Ștefan Augustin Doinaș -un destin de intelectual, o iubire de legendă

Motto-„Azi împlinesc o mie de lucruri trecătoare”.Ștefan Augustin Doinaș

Articol editat de Anca Bălălău, 26 aprilie 2023, 20:21

O viață și un destin care au lăsat amprenta lor pe memoria colectivă.Un destin poetic și o poveste de viață demnă de un film, în care iubirea este dintr-o piesă shakesperiană prin tragismul finalului ei.

Poet, eseist, traducător, intelectual public, autor, alături de Dan Hăulică, al revistei “Secolul 21”, academician și senator. Nu știu dacă astăzi “Mistrețul cu colți de argint” mai se predă în școli și nici nu-mi fac iluzii că ziua nașterii ale este amintită în topul știrilor de astăzi.

Ştefan Augustin Doinaş s-a născut pe 26 aprilie 1922, în județul Arad şi s-a stins la 80 de ani, în Bucureşti.

Dacă v-aș spune că Ştefan Popa şi Silvia Lia Voicu, au trăit „o dragoste la prima vedere” ce a durat 42 de ani, ați considera un simplu fapt divers, despre care nu există interes sau poate mult prea puțin.

„Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters? Suntem singuri! Și când te naști, și când pieri… ești singur. Deci ambele capete ale vieții sunt ale singurătății”, afirma o altă personalitate a culturii române, dar cine sunt Eroii secolului XX, care asemeni personajelor shakesperiene ,Romeo și Julieta, au trăit o mare iubire și au plecat împreună spre lumea fără de dor și suferință?

El poet, ea balerină, recunoscute personalități în domeniile lor.

„Ani de zile, după căsătorie, am fost prinţ consort. Nevastă-mea, Irinel Liciu, fiind prim-balerină la Opera din Bucureşti, pur şi simplu m-a întreţinut. Aveam interdicţie de a publica şi toate uşile îmi erau închise. Mergeam să îmi aştept soţia la Operă, după repetiţii, iar portarul mă striga «domnul Irinel»“, mărturisea poetul îndrăgostit şi mândru totodată.

Ştefan Augustin Doinaş şi Irinel Liciu sunt prin viaţa lor, prin moartea lor, protagoniştii tragediei shakesperiene „Romeo şi Julieta“ din secolul XXI. Cu singura deosebire că Marele Dramaturg din Cer le-a dat şansa să întregească un destin prin iubirea lor, pâna în amurgul vieţii, timp de 42 de ani.

El, Poet, ea fost prim-solistă a Operei din București timp de două decenii, în perioada 1950 – 1970. A interpretat pe parcursul întregii cariere majoritatea rolurilor din baletele clasice și spre final a abordat dansul contemporan.

Dar are iubirea vârsta? Are poezia cuvinte? Sau toate ţin de alcătuirea fragilităţii sufleteşti ,expusă în bazarul vieţii pâna la închidere?

„Ţărâna-i mama firii şi sicriul, ea face din ce-i mort să nască viul ”, perora William Shakespeare,în “Romeo şi Julieta”.

Au trăit împreună, au murit împreună. Irinel Liciu nu a putut să-l lase să plece singur, nu a putut să rămână orfană în Iubire!

„Domnul meu și Dumnezeul meu, iarta-mă! Doinas, dulcele meu, o prea mare iubire ucide” , a scris pe biletul de adio , Irinel Liciu.

Locul, în veşnicia IUBIRII, s-a străduit să-l păstreze cerându-şi iertare Dvinităţii si lui Doinaş. Sinuciderea ei a fost ultimul dans cu viaţa şi cu moartea la un loc… Julieta a dansat -Moartea Lebedei- şi a murit. Romeo a ridicat-o de pe scena singurătăţii şi a luat-o lânga el, având îngăduinţa Creatorului…

Un Romeo de 80 de ani şi o Julietă de 74 de ani, un fel de bunici ai eroilor shakesperieni, au rămas în povestea veacurilor prin marea lor iubire, prin tragismul morţii lor…

Ştefan Augustin Doinaş şi Irinel Liciu au fost înmormântaţi împreună în Cimitirul Bellu. O placă de comemorare semnată de fostul partener de scenă al lui Irinel Liciu, Gabriel Popescu, vorbeşte despre Iubirea lor de dincolo de moarte. Se cade a le duce povestea mai departe:

„Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărţim cum s-au despărţit apele de uscat!” … cu siguranţă că această poezie premonitorie nu-i dat oricui să o împlinească, dar are iubirea vârsta?

Are poezia cuvinte? Sau toate ţin de alcătuirea fragilităţii sufleteşti ,expusă în bazarul vieţii pâna la închidere?

„Mi s-a spus c-ai murit,iubito,mi s-a şoptit grav. Poate oamenii s-au mirat foarte când am răspuns: -Atât de curând?… şi-am continuat să fumez deasupra unei partide pierdute de şah.” Ştefan Augustin Doinaş

Viitorul poet urmează școala primară în satul natal, iar apoi Liceul “Moise Nicoara” la Arad. Profesorul de română care îl cucerește pe tânărul venit de la țară este Alecu Constantinescu,tatăl dramaturgului Paul Everac.

În toamna lui 1941, absolventul de liceu pleacă la Sibiu – unde se refugiase Universitatea clujeană, dupa trecerea Ardealului de Nord sub jurisdictie maghiară – și se înscrie la Medicină, dar încă din primul an frecventează și cursurile de la Litere și Filosofie.

În 1944 se transferă la aceasta facultate, unde îi are ca profesori pe Lucian Blaga la istoria culturii, pe Liviu Rusu la estetică, pe D.D. Rosca la istoria filosofiei și la filosofia generală. Activează în cadrul Cercului literar, alături de I. Negoițescu, Radu Stanca, Ion D. Sîrbu, Cornel Regman, Eugen Todoran, Ovidiu Cotrus, Radu Enescu s.a.

În anul 1948 absolvă facultatea și se intoarce ca profesor în satul său natal; predă apoi limba și literatura română la Halmagiu, în continuare la Gurahonț, în total șapte ani de profesorat. În această perioadă scrie o piesă de teatru, Brutus și fiii săi, un ciclu de sonete intitulat Sonetele maniei . În timpul studentiei clujeano-sibiene din anii războiului, a fost unul dintre componenții de seamă ai Cercului Literar de la Sibiu și a semnat chiar “Manifestul” acestuia, care a apărut în ziarul Viața în 1942.

Cariera literară a lui Ștefan Augustin Doinaș a început în anul 1939, cu o poezie, în Jurnalul literar, câștigând apoi, cu volumul „Alfabet poetic”, în 1947, premiul Eugen Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic ce l-a trimis în spatele gratiilor, pentru convingerile sale.

În anul 1957, Doinaș a fost condamnat la închisoare pentru „omisiune de denunț”. Marcel Petrișor era cel pe care Doinaș nu-l denunțase. Acesta făcuse o vizită la redacția revistei „Teatrul” și le-a spus tuturor la plecare să vină a doua zi în Piata Universității la un miting anticomunist. După ce Marcel Petrișor a fost arestat și a denunțat pe cei care se aflau prezenți când vorbise despre manifestație, Ștefan Augustin Doinaș a fost arestat. Irinel Liciu l-a scos din închisoare. După eliberare la 8 aprilie 1958 s-au căsătorit.

Ștefan Augustin Doinaș a reușit să debuteze în poezie abia în 1964, cu volumul Cartea mareelor, în care trecea de la balada la o poezie cerebrală. A teoretizat alături de alți poeți membri ai Cercului literar de la Sibiu, în special Radu Stanca, estetica baladei în poezie. Alte volume, Omul cu compasul (1966), Semintia lui Laocoon (1967), Papyrus (1974).

Abia în 1978 a reușit să-și publice volumul „Alfabet poetic”.

Lui Doinaş, guvernul comunist i-a interzis până în anul 1963 să reintre în viața literară. După 1989 a devenit membru al Academiei Române datorită activităţi sale literare, care a acoperit toate genurile, meritele sale culturale și literare i-au fost astfel recunoscute din plin, poetul devenind academician în anul 1992.

A fost, în ultimul deceniu al vieții, directorul revistei Secolul XX, apoi președintele fundației cu acelasi nume.

Alexandru Paleologu şi alte personalităţi din lumea universitară românească l-au propus, în anul 1992, pe lista pentru Nobelul literar.

Povestea sa și a lui Irinel Liciu de un tragism shakesperian trece dincolo de veșnicie…

Ştiu, ştiu prea bine, Doamne, că te joci.

În largul mării, în pustiu, sub roci

plăcerea Ta de-a plăsmui sub deget

pigmei sporeşte lumea. Dar eu preget sfios: ce sunt ? Tipar în care, greu

şi jalnic, modelându-se mereu,

se-arată însăşi tainica Ta faţă?

De ce te joci, Stăpâne? Ce ne-nvaţă

divina Ta îndemânare de-a

ne oferi, precum o acadea,

această existenţă dulce-amară?

Jucându-ne noi înşine-ntr-o doară

“de-a Domnul şi de-a Dracul”, nu Te temi

că-n loc să ne sanctifici, ne blestemi?

că-n loc să-ţi dovedeşti în mine chipul ,

îmi curgi ca printre degete nisipul?

Coboară, Doamne, ca să vezi că jos

vai! jocul nostru-i foarte serios… (Psalmul XXI)

Și dacă demult nu ați mai citit o poezie, vă invit la un exercițiu, o filtrare prin suflet a unor versuri nemuritoare scrise de cel născut acum peste un secol, Ștefan Augustin Doinaș… pentru că în fiecare zi ne despărțim de ceva, până ne înstrăinăm de noi…