Olga Tudorache, 5 ani de la despărțire!

Scriu cu emoția unui vis care mă cuprinde între palmele sale ca pe un fluture ce trăiește doar o zi… Scriu răsfoind cărțile din facultate, râzând sau plângând, deslușind cu aceeași emoție -a câta oară- mirosul unor pagini peste care ochii mei ațipesc pentru a cuprinde între pleoape chipuri, voci… pe care doar așa le pot simți… „Dor nu poate să-ţi fie,c i Dor poţi numai să fii!”

Articol editat de Anca Bălălău, 18 octombrie 2022, 07:00

Scriu cu gândul la două doamne, două mari întâlniri ale vieții mele, două doamne care au predat la U.N.A.T.C., Elisabeta Munteanu și Olga Tudorache. S-au reîntâlnit de câteva zile într-o altă lume peste hotarele timpului și ale mirării mele. Au lăsat aici lumina peste umbrele unor timpuri încleștate. În cartea sa Tinerețea actorilor, profesorul de Istoria Teatrului Românesc, Zizi Munteanu, scrie despre Olga Tudorache, scrie cu sufletul Olgăi Tudorache:

’’Ce am învăţat de la profesorii mei? ABC-ul profesiei: disciplină, rigoare, integritate morală. Etica şi nobleţea unei profesii în care te dăruieşti ca un Sisif şi te simţi uneori ca un demiurg.rofesorii săi spunea Depre profesorii săi, afirma că au fost „admirabili: Marioara Voiculescu, Nicolae Bălţăţeanu, Moni Ghelerter, Sică Alexandrescu şi asistentele Irina Răchiţeanu-Şirianu, Sarah Manu, Eugenia Popovici. Pe fiecare i-am îndrăgit, i-am respectat şi de la fiecare am învăţat ceea ce ştiu. Cea mai dragă mi-a fost Marioara Voiculescu, poate fiindcă mi-a îndreptat paşii în primii ani de studenţie. Inefabilă îmbinare de graţie, sobrietate, prestanţă, forţă. Parcă o văd şi acum, într-un colţ, cu paltonul îndesat pe umeri, în clasa fără scenă, cortină, te tăia frigul. Nu alinta, nu pedepsea, era dreaptă. Nu ştiu cum reuşise să creeze un climat academic, nu ştiu ce putere avea să ne determine să facem tot ce ne cerea. Intrasem în Institut fără glas, sau mai exact, cu un glas care nu depăşea falsetul. Profesoara mi-a spus peremptoriu: «ori actorie, ori canto!» Şi am ales. Ce exerciţii mi-a prescris, Doamne! Stăteam pe spate cu un teanc de cărţi pe plex şi recitam de dimineaţă până seara, «nemărginită mare!» Şi monologul Doamnei Clara din «Vlaicu vodă», până când emisia mişca vizibil În anul III, din 40 de studenţi am rămas doar Radu Dunăreanu, încă o colegă, şi eu. L-am avut profesor pe Nicolae Bălţăţeanu. Am fost norocoasă. Ce mare actor, ce om minunat, apropiat, cald, prietenos! Profesorul arăta cum să faci. Dar când arătau Marioara Voiculescu sau Nicolae Bălţăţeanu participai la ce mai splendidă lecţie de actorie. În ultimii doi ani, i-am avut profesori pe Sică Alexandrescu şi Moni Ghelerter. Cu Moni am pregătit spectacolul de absolvire. Se lupta pe viaţă şi pe moarte pentru studenţii săi.”

Olga Tudorache, „Regina Mamă a teatrului românesc“, s-a născut la 11 octombrie 1929, la Oituz, judeţul Bacău, la un an după Radio România.
În anul 1951, a absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti, în septembrie acelaşi an fiind angajată la Teatrul Tineretului din București, unde și-a desfășurat activitatea neîntrerupt până în 1966, când teatrul a fuzionat cu Teatrul Nottara.
A debutat în teatru în 1951 în „Dealul vrăbiilor” de Simukov, în rolul Valia, iar în anul 1955 a debutat în film în „Directorul nostru”, regia Jean Georgescu.A activat apoi la Teatrul Mic din anul 1966, unde a rămas angajată până în anul 1978, aceasta fiind perioada de glorie a instituţiei care propunea publicului numai piese memorabile. Ulterior a jucat pe scena Naţionalului bucureştean, din anul 1997, la Teatrul Naţional din Craiova, la Teatrul Metropolis din Bucureşti.

A fost distribuită în mai multe filme, printre care Directorul nostru (1955), Haiducii (1960), Tudor (1962), Răpirea fecioarelor (1967), Răzbunarea haiducilor (1968), Mihai Viteazul (1970), Bietul Ioanide (1979), Domnişoara Aurica (1986), Tusea şi Junghiul (1990), Drumul câinilor (1991)

Lista premiilor şi disctincţiilor pe care marea actriţă le-a primit este absolut impresionantă. Dintre acestea enumerăm Premiul I pentru interpretare la Festivalul Național de Teatru din 1969, pentru Baltagul și Maria, Premiul Amfora 1968 pentru cea mai bună interpretare a unui rol principal feminin din acea stagiune, Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină de la Colocviul despre arta comediei, editia a 3-a Galaţi, Nebuna din Chaillot, 1978, Premiul I la Festivalul dramaturgiei contemporane Brașov, 1986 pentru Elena Domnișor din Să nu-ți faci prăvălie cu scară, Premiul special al juriului la Gala dramaturgiei româneşti actuale Timișoara 1987, pentru rolul Elena Domnișor, în anul 2000 – Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Ofițer acordat de Președintele României, în 2001 Consiliul General al Municipiului București îi acordă titlul de Cetăţean de onoare al Municipiului București, în 2004 – Trofeul Festivalului Național de Teatru I. L. Caragiale, în 2006 – devine Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în 2013 primeşte Decorația Regală Nihil Sine Deo.

De asemenea, Olga Tudorache a mai primit în anul 1996 Diploma Opera Omnia, din partea Uniunii Cineaștilor, în anul 2001 – Diploma Artistă de onoare a filmului românesc şi în 2002 – Premiul de excelență din partea Centrului Național al Cinematografiei.
Din anul 1976 a fost Conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale“, catedra de actorie, iar din anul 1990 profesor. A avut şase promoţii de actori, până la pensionare , anul 1997.

Din anul 2000 s-a retras definitiv din învățământ.

”Nu sunt o stâncă ce nu poate fi clintită, rece, lucidă, cum par. Nenorocirea este că nu sunt cum par şi că foarte repede omul îşi dă seama de asta. Aspectul exterior mi se trage, cred, din faptul că am fost şi am rămas o mare timidă. De aici, felul meu de a mă purta faţă de interlocutor, de aici senzaţia de inaccesibil”, declara regretata artistă… Astăzi, la 5 ani decând și-a învins timiditatea și a plecat la marea întâlnire cu Divinitatea, Olga Tudorache este doar un fior care se numește Dor! Iar „Dor nu poate să-ţi fie,Ci dor poţi numai să fii!”

Și când privim cerul, de multe ori este atât de frumos încât oamenii aceștia minunați, ARTIȘTII, să nu fie acolo…

Sursa foto-cinemagia