Ascultă Radio România Reșița Live

La mulți ani, Nora Iuga!

Se joacă! Cu anii, cu gândurile, cu sentimentele, cu versurile. O face frumos, firesc fără strop de teatralitate. Ochii îi sunt principala emisie de emoție. Îi deschide larg printr-un zâmbet nonșalant de învingător care a parcurs surghiunul lui Moise cu coroana de măslini pe cap. Nora Iuga este un vers din poezia lumii. Și poezia nu are vârstă, este nemuritoare!
Am intrat în jocul ei de mai multe ori, am ieșit învingător, un contemporan care a trăit una din marile întâlniri ale vieții.Și nu este ușor, îți trebuie asumare, smerenie și curaj. Nora Iuga este un pisc al literaturi pe care o dată cucerit ești eliberat de nimicurile vieții, ești învingător alături de ea, pentru totdeauna!
A venit pe lume pe 4 ianuarie 1931, în capitala României,București. Este soția poetului George Almosnino și mama balerinului Tiberiu Almosnino. A vrut să devină actriță, dar soarta a dus-o pe alt drum.Iubește Reșița și îl admiră pe Erwin Josef Țigla, se atașează de stări și supradimensionează armistițiul cu propria inimă prin Cuvântul care zidește!
Este unică și irepetabilă, este Nora Iuga!
’’ Eu cred că m-aș arunca de la etaj dacă nu aș mai putea să scriu, adică mie Dumnezeu mi-a dat un dar uluitor, pentru că eu trăiesc singură completalmente, ei nu trăiesc cu mine, băiatul meu- doamna lui, și trebuie să-ți spun că, draga mea, eu nu am niciun om în jurul meu zile și săptămâni în șir. Dacă eu nu aș mai putea, având vârsta pe care o am, cum ar fi normal să mai scriu, eu nu știu ce aș face. Nu sunt un om să mă pot uita pe pereți o zi întreagă sau să urmăresc numai Realitatea sau știu eu ce post de televiziune…’’mi-a mărturisit la una dintre întâlnirile noastre.
Este licenţiată a Facultăţii de Filologie, specializarea Germanistică, Universitatea din Bucureşti. I-a avut ca profesori pe Tudor Vianu şi George Călinescu. Profesor de limba germană între 1954 şi 1955, apoi bibliograf la Biblioteca Centrală de stat, în perioada 1955-1969. Din 1969 până în 1977, a fost redactor la Editura Enciclopedică. Ziaristă la ziarele de limba germană „Neuer Weg” şi „Volk und Kultur“, din 1971 este membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Din anul 2000 deţine funcţii de conducere în Uniunea Scriitorilor: secretară a Secţiei de Poezie și iniţiatoare a Cenaclului Uniunii Scriitorilor „Gellu Naum”. Din 1985 este scriitoare profesionistă. Face lecturi publice în străinătate şi primeşte numeroase burse.
A început să scrie versuri în clasa a doua la Institutul Catolic: în timp ce tatăl ei cântă la vioara un poem de Jeno Hubay, Nora Iuga a simţit o vibraţie puternică şi muzică a început să se transforme în cuvinte. Atunci a trăit pentru prima oară tulburătoarea atingere a inspiraţiei. Din această cauză, Nora Iuga nu suportă calificativul de profesionist în poezie şi nu şi-a făcut niciodată o meserie din scris.
Avangardistă, la 79 de ani, Nora Iuga devenea cel mai vârstnic blogger literar, în iulie 2010 apărându-i nr. 1 din „Girafa albastră”, o revistă audio-video cu și despre autoare, pe care intenționează să o publice trimestrial.
Președintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit, la 17 ianuarie 2017, Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Comandor, „în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră pusă în slujba promovării limbii și culturii literare românești, pentru dăruirea și talentul cu care s-a implicat în promovarea imaginii României în lume.
Nora Iuga este o sărbătoare a poeziei românești care și-a asumat cetățenia de reșițean. Un om al cuvântului care trăiește prin smerenia față de frumos.

La mulți ani, Nora Iuga!

Articol editat de Anca Bălălău, 4 ianuarie 2024, 13:37

Etichete:
Personalități naționale și internaționale care s-au stins în 2024!
Poveşti de viaţă joi, 9 ianuarie 2025, 17:41

Personalități naționale și internaționale care s-au stins în 2024!

Anul 2024 s-a încheiat. Ne-a lăsat amintirile, realizările, câteva sentimente de fericire și împlinire și , din păcate, multe regrete...

Personalități naționale și internaționale care s-au stins în 2024!
Personalități ale muzicii românești la aniversare-Florian Lungu
Poveşti de viaţă duminică, 5 ianuarie 2025, 22:30

Personalități ale muzicii românești la aniversare-Florian Lungu

Este un prieten al Banatului de Munte, o voce amplă a Festivalului de Jazz de la Gărâna, prieten cu mastrul Sabin Pautza, este Florian Lungu,...

Personalități ale muzicii românești la aniversare-Florian Lungu
Personalități românești la aniversare – Nora Iuga!
Poveşti de viaţă sâmbătă, 4 ianuarie 2025, 12:00

Personalități românești la aniversare – Nora Iuga!

În istoria literaturii române numele Norei Iuga este unul de referință atât ca poetă, romancieră şi traducătoare din limbile germană şi...

Personalități românești la aniversare – Nora Iuga!
George Enescu aplaudat în SUA, la început de ianuarie cu 97 de ani în urmă
Poveşti de viaţă sâmbătă, 4 ianuarie 2025, 07:00

George Enescu aplaudat în SUA, la început de ianuarie cu 97 de ani în urmă

În această zi, acum 97 de ani, George Enescu susținea un recital de vioară în sala Auditorium din Los Angeles, despre care renumita muziciană...

George Enescu aplaudat în SUA, la început de ianuarie cu 97 de ani în urmă
Poveşti de viaţă miercuri, 1 ianuarie 2025, 12:00

Gheorghe Dinică, cel mai iubit actor de roluri negative!

„Considerați cultura ca un mesaj de extremă importanță! (…) suntem, încă, aici” spunea în 2021 dirijorul Italian al Concertului...

Gheorghe Dinică, cel mai iubit actor de roluri negative!
Poveşti de viaţă miercuri, 1 ianuarie 2025, 10:38

Preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop, împlineşte 70 de ani!

Preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop, s-a născut acum 70 de ani la 1 ianuarie 1955, în localitatea Sântioana, judeţul Cluj....

Preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop, împlineşte 70 de ani!
Poveşti de viaţă duminică, 29 decembrie 2024, 19:33

Marea artă europeană marcată pe 29 decembrie prin Rilke, Tarkovski şi Şuşară!

O zi care este sub semnul oamenilor de cultură, 29 decembrie, o zi ce ne aduce revelația mărturisirii artistice sub semnătura Rainer Maria Rilke,...

Marea artă europeană marcată pe 29 decembrie prin Rilke, Tarkovski şi Şuşară!
Poveşti de viaţă sâmbătă, 28 decembrie 2024, 20:25

Serghei Esenin – un cântec poetic, neterminat!

L-am asemuit cumva cu Nicolae Labiș, sau cu Paul Celan, o aripă ce și-a căutat trupul izgonit din Rai… Un vers din poesia unei lumi care l-a...

Serghei Esenin – un cântec poetic, neterminat!