarte mare… am impresia că mă aflu pe drumul ăsta, dar încă n-am ajuns la capătul lui. Mai e mult, mai e mult de mers până acolo. Deci îmi doresc toate acestea, pentru că, poate, cine ştie cum, cinci minute înainte de sfârşitul vieţii mele să pot spune – da, domnule, am ajuns”, mărturiseşte cu modestie Victor Rebengiuc.

Victor Rebengiuc a împlinit 90 de ani de viață, 65 de ani de teatru, un destin care stă de veghe contemporaneității noastre cu aerul stilat al unui artist care a pus soclu și verticalitate teatrului românesc.

La mulți ani, Maestre Victor Rebengiuc!

Sursa foto-Facebook/ Victor Rebengiuc