O voce a Radio România, Paul Grigoriu împlinea 79 de ani

Am iubit radioul pentru Teatrul Radiofonic, pentru Metronomul lui Cornel Chiriac sau vocea Catincăi Ralea şi datorită lui Paul Grigoriu care mă trezea dimineaţa înainte de 1989 şi reuşea să mă aşeze într-un imperiu al cuvântulu. Eram deja la vârsta când îmi asumam modul în care mă copleşea distincţia sa. Îşi iubea profesia, instituţia şi ascultătorii. Avea o viaţă pe care şi-a dedicat-o asultătorilor: mie, ţie, tuturor. Cei care l-am ascultat nu îl vom uita niciodată, indiferent ce vârstă aveam atunci.
Şi astăzi simt în arterele sufletului emoţia când în faţa microfonului mă gândesc la Paul Grigoriu ca la o rugăciune căreia trebuie să-i păstrez solemnitatea şi profunzimea.

Articol editat de Anca Bălălău, 7 martie 2024, 14:00

Aşa a reuşit Radio România, de aproape un secol, să fie vocea umană a unei națiuni care și-a păstrat identitatea scriind împreună istoria unui neam născut în limba și literatura română.

Una dintre vocile distincte ale Radio România a fost şi Paul Grigoriu, legenda radioului românesc- despre care mărturisea „Dulcele prizonierat sau cum am ajuns „dependent de Radio“…s-a născut la 6 martie 1945 la Bacău, acum 79 de ani, fiind fiul Aureliei şi al lui Ioan Grigoriu, profesor profesor şi a plecat în „eterul veşniciei” pe 2 aprilie 2015… la puțin timp dupã ce a împlinit 70 de ani.

A parcurs studiile primare, gimnaziale şi liceale în oraşul natal, iar în anul 1963 a absolvit Liceul „George Bacovia”.
S-a înscris apoi la Institutul Politehnic din Braşov, dar după un an renunţă la studiile tehnice, fiind admis, în toamna anului 1964, la Universitatea din Bucureşti, la Facultatea de Limbi Romanice, Clasice şi Orientale.

În anul 1967 a debutat cu poezie în revista „Amfiteatru”, iar în anul 1969, a absolvit studiile superioare cu specializarea franceză – spaniolă.
Tot în 1969 a fost bursier în Franţa, la Academie de Bordeaux – Universite de Pau.
În acelaşi an este admis prin concurs la Radiodifuziunea Română, Redacţia emisiunilor pentru străinătate (REPS), secţia franceză.

În legătură cu debutul la radio, Grigoriu recunoştea:

„Am început să colaborez cu Radio România Actualităţi acum 40 de ani pentru că eram complexat de ideea de a deveni profesor, de a-i învăţa pe alţii. Mi-am dat seama de asta abia în anul cinci de facultate când, făcând practică la un liceu din Bucureşti, am dat numai note de 2 tuturor celor care aveau doar 9 şi 10. Profesoara de la clasă m-a chemat apoi şi mi-a spus: „Eu mă străduiesc aici cu nişte oameni din cartier să-i scot la lumină, iar tu vii şi-i nenoroceşti”.

Tot despre începutul la radio, el a mai punctat: „Vreun an nici nu am înţeles despre ce este vorba. Când am înţeles cu adevărat despre ce este vorba, am înnebunit. Şi am făcut-o cu pasiune. Am făcut această meserie de-am înnebunit”.

În perioada anilor ’70-’80 a lucrat în cadrul redacţiei emisiunilor pentru străinătate, legându-şi numele şi de funcţionarea postului estival Radio Vacanţa, unde timp de 30 de ani, a realizat emisiuni estivale.
De altfel despre „microbul” Radio Vacanţa, Grigoriu mărturistea: „Am prins morbul abia la Radio Vacanţa, când am ieşit din stilul „conservă” care se practica de obicei. Atunci am înţeles ce înseamnă, atunci m-am îndrăgostit. Acolo era altă socoteală. Structura era mai lejeră. Făceam interviuri în direct. Acolo era radio.”

După Revoluţie devine realizator al emisiunii “Matinal”, din februarie 1990, la Radio România Actualităţi, emisiune care, în timp, îi aduce un succes de public nemaiîntâlnit. Unii ascultători rememorează cu plăcere momentele în care îşi puneau ceasul să îi trezească pentru a nu pierde nicio clipă din emisiunea de dimineaţă realizată de Paul Grigoriu.

Despre debutul „Matinalului”, acelaşi Paul Grigoriu spunea: „În 1990, când făceam Matinalul, veneam seara la 7 şi cam până la 4 vorbeam cu corespondenţii, care de cele mai multe ori mă înjurau. La 4 mă bărbieream, mă schimbam şi la 5 eram în emisie. Ziua abia atunci începea. La început era infernal. Adormeam în metrou, ajungeam până la capăt, ziceau ăia că sunt alcoolic.”

Devine apoi redactor-şef al Programului III (Radio România Tineret) iar în anul 1992 publică primul său volum – „Anatomia unei străzi”, apărut la Casa Editorială Odeon, colecţia „Inedit“, un volum memorialistic despre oraşul său natal – Bacăul de la jumătatea secolului al XX-lea, orăşel încă patriarhal şi nemodernizat, mai mult târg mare decât cetate. În fapt totul gravitează în jurul străzii copilăriei – Strada Armenească, acolo unde, la numărul 40, viitorul mare om de radio şi-a petrecut copilăria – şi a paletei de personaje pestriţe şi pitoreşti – Mardirosian, avocatul Zadic, generalul Macoviţă, inginerul Riksakievici, domnul Goilav şi doamna Repsime, cizmarul de lux Botezatu, sărmanul Naftuli Blecher, lucrător la fabrica Filderman.

Tot în 1992, devine director general adjunct al Radiodifuziunii Române, iar între octombrie 1994 şi septembrie 1995 este director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Despre timbrul inconfundabil al vocii sale, Paul Grigoriu rememora o întâmplare petrecută în tinereţe: „Un fost coleg, Adrian Fulea, m-a întrebat: „Dom’le, cum faci de ai vocea asta? Că fumezi tot timpul, presupun că bei şi rece”. Şi eu i-am zis că îi împărtăşesc secretul meu dacă se jură pe ce are mai scump că nu spune mai departe.
„Dom’le, rod coajă de lămâie.” A rămas puţin mirat, dar după vreo două zile i-am văzut pe colegii mei mâncând coajă de lămâie. Nu avea nici un efect, dar m-au crezut.”

În anul 1998 publică un nou volum – „Vară franceză (Un romantic la Paris)” – apărută la Editura Gramar – care cuprinde corespondenţele pentru radio trimise de Paul Grigoriu din capitala Franţei cu ocazia participării la Campionatul Mondial de fotbal.
Despre colegii din radio, Grigoriu afirma:
„Toţi cei care lucrează în radio au o dorinţă nemărturisită să ajungă scriitori pentru că vorba în radio nu rămâne, e efemeră. Şi atunci sunt tentaţi să caute eternitatea.”

În iunie 1999, i-a fost decernat unul din premiile naţionale „Pamfil Şeicaru” pentru presa scrisă şi audiovizual, iar în anul 2000 publică volumele „Moştenirea tinichigiului”, la Editura Gramar – unde sunt incluse povestiri în care încărcătura epică este mai consistentă şi mai diversă, iar figura personajului-narator, în ipostaza lui de copil şi adolescent, mai reliefată – şi „Radio.Grafii 1969-1989”, la Editura Ararat. De asemenea, în acelaşi an primeşte premiul anual pentru promovarea olimpismului din partea Academiei Olimpice Române.

În anul 2001 publică, alături de Octavian Vintilă, cartea de reportaje „Canguri la toate” – apărută la Interpress Agency – despre Jocurile Olimpice de la Sydney.
Este numit director general adjunct până în anul 2002, când demisionează din funcţie dar continuă ca realizator al unor programe de mare succes precum “Noapte albastră” şi, mai ales „Sfertul Academic” (2002 – 2008), emisiune devenită un brand al postului naţional de radio.

În anul 2002 este distins cu titlul de „profesionist de excepție”, iar Consiliul Naţional al Audiovizualului i-a acordat Premiul pentru întreaga activitate.

La 24 octombrie 2003 a primit din partea preşedintelui ţării la acel moment, Ion Iliescu, Ordinul Meritul Cultural Clasa I, cu ocazia aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea Societăţii Române de Radiodifuziune, pentru contribuţia importantă la promovarea valorilor culturale şi dezvoltarea Serviciului Public de Radiodifuziune.

Despre decoraţie, omul de radio spunea:
„Am primit de curând o decoraţie de la Preşedintele României, Meritul Cultural în grad de cavaler, despre care am aflat că îmi asigură locul de veci şi ceremonie funerară cu fanfară miliară. E bine că mi-au amintit ei că va veni şi momentul ăsta. M-am asigurat !”
În anul 2008, după participarea, alături de echipa Radio România la Jocurile Olimpice de la Beijing, Paul Grigoriu a scris şi publicat, alături de colegul Octavian Vintilă, volumul „Dincolo de Marele Zid. Faţa văzută şi nevăzută a Olimpiadei”.

Pe 31 octombrie 2008 s-a produs pensionarea lui Paul Grigoriu, iar pe 4 noiembrie a avut loc ultima ediţie a emisiunii „Sfertul Academic”, în care invitat a fost şeful statului de la acel moment, Traian Băsescu.
A doua zi, la 5 noiembrie 2008, preşedintele Traian Băsescu, l-a decorat pe Paul Grigoriu cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de cavaler, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la primul semnal radiofonic în România.

Despre momentul pensionării, Paul Grigoriu declara:
” M-am rupt de radio cu totul, dintr-un motiv foarte simplu: mi-a venit fluturaşul de pensionare. Şi am zis că nu mai stau, orice s-ar întâmpla. Nu am vrut să mai fiu căutat.”
După pensionare s-a retras – în cadrul unui „exil voluntar”, în comuna dâmboviţeană Buciumeni, unde rămâne însă – deşi „om de rând” – un fin observator al evoluţiilor din peisajul media al ţării.

La 30 martie 2012 a devenit cetăţean de onoare al municipiului Bacău.

La 15 noiembrie 2013 şi-a lansat, la sala Radio, un nou volum de proză, „G de la Gugiumeni”, subintitulat „Falsă monografie” şi publicat de Radio România împreună cu un CD ce conţine – în selecția și lectura autorului – o versiune audio a cărţii. Volumul este apreciat de critică drept o savuroasă aventură intelectuală, izvorâtă din noua experiență rurală a reporterului și scriitorului Paul Grigoriu.

Despre cei doi băieţi ai săi, Jean-Luc şi Paul Radu, omul de radio afirma:
„Am doi băieţi. Unul, mai serios, şi-a făcut o firmă de soft. Cel de-al doilea nu a ieşit încă din zona underground: are trupă de rock creştin. El zice că e o nouă revelaţie a muzicii rock. Ar vrea el să fie Eric Clapton, dar nu e. Pe niciunul nu am vrut să îl bag în radio” şi că „Nu ştiu cum să fac să-mi duc băieţii la ţară, să mai iasă din Bucureşti, iar ei nu mai ştiu cum să facă să scape de acolo. Au oraşul ăsta în sânge”.

La 29 martie 2015, vocea lui Paul Grigoriu s-a auzit pentru ultima dată, pe calea undelor, în emisiunea ”Arena Naţională”, difuzată la Radio România Actualităţi.

La 3 aprilie 2015, acum 9 ani, a trecut la cele veşnice, în casa sa din comuna dâmboviţeană Buciumeni.

La 20 noiembrie 2015 a avut loc lansarea volumului memorialistic postum „Cutele şi cutrele memoriei” al omului de radio Paul Grigoriu, în cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus 2015”.

„Cutele și cutrele memoriei” este cartea lui Paul Grigoriu de memorii radiofonice şi, dată fiind amprenta pe care autorul și-a lăsat-o asupra radioului românesc, dintr-un anumit punct de vedere este și cartea lui cea mai așteptată. Perioadele vieții sale profesionale sunt descrise în ordinea amintirilor, de la primele experiențe până la momentul retragerii.

Paul Grigoriu povestește despre una dintre perioadele cele mai tumultuoase ale istoriei României, cititorii fiind ghidaţi prin meandrele abuzurilor politrucilor comuniști, ale puternicilor de după 1989, zugrăvind o galerie de portrete ale unor oameni de toate felurile, unii remarcabili, alții abjecți, iar cei mai mulți obișnuiți, cu luminile și umbrele lor…
Virtuţile sale umane şi profesionale s-au călit şi clădit pe o muncă şi o determinare ce au scris file din istoria unui simbol: Radio România!

Radio România, de aproape un secol, este Vocea Umană a unei națiuni care și-a păstrat identitatea! O voce care a personalizat ADN-ul istoriei sale a fost şi regretatul Paul Grigoriu!