Trei decenii fără Gina Patrichi!

Replica ei preferată era ‘Poate că nici eu n-am fost altceva decât o fată dintr-o carte, din cartea pe care o citești… Poate că într-adevăr totul n-a fost decât o părere, o glumă, un joc.” – a Corinei din „ Jocul de-a vacanța”.
Gina Patrichi, una din marile actrițe ale Teatrului, una din logodnicele lui care și-a păstrat feminitatea, inteligența, rasa și clasa în toată cariera sa.

Articol editat de Anca Bălălău, 18 martie 2024, 20:04

Un om care fascina cu o voce specială, care se putea identifica din primele cuvinte şi în momentul când o auzi ai imaginea sa întreagă. Gina Patrichi era o mare interpretă a doi mari dramaturgi:Ibsen şi Cehov, pe care nu a avut atât ocazia să-i joace pe scenă, ci la teatru de televiziune sau radiofonic.

„Feminitatea se aduna în întâlnirile cu viaţa, mai bine spus, ea este ceea ce rămâne din întâlnirile cu viaţa: urma, pecetea ei”, mărturisea Gina Patrichi, cea care a tras cortina într-o zi de 18 martie 1994.
Eugenia Margareta Elena Patrichi s-a născut pe 8 martie 1936 în București, pe strada Cazărmii nr. 56, fiind al doilea copil al lui Grigore Patrichi, șef de laborator la Facultatea de Chimie Industrială din cadrul Institutului Politehnic și Elenei Patrichi. A urmat Școala „Ion Creangă”, apoi Liceul de fete „Domnița Ileana”.
A parcurs apoi liceul de chimie, însă atenţia sa nu era îndreptată decât spre lecturi din Coșbuc și Eminescu, de poezii recitate în fața oglinzii.

Actrița Emma Romano a fost persoana providenţială pentru cariera sa ulterioară, acordându-i câteva lecţii şi încurajând-o să-şi urmeze pasiunea.

În anul 1952, fără ştirea părinţilor, se înscrie la examenul de la Institutul de Teatru, unde va recita „Mama” lui George Coșbuc, în fața comisiei formate din: Aura Buzescu, Al. Șahighian, George Dem. Loghin și A. Pop Marțian. Comisia îi sugerează că este prea tânără pentru a deveni studentă la teatru, însă după trei zile, află că este admisă, la doar 16 ani şi cu studiile medii neîncheiate.
Va studia la clasa profesoarei Aura Buzescu, însă va frecventa şi celebra terasă Mon Jardin, unde cântau Gabi Mezei, Johnny Răducanu, Geo Reininger și Micki Ampoițan. Gina şi colegii ei studenţi au început să întârzie sau să absenteze de la cursuri, iar în anul III, profesoara Aura Buzescu, recunoscută pentru fermitatea ei, avea să o exmatriculeze pe Gina Patrichi, recunoscută, altfel, ca una dintre cele bune studente.

Viitoarea mare actriţă avea să parcurgă o perioadă de dezamăgiri, a încercat să se alăture trupelor de amatori ale Caselor de Cultură, a cochetat cu circul, a încercat să se angajeze la o fabrică de tricotaje şi a fost bibliotecară la fostul Cazino din Stațiunea Mamaia.
În vara anului 1956, află că Teatrul de Stat din Galați avea nevoie de actori şi, graţie talentului său, este angajată.

La 21 octombrie 1956, a debutat pe scena teatrului din Galaţi, în rolul Mariana Pleșoianu, în spectacolul „Nota zero la purtare” de Octavian Sava şi Virgil Stoenescu, în regia lui Valeriu Moisescu.

Au urmat, pe scena gălăţeană, spectacolele „Don Gil de… Ciorap Verde”, de Tirso de Molina, regia Crin Teodorescu, în 1957 – rolul Dona Ines, „Gâlcevile din Chiogia”, de Carlo Goldoni, regia Valeriu Moisescu, tot în 1957 – rolul Lucietta, „Titanic vals”, de Tudor Mușatescu, regia Valeriu Moisescu, în 1958 – rolul Gena, „Nora”, de Henrik Ibsen, regia Ariana Kuner, în 1959 – rolul Nora, „Poveste din Irkutsk”, de Arbuzov, regia Vlad Mugur, în 1962 – rolul Valia, „Celebrul 702”, de Alexandru Mirodan, regia Vlad Mugur, în 1961 – rolul Miss Pope, „Taina”, de Horia Stancu, regia Gheorghe Jora, în 1963 – rolul femeii de stradă, şi „Umbra”, de Evghenii Șvarț, regia Gheorghe Jora, în 1963 – rolul Anunțiata.

În anul 1964, Gina Patrichi se transferă la Teatrul Bulandra din Capitală, unde debutează, la 29 ianuarie, alături de George Oancea, Marcel Anghelescu și Victor Rebengiuc, în rolul Corinei din „Jocul de-a vacanța”, de Mihail Sebastian, regia Valeriu Moisescu.

În anul 1988, Gina Patrichi s-a aflat şi pe scena Teatrului Naţional din Cluj, în „Antoniu și Cleopatra”, de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu, în rolul Cleopatrei.

Gina Patrichi a jucat în numeroase producţii pentru Marele Ecran, alături de actori excepţionali precum Emil Botta, Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, Toma Caragiu, Amza Pellea, Ștefan Mihăilescu-Brăila, George Constantin, Draga Olteanu Matei, Silvia Popovici, Victor Rebengiuc, Dorel Vișan, George Mihăiță, sau Florin Zamfirescu.

În anul 1964, a debutat în film, în „Cartierul veseliei”, regia Manole Marcus, alături de Toma Caragiu, Olga Tudorache, Ilarion Ciobanu şi Tanți Cocea, iar primul rol important a fost, în acelaşi an, Roza Ianoși, în „Pădurea spânzuraţilor”, regia Liviu Ciulei, o ecranizare a romanului lui Liviu Rebreanu, film premiat, chiar la Festivalul de la Cannes, un an mai târziu.

Vocea excepţională a Ginei Patrichi a dat viaţă unor personaje întruchipate magistral, pentru Teatrul Naţional Radiofonic, pentru care a realizat nu mai puţin de 160 de roluri, colaborând cu regizori ca Titel Constantinescu, Mihai Pascal, Constantin Dinischiotu, Paul Stratilat sau Dan Puican.

După debutul la radio din anul 1964, în rolul Rozana din piesa „În căutarea adevărului”, de Eugenia Busuioceanu, regia Mihai Zirra, au urmat „Învățătoarea”, de Ștefan Bănulescu, în 1966, „Iată femeia pe care o iubesc”, de Camil Petrescu, în 1975, „Casa Bernardei Alba”, de Federico García Lorca, „Cymbeline”, de Shakespeare, în 1978, a fost Frieda din „Castelul”, de Kafka, în 1983, în „Din jale se întrupează Electra”, de Eugene O’Neill, în 1984, „Lotte la Weimar” de Thomas Mann, a fost Martine în „Doctor fără voie” de Molière sau Epancina din „Inocența iubirii” de Dostoievski, „Vocea umană” de Jean Cocteau, „Și dacă-i o minciună”, de Ionel Hristea.

A jucat, de asemenea, tot la radio, în „Casa inimilor sfărâmate”, de G. B. Shaw, în 1973, „Licuricii”, de Tudor Mușatescu, 1975, în „Enescu”, de Mihail Davidoglu, în 1981, „Livada de vișini”, în care a jucat alături de George Constantin, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Mariana Mihuţ, Mariana Buruiană, Dana Dogaru, Mitică Popescu, Mihai Fotino, Ileana Stana Ionescu, în 1983, sau în „Tango”, regia Dan Puican, în 1991, acesta fiind ultimul ei rol la teatrul radiofonic.

Gina Patrichi a fost căsătorită cu celebrul avocat şi om politic Victor Anagnoste, din iulie 1959, cei doi aducând pe lume o fată, Oana, care s-a născut la 15 aprilie 1966.
Dragostea dintre cei doi a început cu o poveste pe care Gina Patrichi i-a spus-o chiar viitorului soţ, Victor Anagnoste:
„Cunosc o poveste despre flori. Într-o dimineaţă, un boboc de trandafir răsări lângă un boboc de trandafiriţă. S-au uitat îndelung unul la celălalt. Soarele puternic le-a desfăcut petalele, transformându-i în două flori minuntate. Trandafirul i-a spus: «Viaţa noastră este scurtă. Te privesc şi sunt vrăjit de frumuseţea şi parfumul tău. Dă-mi o şansă să te iubesc!». «Bine – consimţi trandafiriţa – să chemăm o albină».“

În anul 1996, apărea volumul „Gina Patrichi. Clipe de viață”, autor fiind fratele actriţei, jurnalistul Mircea Patrichi, iar în 2008, criticul de teatru Mircea Morariu lansa volumul „Carte cu Gina Patrichi”, publicat la Editura Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”.

Din păcate, Gina Patrichi a plecat în ceruri într-o zi de 18 martie, în urma unei boli necruţătoare, la o lună după ce primise Premiul UNITER pentru excelenţa în teatru din mâna lui Richard Eyre, directorul London National Theatre.

„Poate e un timp al bărbaţilor. Al ştiinţei, al războaielor, al afacerilor… Noi nu avem foarte mult loc în toate acestea. Ne-am emancipat, e drept, dar biologic nu putem fi egale. Noi îndeplinim şi rolul vechi, acela de a fi femei, mame, soţii, de a fi un vis-a-vis agreabil. Asta nu înseamnă că suntem victime. Cred că trebuie să suportăm consecinţele egalităţii, cu limitele ei cu tot. Şi pe urmă, noi avem un mare atu: capacitatea noastră de a ne face viaţa frumoasă. Din nimicuri. Că nu suntem pretenţioase. Ne mulţumim cu o floare, cu o rochie nouă, cu o vacanţă la mare, cu o primăvară. Putem fi mult şi bine egale cu ei (bărbaţii)! Pot să ne ceară să fim deştepte, instruite, să fim la nivelul lor, pot să ne ceară şi leafa, pot să ne ceară orice! Nouă ne rămâne primăvara. Noi putem şi să muncim, şi să arătăm bine — dacă trebuie — să îngrijim un copil, să-i îngrijim pe ei, să-i iubim, să-i cicălim, să fim bune, rele, insuportabile, generoase, egale cu noi şi egale cu ei. Nu credeţi că suntem formidabile?” mărturisea actrița.

O artistă care marchează teatrul românesc, o voce care persistă în frumosul din lumea spectacolului.