[FOTO-AUDIO] Mia Rogobete – scrisul este coridorul spre teatru!

Mia Maria Rogobete este inginera care face din pasiune şi teatru, pentru că teatrul este şi matematică, şi respiraţie , pragmatism şi dăruire….elocventă prin dubla vocaţie, Mia este un Meşter al vieţii, asemeni unui copil, întotdeauna uimit şi curios, fascinant  şi plămădit din firescul simplităţii iubirii de oameni, de locurile natale…

Este povestea-copilăria nemuririi noastre?

Multe  lucruri în viață au rădăcinile în povestea locul unde te-ai născut. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-am născut la sat, m-am născut în Topleț, un loc pictat de  Hristos și ocrotit de Maica Domnului . Datorită părinților mei dragi și  acestui loc divin s-au născut în mine:  dragostea de viață, puterea și curajul de a face orice,  bucuria de a trăi…fericirea!       

 Marea pasiune…o să spun că marea pasiune este compusă din două pasiuni și anume: scrisul și teatrul. De mic copil am avut o bucurie imensă în mine să scriu, să scriu orice, mergeam în ”poiana mică” un loc frumos lângă pădurea de lângă casa mea din Topleț, Caraș-Severin, urcam Prundul, treceam pe lângă grădinile pline cu flori și intram în poienița mea cu iarbă, era un verde Dumnezeiesc în jurul meu, ascultam păsărelele, priveam cerul, mă întindeam pe iarbă și vorbeam cu florile, aveam un carnețel la mine (vechiul vocabular) și îmi notam imaginația mea acolo, ca mai spre seară, spre casă alergând să mi le pun în practică, imaginația din carnețel  mi-o puneam în practică. Era o lume curată, atunci și liniștea cânta și ploaia trimitea versuri magice, vântul îți amintea mereu că exiști, fulgii de nea te învăța să dansezi… doamne ce frumoasă lume exista în jurul meu!!!

Era școala și pasiunea!

(Ziceau ai mei părinți, bunici: Unde umbli fată? Toată ziua colinzi, colinzi, într-o zi o să te rătăcești în pădure”, dar nu a fost să fie pentru că în multe locuri noi copiii construiam cazemate și dacă eram obosiți adormeam acolo, știau ei de unde să ne ia.)

  Marea pasiune -Teatrul sau profesia de inginer ?

Am crescut, am pus accent pe școală, am avut profesori foarte buni în Topleț, apoi am făcut Liceul de mecanică la Orșova ”Ștefan Plavăț” și am intrat la Facultatea de Mecanică din Timișoara, am devenit inginer, lucrez la o firmă elvețiană ca inginer programator și joc teatru, scriu cărți… am scris 3 volume de poezii, un roman despre revoluție, am scris  activitatea culturală a lui Ioan Rațiu, un om care iubește cultura. Așadar îmi place ceea ce fac în această meserie de inginer , este foarte interesantă și migăloasă  dar….nu e pasiune, pasiunea care s-a născut în sufletul meu este Teatrul și aș putea spune că scrisul este coridorul spre teatru.

 Teatrul lugojan, chiar dacă este de amatori, are o biografie culturală foarte bună…deasemeni multe turnee, recunoaștere națională și internațională.

De când sunteți în trupa teatrului?

 Așa este! Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” poartă numele marelui tenor român Traian Grozăvescu.  Actul de naștere este semnat într-un document datat la 10 mai 1841 unde apare o însemnare despre un spectacol de teatru școlar, la care și-au dat concursul și elevi români de la gimnaziul local. În lunile ianuarie și februarie 1847 ”Societatea Românească Cantatoare Theatrale” sub conducerea lui Iosif Farcaș formată din actori profesioniști prezintă pe șcena Teatrului din Lugoj primele spectacole în limba română.

În ianuarie 1846, meseriașii lugojeni, în frunte cu săpunarul Vasile Brediceanu, joacă o satiră semnificativ intitulată ”Ciutura gâmfată” sau ”Opincărița făloasă” – de Iuliu Neagoe. Au urmat ani de muncă asiduă, sub bagheta regizorală a unor deosebiți colaboratori din Timișoara, Arad, Pitești și București. (Ex: ”Titanic Vals” – Tudor Mușatescu; ”Omul care a văzut moartea” – V. Eftimiu; ”Cântăreața cheală” – Eugen Ionescu; ”Haide ucide-mă dragoste” – Aziz Nesin; ”Jack sau supunerea” – Eugen Ionescu; ”Jocul de-a vacanța” -Mihail Sebastian; ”Steaua fără nume” – Mihail Sebastian; ”Gaițele” – Alexandru Kirițescu, etccc.

În prezent, trupa de de teatru de amatori din Lugoj este condusă de doamna MARIA VORONCA, o actriță desăvârșită, o prietenă adevărată și o mamă spirituală pentru noi toți. Trupa joacă ca un tot unitar, toți actorii urmăresc să pună în valoare sentimentele, ating corzile sensibile ale oamenilor, lugojenii participând de fiecare dată cu aceeași bucurie la fiecare piesă de teatru.

Lugojul are actori minunați, eu, colega lor o spun cu tot dragul și respectul pentru dragii mei colegi de teatru, am toată stima pentru acești Mari Actori Amatori care aduc multă bucurie în inima Lugojenilor”.

Nicolae Blidariu a fost printre cei mai buni directori ai teatrului lugojean, cum ii duceţi „povestea” mai departe?

Fostul director Nicolae Blidariu a fost mână de fier pentru acest Teatru și un om foarte deștept, înțelept care a știut cum să organizeze festivalurile de teatru internaționale  în Lugoj, a știut să promoveze și să unească actorii,  Dumnezeu să-l ierte, acum este la Dumnezeu, pot spune că suntem o familie. Actualul director , actorul Consantin Ilie, zis Zamă duce mai departe prestigiul trupei noastre, un om cu suflet mare.Acești oameni  minunați , fie ei angajați ai teatrului sau cu profesii diferite duc mai departe, în multe colțuri ale lumii numele de LUGOJ, duc mai departe numele țării noastre frumoase,  România.

Teatrul are o biografie culturală foarte bună, se fac multe turnee, avem multe premii și recunoaștere națională și internațională.

În trupa teatrului lugojan sunt din 2006, am început să fac cursurile Școlii de Artă  în Lugoj unde am avut-o ca profesor pe doamna, regizoarea noastră , Maria Voronca, primul rol l-am avut în piesa ”Ursitoarele”, o piesă realizată după poezia lui Eminescu, interesantă, apoi am fost distribuită în mai multe piese.

Cum a început iubirea pentru teatru?

Eu cred că fiecare om se naște cu un talent, fiecare om are ceva bun în el, important este ca să valorificăm acest bun, să dăm drumul sentimentelor să zburde prin lume, să ne bucurăm că avem în noi o doză de nebunie, orice lucru frumos și interesant pe această lume este plămădit cu  nebunie, trebuie ca fiecare din noi să aibe  o lume a lui unde să se refugieze pentru a putea să se încarce cu energie pozitivă, cu frumos, cu bine, cu iubire…sunt atâtea gînduri și speranțe  în noi care pot fi realizate, trebuie doar să vrem și să credem în noi, să nu ne pierdem niciodată nădejdea în noi ,așa ne spunea preotul din sat Dorobanțu, acum fiind la cer,  Dumnezeu a făcut omul pentru că iubește  Universul, noi trebuie doar să primim iubirea în sufletele noastre și să o dăm mai departe, să facem lucruri care aduc fericire în oameni, cum se spune: ”Omul sfințește locul”,  fiind valabilă în orice situație!

Iubirea pentru teatru a început de când  am pășit, de când am început să vorbesc, să iubesc…să plâng, să râd, eu așa cred…am observat că pot face orice cu trupul și psihicul meu și am început să joc teatru!

Dacă ar fi să o luați de la capăt, dintre toate comorile lumii, ați alege teatrul?

 Da, aș alege teatrul, fără să mă mai gândesc, aș alege această lume minunată, mi-aș picta copilăria pe cer, aș trimite un cufăr plin cu iubire părinților mei dragi, mi-aș planta în suflet poienița mea dragă din Topleț,  aș săpa în Piatra lui Iorgovan și aș scrie mare : Iubesc România! Daaaaar…aș alege teatrul!!! Este una dintre cele  mai mari comoari ale sufletului meu!

Lugojul este un oraș cu o istorie culturală deosebită, aș sublinia aici familia Corneliei Brediceanu, soția poetului Lucian Blaga…cum simțiți amprenta locului?

    Amprenta locului, frumos spus…în acest oraș frumos și-au pus mulți oameni de vază amprenta. Lugojul este într-adevăr un oraș cultural , aici tot ce aparține de cultură prinde viață, oamenii se hrănesc cu piese de teatru, lansări de carte, vernisaje de pictură, muzică de toate felurile și multe, multe altele.

 Cornelia Brediceanu s-a născut în 2 septembrie la Lugoj ( a murit în 1983), a fost cea mai mică dintre copiii lui Corioloan Brediceanu (avocat și om politic), a fost înscrisă la Ecole Vinet, o școală cu internat din Laussane, Elveția, unde erau pregătite fete din toată lumea în limba franceză. Ea s-a întors în Banat, spre sfârșitul anului 1915, pentru a se înscrie ”particular” la Liceul  ”Andrei Șaguna”, din Brașov, în vederea bacalaureatului. Aici l-a cunoscut pe Lucian Blaga, cu care se căsătorește la Cluj în data de 16 decembrie 1920. Ea a încheiat un an de medicină la Universitatea din Viena, apoi anul trei de medicină la Viena, vorbea  trei limbi străine, și-a contiuat apoi studiile la Universitatea ”Regele Ferdinand I” din Cluj. Această femeie frumoasă și deșteaptă l-a  ajutat pe Lucian Blaga să-și facă o carieră diplomatică și tot ea i-a trimis primele poezii lui Sextil Pușcariu la Cernăuți spre publicare. Până în 1926 au locuit în Cluj apoi Cornelia l-a luat pe Lucian Blaga un an de zile la Lugoj, într-o etapă de refacere psihologică și pregătire pentru străinătate,  apoi l-a urmat peste tot, ajutându-l în munca sa pentru a avea timp creației filozofice și literare. Au avut o fiică Ana Dorica Blaga (Dorli Blaga), aceasta s-a născut la Berna, Elveția, unde Lucian Blaga lucra în calitate de atașat de presă la Legația Română. Cornelia Brediceanu este înmormântată în cimitirul din Lancrăm. Se simte amprenta locului, se simte spiritul acestei familii Brediceanu, o familie care a dus Lugojul pe culmi, ne mândrim cu acești oameni! Ei sunt o parte din istoria Lugojului.

Soacra domniei voastre, Mara Rogobete,  ne-a vorbit foarte frumos despre nora ei actriță, cum vă vedeți peste 20 de ani? Și unde?

Articol editat de Mirabela Afronie, 9 mai 2016, 22:42 / actualizat: 31 mai 2016, 12:38

Dintr-o poveste se naşte o altă poveste, dintr-un vis se naşte alt vis şi aşa acest  „Mare Spectacol” care este Viaţa îşi are întotdeauna jucătorii şi spectatorii ei…un loc modest în sala de spectacol, sau întruchiparea unui personaj pe scenă, reprezintă doar simbolul scurtei noastre treceri prin Marele Teatru al vieţii, în al cărui piept va bate întotdeauna  inima tuturor vârstelor-Copilăria !

Am fi foarte fericiţi dacă ne-am putea muta dintr-o copilărie în alta…dar nu se poate…de aceea am ales să ne mutăm dintr-o poveste în alta..pentru că  povestea este copilăria nemuririi noastre!

Şi cu îndemnul unui Om care mi-a spus candva “Anca , te întâlneşti cu o poveste” , m-am mutat într-o altă poveste , născută  atunci din povestea Marei Rogobete Promoţia “66 a Liceului nr.1“ Bastilia”, la povestea Miei Rogobete , nora de la Lugoj.

Amintirile plimbărilor pe malul Timişului, ale  teatrului lugojan şi ale Oamenilor ce-l ţin în viaţă , sunt aşa cum spuneam şi atunci “o altă poveste” care frământă lacrimile şi emoţia  sufletului  nostru,  asemeni copiilor   ce se prind cu mâinile de Rai!

Mia Maria Rogobete este inginera care face din pasiune şi teatru, pentru că teatrul este şi matematică, şi respiraţie , pragmatism şi dăruire….elocventă prin dubla vocaţie, Mia este un Meşter al vieţii, asemeni unui copil, întotdeauna uimit şi curios, fascinant  şi plămădit din firescul simplităţii iubirii de oameni, de locurile natale…

Este povestea-copilăria nemuririi noastre?

Multe  lucruri în viață au rădăcinile în povestea locul unde te-ai născut. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-am născut la sat, m-am născut în Topleț, un loc pictat de  Hristos și ocrotit de Maica Domnului . Datorită părinților mei dragi și  acestui loc divin s-au născut în mine:  dragostea de viață, puterea și curajul de a face orice,  bucuria de a trăi…fericirea!       

 Marea pasiune…o să spun că marea pasiune este compusă din două pasiuni și anume: scrisul și teatrul. De mic copil am avut o bucurie imensă în mine să scriu, să scriu orice, mergeam în ”poiana mică” un loc frumos lângă pădurea de lângă casa mea din Topleț, Caraș-Severin, urcam Prundul, treceam pe lângă grădinile pline cu flori și intram în poienița mea cu iarbă, era un verde Dumnezeiesc în jurul meu, ascultam păsărelele, priveam cerul, mă întindeam pe iarbă și vorbeam cu florile, aveam un carnețel la mine (vechiul vocabular) și îmi notam imaginația mea acolo, ca mai spre seară, spre casă alergând să mi le pun în practică, imaginația din carnețel  mi-o puneam în practică. Era o lume curată, atunci și liniștea cânta și ploaia trimitea versuri magice, vântul îți amintea mereu că exiști, fulgii de nea te învăța să dansezi… doamne ce frumoasă lume exista în jurul meu!!!

Era școala și pasiunea!

(Ziceau ai mei părinți, bunici: Unde umbli fată? Toată ziua colinzi, colinzi, într-o zi o să te rătăcești în pădure”, dar nu a fost să fie pentru că în multe locuri noi copiii construiam cazemate și dacă eram obosiți adormeam acolo, știau ei de unde să ne ia.)

  Marea pasiune -Teatrul sau profesia de inginer ?

Am crescut, am pus accent pe școală, am avut profesori foarte buni în Topleț, apoi am făcut Liceul de mecanică la Orșova ”Ștefan Plavăț” și am intrat la Facultatea de Mecanică din Timișoara, am devenit inginer, lucrez la o firmă elvețiană ca inginer programator și joc teatru, scriu cărți… am scris 3 volume de poezii, un roman despre revoluție, am scris  activitatea culturală a lui Ioan Rațiu, un om care iubește cultura. Așadar îmi place ceea ce fac în această meserie de inginer , este foarte interesantă și migăloasă  dar….nu e pasiune, pasiunea care s-a născut în sufletul meu este Teatrul și aș putea spune că scrisul este coridorul spre teatru.

 Teatrul lugojan, chiar dacă este de amatori, are o biografie culturală foarte bună…deasemeni multe turnee, recunoaștere națională și internațională.

De când sunteți în trupa teatrului?

 Așa este! Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” poartă numele marelui tenor român Traian Grozăvescu.  Actul de naștere este semnat într-un document datat la 10 mai 1841 unde apare o însemnare despre un spectacol de teatru școlar, la care și-au dat concursul și elevi români de la gimnaziul local. În lunile ianuarie și februarie 1847 ”Societatea Românească Cantatoare Theatrale” sub conducerea lui Iosif Farcaș formată din actori profesioniști prezintă pe șcena Teatrului din Lugoj primele spectacole în limba română.

În ianuarie 1846, meseriașii lugojeni, în frunte cu săpunarul Vasile Brediceanu, joacă o satiră semnificativ intitulată ”Ciutura gâmfată” sau ”Opincărița făloasă” – de Iuliu Neagoe. Au urmat ani de muncă asiduă, sub bagheta regizorală a unor deosebiți colaboratori din Timișoara, Arad, Pitești și București. (Ex: ”Titanic Vals” – Tudor Mușatescu; ”Omul care a văzut moartea” – V. Eftimiu; ”Cântăreața cheală” – Eugen Ionescu; ”Haide ucide-mă dragoste” – Aziz Nesin; ”Jack sau supunerea” – Eugen Ionescu; ”Jocul de-a vacanța” -Mihail Sebastian; ”Steaua fără nume” – Mihail Sebastian; ”Gaițele” – Alexandru Kirițescu, etccc.

În prezent, trupa de de teatru de amatori din Lugoj este condusă de doamna MARIA VORONCA, o actriță desăvârșită, o prietenă adevărată și o mamă spirituală pentru noi toți. Trupa joacă ca un tot unitar, toți actorii urmăresc să pună în valoare sentimentele, ating corzile sensibile ale oamenilor, lugojenii participând de fiecare dată cu aceeași bucurie la fiecare piesă de teatru.

Lugojul are actori minunați, eu, colega lor o spun cu tot dragul și respectul pentru dragii mei colegi de teatru, am toată stima pentru acești Mari Actori Amatori care aduc multă bucurie în inima Lugojenilor”.

Nicolae Blidariu a fost printre cei mai buni directori ai teatrului lugojean, cum ii duceţi „povestea” mai departe?

Fostul director Nicolae Blidariu a fost mână de fier pentru acest Teatru și un om foarte deștept, înțelept care a știut cum să organizeze festivalurile de teatru internaționale  în Lugoj, a știut să promoveze și să unească actorii,  Dumnezeu să-l ierte, acum este la Dumnezeu, pot spune că suntem o familie. Actualul director , actorul Consantin Ilie, zis Zamă duce mai departe prestigiul trupei noastre, un om cu suflet mare.Acești oameni  minunați , fie ei angajați ai teatrului sau cu profesii diferite duc mai departe, în multe colțuri ale lumii numele de LUGOJ, duc mai departe numele țării noastre frumoase,  România.

Teatrul are o biografie culturală foarte bună, se fac multe turnee, avem multe premii și recunoaștere națională și internațională.

În trupa teatrului lugojan sunt din 2006, am început să fac cursurile Școlii de Artă  în Lugoj unde am avut-o ca profesor pe doamna, regizoarea noastră , Maria Voronca, primul rol l-am avut în piesa ”Ursitoarele”, o piesă realizată după poezia lui Eminescu, interesantă, apoi am fost distribuită în mai multe piese.

Cum a început iubirea pentru teatru?

Eu cred că fiecare om se naște cu un talent, fiecare om are ceva bun în el, important este ca să valorificăm acest bun, să dăm drumul sentimentelor să zburde prin lume, să ne bucurăm că avem în noi o doză de nebunie, orice lucru frumos și interesant pe această lume este plămădit cu  nebunie, trebuie ca fiecare din noi să aibe  o lume a lui unde să se refugieze pentru a putea să se încarce cu energie pozitivă, cu frumos, cu bine, cu iubire…sunt atâtea gînduri și speranțe  în noi care pot fi realizate, trebuie doar să vrem și să credem în noi, să nu ne pierdem niciodată nădejdea în noi ,așa ne spunea preotul din sat Dorobanțu, acum fiind la cer,  Dumnezeu a făcut omul pentru că iubește  Universul, noi trebuie doar să primim iubirea în sufletele noastre și să o dăm mai departe, să facem lucruri care aduc fericire în oameni, cum se spune: ”Omul sfințește locul”,  fiind valabilă în orice situație!

Iubirea pentru teatru a început de când  am pășit, de când am început să vorbesc, să iubesc…să plâng, să râd, eu așa cred…am observat că pot face orice cu trupul și psihicul meu și am început să joc teatru!

Dacă ar fi să o luați de la capăt, dintre toate comorile lumii, ați alege teatrul?

 Da, aș alege teatrul, fără să mă mai gândesc, aș alege această lume minunată, mi-aș picta copilăria pe cer, aș trimite un cufăr plin cu iubire părinților mei dragi, mi-aș planta în suflet poienița mea dragă din Topleț,  aș săpa în Piatra lui Iorgovan și aș scrie mare : Iubesc România! Daaaaar…aș alege teatrul!!! Este una dintre cele  mai mari comoari ale sufletului meu!

Lugojul este un oraș cu o istorie culturală deosebită, aș sublinia aici familia Corneliei Brediceanu, soția poetului Lucian Blaga…cum simțiți amprenta locului?

    Amprenta locului, frumos spus…în acest oraș frumos și-au pus mulți oameni de vază amprenta. Lugojul este într-adevăr un oraș cultural , aici tot ce aparține de cultură prinde viață, oamenii se hrănesc cu piese de teatru, lansări de carte, vernisaje de pictură, muzică de toate felurile și multe, multe altele.

 Cornelia Brediceanu s-a născut în 2 septembrie la Lugoj ( a murit în 1983), a fost cea mai mică dintre copiii lui Corioloan Brediceanu (avocat și om politic), a fost înscrisă la Ecole Vinet, o școală cu internat din Laussane, Elveția, unde erau pregătite fete din toată lumea în limba franceză. Ea s-a întors în Banat, spre sfârșitul anului 1915, pentru a se înscrie ”particular” la Liceul  ”Andrei Șaguna”, din Brașov, în vederea bacalaureatului. Aici l-a cunoscut pe Lucian Blaga, cu care se căsătorește la Cluj în data de 16 decembrie 1920. Ea a încheiat un an de medicină la Universitatea din Viena, apoi anul trei de medicină la Viena, vorbea  trei limbi străine, și-a contiuat apoi studiile la Universitatea ”Regele Ferdinand I” din Cluj. Această femeie frumoasă și deșteaptă l-a  ajutat pe Lucian Blaga să-și facă o carieră diplomatică și tot ea i-a trimis primele poezii lui Sextil Pușcariu la Cernăuți spre publicare. Până în 1926 au locuit în Cluj apoi Cornelia l-a luat pe Lucian Blaga un an de zile la Lugoj, într-o etapă de refacere psihologică și pregătire pentru străinătate,  apoi l-a urmat peste tot, ajutându-l în munca sa pentru a avea timp creației filozofice și literare. Au avut o fiică Ana Dorica Blaga (Dorli Blaga), aceasta s-a născut la Berna, Elveția, unde Lucian Blaga lucra în calitate de atașat de presă la Legația Română. Cornelia Brediceanu este înmormântată în cimitirul din Lancrăm. Se simte amprenta locului, se simte spiritul acestei familii Brediceanu, o familie care a dus Lugojul pe culmi, ne mândrim cu acești oameni! Ei sunt o parte din istoria Lugojului.

Soacra domniei voastre, Mara Rogobete,  ne-a vorbit foarte frumos despre nora ei actriță, cum vă vedeți peste 20 de ani? Și unde?

     Bună întrebare!  Mai întâi vreau să zic că mă bucură faptul că soacra mea, Mara Rogobete a vorbit frumos despre mine, eu nu am decât să-i mulțumesc pentru faptul că Daniel Rogobete, soțul meu există, eu exist frumos datorită lui. Știu că ea iubește mult teatru, citește mult și în ultimul timp și-a descoperit o vocație, adică scrie, un lucru extraordinar care te face să trăiești frumos, mă bucur pentru ea.

Peste 20 de ani…timpul acesta trece foarte repede, în viitorul apropiat mă văd jucând teatru bineînțeles la Lugoj, precum și în deplasările noastre, mă văd scriind cărți, romane. Acum scriu la Monografia Toplețului, este muncă de chinez bătrân,  dar îmi place și nu țin cont de nopțile pierdute.. Așaaaa, mă văd scriind chiar piese de teatru și de ce nu , mă văd la Topleț, acolo vreau să dau culoare comunei, acolo îmi doresc să îmi duc bâtrânețile scriind și ajutând tinerii să se regăsească, să nu mai plece din sat, să iubească locul acela și să-l facă să înflorească, astea îmi doresc. Eu să creez și soțul meu să practice aikido, el fiind antrenor de arte marțiale în Lugoj, Aikido-Aikikai.

Parafrazându-l pe  Lucian Blaga- „veşnicia s-a născut la sat”….dedicaţia  sufletească pentru  comuna natală  reprezintă un alter-ego al domniei voastre? Sau  povestea trebuie spusă  mai departe?

   Ambele , aş putea spune, prin sângele meu curge povestea, fiindcă  soția regretatului nostru poet Gheorghe Bălteanu din Topleț și anume Savela Bălteanu a scris și a regizat piese de teatru, unele punându-le în scenă chiar în Lugoj,  locuiau în localitatea Jdioara, Gheorghe Bălteanu fiind 25 de ani învățător în această localitate.

Dacă ați putea alege primele trei calități, la un om, care ar fi acelea?

    E greu să aleg trei calități la un om, oamenii trebuie să aibe multe calități pentru a putea supraviețuii în pace și armonie. Dar haideți că spun cele mai importante calități pentru mine la un om ținând cont că trăiesc în casă cu un om cu atâtea calități, de la care am învățat multe pe parcursul vieții, eu fiind un om liber și iubitor de cunoaștere…așa deci:1. O calitate ar fi aceea că omul trebuie să iubească viața, de aici se ramifică sute de calități în care intră și umorul, voia bună, respectul, etc, 2. omul trebuie să fie cinstit cu el și cu ceilalți din jur, de aici se ramifică zeci de calități cum ar fi : omenia, modestia, etc.. 3. Omul trebuie să aibe curaj, la fel asta se ramifică în   voință, putere, totul.

Ce tolerați?

    Tolerez multe lucruri, caut să nu-mi încarc creierul cu tot felul de prostii, mă înconjor de oameni frumoși la suflet și plini de energie pozitivă. Tolerez multe pentru că sunt un om care se amuză din orice, se bucură de orice lucru mărunt, tolerez oamenii pentru că sunt convinsă că și ei mă tolerează pe mine, sunt un om tolerant.

Ce nu tolerați?

     Da, uite că e ceva ce nu tolerez și anume pesimismul din oameni, nemulțumirile care le macină viața și care îi urâțește, plângerile fără sens, nu tolerez oamenii care pierd timpul și care își plâng de milă în loc să pună mâna să facă ceva pentru societate în rest…eu mă simt bine în lumea mea, cu oamenii mei frumoși și plini de iubire. Încerc să le spun că există și o altă lume, încerc să îi aduc pe cărarea magică, încerc dar când văd că nu se poate atunci îi dau pur și simplu la o parte, mă debarasez de ei.

 Care este întrebarea pe care nu ați fi dorit-o?

     V-ați lăsa vreodată de teatru, de scris, de viața aceasta atât de interesantă, o viață de vărsător-actor-nemuritor-iubitor ?  Nuuuuu, nu vreau întrebarea aceasta…Pentru că nu o să mă facă nimeni și nimic să mă las de toate astea.

Ce ne lipseşte?  Ca neam, ca popor?

     Fiecare în parte suntem datori să întoarcem memoriei înaintaşilor noştri ,prin faptele noastre, respectul , purtând cu demnitate naţionalitatea de român.  Dacă ar fi să dau tot ce am în mine, aș da cu tot dragul, energia pozitivă, optimismul, voia bună, prietenia, curajul,  dragostea de viață, poate așa ar fi oamenii mai fericiți, mai buni, mai înțelegători,  poate așa ar renaște neamul românesc, poate așa am avea parte de conducători iubitori de țară și neam, poate…

Un gând pentru ascultătorii și cititorii noștri?

     Gândul meu pentru toți românii care ascultă Radio Reșița, gândul meu pentru toți oamenii acestei țări este : Să fie optimiști, să ia viața așa cum este ea, să se bucure de fiecare dimineață, să nu își piardă încrederea în ei ci dimpotrivă să iubească locurile în care animalele, păsările și  natura se contopesc, să facă ceva pentru omenire și  să creadă în Dumnezeu, să se iubească pe ei și să iubească viața pentru că este unică!

P,S.

Nu uit nici ce mi-a zis Laura:

„ Fiecare om este o poveste! E inutil să te întreb ce vei face pe 27 mai , la ora 10, pentru că povestea trebuie spusă  mai departe!”

Nu uit, pentru că întotdeauna copilăria vizitează uneori pentru a doua oară un om, tinereţea nu o face niciodată şi povestea este copilăria nemuririi noastre!

Mă voi intoarce cu povestea Generaţiei „66”şi-a urmaşilor acelei generaţii, cu  povestea „trupei  de de teatru de amatori din Lugoj  condusă de doamna MARIA VORONCA, o actriță desăvârșită, o prietenă adevărată și o mamă spirituală pentru noi toți”, după cum se iveşte din zicerea Maiei Rogobete…....pentru că toţi suntem din povestea noastră ca dintr-o ţară şi  Basmul reprezintă doar simbolul scurtei noastre treceri prin Marele Teatru al vieţii, în al cărui piept va bate întotdeauna  inima tuturor vârstelor, inima tuturor poveştilor !

Epilog:

Care copil nu adora poveştile?Ele sunt mâinile cu care ne prindem de Rai !

Anca Bica Bălălau