In Memoriam Amza Pellea

’7 Aprilie 92 de ani

Articol editat de Anca Bălălău, 7 aprilie 2023, 16:37

Tată

Te iubesc pentru veșnicie!

Îti mulțumesc pentru că te simt lângă, cu și in mine..secundă de secundă.

Mulțumesc câ imi curgi prin artere si îmi incalzești inima…secundă de secundă!’’ este mesajul fiicei și artistei în pomenirea tatălui și actorului Amza Pellea la împlinirea celor 92 de ani de la naștere.

Emoția este copleșitoare, dialogul sângelui ce curge prin arterele timpului se numește neuitare.

Amza Pellea a venit pe lume ca o binecuvântare peste tristețile pământești ale poporului român și a întrupat veșnicia sa.

Marii artiști sunt cei care înobilează istoria noastră, cei care îi dau autenticitate și verticalitate prin timpul cel fără de margini.

O pasăre fără somn care vrea să fie om, spunea Constantin Brâncuși ca pe un cântec al nostru prin care Artiștii ne smulg din ghearele risipirii pentru a ne regăsi.

Amza Pellea a fost un actor român de film, radio, teatru, televiziune și voce. Printre alte roluri memorabile, Amza Pellea a fost creatorul și interpretul personajului Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie.

S-a născut pe 7 aprilie 1931 în Băilești într-o familie cu cinci copii, iar tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a fost directorul cooperativei „Munca Noastră” din Băilești în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova, și Școala tehnică de electrotehnică din Craiova.

Iubirea pentru teatru a apărut din fragedă pruncie la Amza…

„Am făcut şcoala primară în sat şi am debutat în clasa I în rolul Lupului din „Scufiţa Roşie”. Am ales acest rol pentru că, timid fiind, puteam apărea mascat. Îmi plăceau foarte mult poeziile, drept care apăream mereu în festivaluri şcolare”, îşi amintea cu nostalgie artistul.

Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost profesor la IATC.

De asemenea, a îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din Craiovaîn perioada 21 martie 1973 – 24 septembrie 1974.

Pe scena Teatrului Naţional din Craiova a realizat, în perioada stagiaturii (1957-1959), 14 roluri în spectacole ca “Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, “Ani de pribegie” de Aleksei Arbuzov, “Tudor din Vladimiri” de Mihnea Gheorghiu, “Tragedia optimistă” de Vsevolod Visnevski, “Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, “Hamlet” de Shakespeare, “Ecaterina Teodoroiu” de Nicolae Tăutu, “Soldatul Svejk” de Jaroslav Hasek, “Fântâna turmelor” de Lope de Vega.

La Teatrul de Comedie a creat personaje ca Brettschneider (“Svejk în al doilea război mondial” de Brecht – 1962), Pietro (“Umbra” de E. Svart – 1963), Manole (“Somnoroasa aventură” de Teodor Mazilu – 1964), Subcomisarul (“Capul de răţoi” de G. Ciprian – 1966), Platonov (“Un Hamlet de provincie” de Cehov – 1967), Voievodul Basarab (“Croitorii cei mari din Valahia” de Al.T. Popescu – 1969), Noah (“Arca bunei speranţe” de I.D. Sârbu – 1970), Hrisanide (“Interesul general” de Aurel Baranga – 1972), Hickok (“Buffalo Bill şi indienii” de A. Kopit – 1973).

Naţionalul bucureştean l-a distribuit pe Amza Pellea în roluri memorabile – Petre Dinoiu (“Comoara din deal” de Corneliu Marcu – 1977), Vlad Ţepeş (“A treia ţeapă” de Marin Sorescu – 1979). Ultimul rol creat la teatru a fost pe scena Teatrului de Comedie, în regia lui Gheorghe Harag – Muromski în “Procesul” de Suhovo-Kobilin, 1983.

Din bogata filmografie a lui Amza Pellea amintim: “Setea” (1960), “Darclée” (1961), “Tudor” (1963), “Pisica de mare” (1964), “Camera albă” (1965), “Neamul Şoimăreştilor (1965), “Răscoala” (1965), “Haiducii” (1966), “Dacii” (1967), “Columna” (1968), “Războiul domniţelor” (1969), “Mihai Viteazul” (1971), “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1972), “Puterea şi adevărul” (1972), “Ultimul cartuş” (1973), “Nemuritorii” (1974), “Un august în flăcări” (1974), “Porţile albastre ale oraşului” (1974), “Un comisar acuză” (1974), “Stejar – extremă urgenţă” (1974), “Cantemir” (1975), “Tată de duminică” (1975), “Osânda” (1976), “Tufă de Veneţia” (1977), “Împuşcături sub clar de lună” (1977), “Accident” (1977), “Eu, tu, şi… Ovidiu” (1978), “Pentru patrie” (1978), “Revanşa” (1978),”Ecaterina Teodoroiu” (1978), “Nea Mărin miliardar” (1979), “Duios Anastasia trecea” (1980), “Casa dintre câmpuri” (1980), “Şantaj” (1981), “Capcana mercenarilor” (1981), “Rămân cu tine” (1982), “Cucerirea Angliei” (1982), “Imposibila iubire” (1983).

A jucat multe roluri în piese la teatru radiofonic, fiind un mesager al Radiodifuziunii Române către fiecare ascultător și a realizat memorabile scenete umoristice în emisiuni de televiziune.

Rămas, probabil, în conștiința publicului prin rolul domnitorului din „Mihai Viteazul” și prin „Nea Mărin”, reușește în „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” să atingă ambele personaje. Umilul, și câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză și tragică a soldatului țăran din primul război.

„Oamenii au nevoie de exemple, de modele şi ei caută – de fapt se caută pe ei înşişi, aşa cum s-ar dori, buni şi frumoşi, într-o imagine ideală – pe scenă. De aici cred că vine şi fascinaţia pentru spectacol. Pentru că, altfel, se întâmplă lucruri senzaţionale pe stradă, dar oamenii nu se caută în ele, ci vin la teatru sau la film”.

A fost căsătorit cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova, cuplu binecuvântat cu o fată care le duce povestea mai departe, Oana Pellea.

Omul Amza Pellea a plecat cu o zi înaintea prietenului său Nichita Stănescu, la 12 decembrie 1983, la vârsta de doar 52 de ani.

Simţind momentul când va pleca la cele veşnice, inegalabilul actor scrie o ultimă poezie, din care vă relatăm câteva versuri:

„Am fost paraşutat de soartă în beznă / într-o gară părăsită / de unde vine şi nu mai pleacă niciun tren vreodată / fiara nu se grăbeşte / probabil că ne vom vedea la faţă / într-o seară cu ceaţă”…

Cu câteva ore înainte de a trece la cele veşnice, Amza revine la ultimul vers, transformându-l: „Probabil ne vom vedea la faţă – într-o dimineaţă”.

În anul 2008, la împlinirea a 25 de ani de la moartea sa, a fost inaugurată, la Băileşti, Casa memorială “Amza Pellea”. Fotografiile şi tablourile de familie, precum şi diplomele, certificatele şi obiectele personale, dau impresia prezenţei actorului. De asemenea, ambele ceasuri aflate în locuinţă sunt oprite la ora 7:25, ora la care Amza Pellea a părăsit această lume în data de 12 decembrie 1983, potrivit site-ului zigzagprinromania.com.

„Am început să-mi iubesc meseria în timp ce eram la Craiova, în timpul unui spectacol cu Hamlet. Jucam Horaţiu. După moartea lui Hamlet, Horaţiu are un monolog care încheie piesa. În timp ce îl debitam, am simţit dintr-o dată liniştea nefirească a sălii. Ştiam că nu e datorată exclusiv interpretării mele. Înţelegeam exact mecanismul: era un spectacol bun şi toată emoţia acumulată pe parcurs se concentra în mod firesc pe final. Dar liniştea aceea m-a făcut să realizez marea forţă a cuvântului rostit de pe scenă, să înţeleg legăturile secrete care se încheagă între noi şi oamenii din sală, psihologia spectatorului şi a spectacolului. Forţa şi utilitatea artei…”, aşa definea harul pe care l-a primit la naştere, Amza Pellea.

Am început să descopăr teatrul și să-l iubesc sub magia cuvântului înobilat de Amza Pellea…am știut că actorii plâng mai frumos decât oamenii și mai convingător și poate de aceea bucuria de a scrie despre asemenea Artiști mă purifică prin lacrimile care iau forma inimii mele într-o sfioasă clipă de pioșenie.

Mulțumesc, Maestre Amza Pellea fiindcă de dincolo de marginile timpului mă înveți să mă emoționez, să mă bucur și să mă regăsesc cu fiecare întâlnire pe teritoriul artei.

Sursa foto-cinemagia