George Constantin a înregistrat peste 500 de spectacole, un record neegalat, la Teatrul Național Radiofonic

Toată viața noastră locuim într-o inimă… schimbăm oxigenul sentimentelor prin lungul drum al sângelui până în lacrimă… destinul este doar o aripă sprijinită pe niște ani ce ne apropie sau ne îndepărtează de un cer al viselor noastre!

Articol editat de Anca Bălălău, 3 mai 2024, 15:04

De-a lungul anilor, cratere tot mai multe sunt săpate de soartă în inima noastră și fiecare poartă un nume al unui om care și-a pierdut aripa și locuiește în cer…
Suntem făcuți din aluatul viselor noastre și scurta noastră viață o întregește un somn…perora marele Will

Astăzi, despre George Constantin, un actor mare la propriu și la figurat, o voce a Teatrului Românesc, care ar fi împlinit 91 de ani pământeni.
Destinul i-a rupt aripa pe 30 aprilie 1994, la doar 60 de ani… de 30 de ani îl serbăm în amintire.

„Sunt un timid“, spunea mereu George Constantin: „Cum am lucrat Prospero? Puţin speriat. La prima lectură nu mai ştiam să citesc. Am avut la primele spectacole senzaţia că oamenii năvălesc spre mine. Îmi era teamă.”
Într-un fel sau altul, când i-am auzit vocea la teatrul radiofonic, ce teoretic l-a adus în sufletele românilor, l-am considerat un George Orson Welles al românilor. La fel de mari prin graţie, la fel de mari prin puterea cu care au stăpânit arterele miraculoase ale actului artistic până în sufletul fiecărui admirator care devenea fericitul supus al mesajului lor artistic.

„Creaţie este doar atunci când artistul reuşeşte să fie una, minte şi corp, cu personajul, deşi sunt doi oameni deosebiţi care se privesc, se admiră şi se critică unul pe altul”, mărturisea George Constantin, iar George Orson Welles: „ Stilul înseamnă să ştii cine eşti, ce vrei să spui şi să nu-ţi pese de altceva. Absenţa limitărilor este inamicul artei”.
Amândoi au ştiut ce sceptru le-a pus Divinitatea la destin, amândoi au dominat şi au trăit nedisimulând nici o clipă puterea cuvântului rostit.
Rămas orfan de tată, cu o mamă casnică, banii pe care-i aducea acasă nu erau suficienți. Avea 15 ani când intra, ca elev, la școala de pe lângă Întreprinderea de Construcţii de Avioane din Bucureşti.
Apoi, destinul îl alege printr-o profesoară, de la Şcoala pedagogică din Bucureşti, care căuta tineri pentru un rol într-o piesă de Caragiale. Având carismă și talent, George Constantin a fost ales să joace celebrul rol al lui Ipătescu în „O scrisoare pierdută”. Acest rol avea să-i schimbe total traiectoria în viață.

După o încercare eşuată în anul 1951, în anul următor este admis la Institutul de Teatru şi Film, la clasa maestrului Nicolae Bălțățeanu, asistenți fiind Ion Cojar și Vlad Mugur.
Tânărul George Constantin, împreună cu prietenul său Gheorghe Cozorici, erau de acum admiși la Instittuul Național de Artă Teatrală și Cinematografie „I L Caragiale”, moment despre care își amintea într-un interviu.

„Când am dat examenul de admitere la Insitutul de Teatru în 1951, am căzut. Anul următor, ca să fiu şi mai sigur, am dat şi la Teatru, şi la Cinematografie. Am reuşit la ambele.Țin minte, am mers cu Gheorghe Cozorici în Piaţa Universităţii şi am dat cu banul unde să mergem. Ne-a căzut Teatrul”.
După terminarea Institutului este repartizat la Teatrul Nottara din București, unde avea să joace aproape întreaga sa carieră.
Artistul a jucat într-o perioadă când supravegherea strictă a actorilor a fost unul dintre ordinele foarte clare pe care comuniștii le-au dat poliției politice. Au fost perioade în care ofiterii Securității deveniseră chiar „critici teatrali“, iar rapoartele lor au stat la baza cenzurării multor replici din piesele de teatru. Asta în cazul în care nu era interzis tot spectacolul.

Și totuși, George Constantin a făcut istorie devenind actorul acela grav, cu imense înclinații spre dramă și tragism, căruia rolurile cehoviene i s-au potrivit de minune. De două ori a fost Ivan Petrovici Voinițki din Unchiul Vania. Prima dată în anii ’70, în regia lui Ion Olteanu, pe scenă la Nottara, și a doua oară în 1985, în regia lui Alexa Visarion, pe scenă la Bulandra, alături de Ion Besoiu și Victor Rebengiuc, de Rodica Tapalagă și Beate Fredanov. George Constantin i-a întruchipat pe Leonid Andreevici Gaev din „Livada de vișini”, în 1988, la Teatrul Nottara, în regia lui Dominic Dembinski, Țiganov din „Barbarii” de Maxim Gorki, în 1976, la Teatrul Nottara, în regia lui Alexa Visarion, Prohor Borisovici Hrapov din „Vassa Jeleznova”, în 1989, la Teatrul Național.

Regretatul regizor Vlad Mugur: „L-am văzut prima oară la examenul de admitere, după ce căzuse de trei ori, iar eu, care aveam o calitate, pe lângă alte defecte, adică intuiam talentele, am descoperit la băiatul acela slab şi deşălat, cu mişcări incoerente, o privire care râdea.Când am ieşit din sală, i-am spus Aurei Buzescu şi lui Mony Ghelerter «acesta trebuie să treacă», şi aşa s-a trezit George în anul I, la clasa lui Nicolae Bălţăţeanu – un mare profesor. La repetiţiile noastre veneau Camil Petrescu, Mihai Ralea, Tudor Vianu. George mi s-a părut totdeauna un clovn tragic, nu actor romantic, epic sau doar tragic, cum îl vede Ciulei de pildă. Avea o vorbire specială, întretăiată, avea culoarea cuvântului, plastica lui, pe care o schimba de la propoziţie la propoziţie.”

George Constantin a fost o prezenţă permanentă în spectacolele TV, dar și în cele ale Teatrului Naţional Radiofonic, pentru care a înregistrat peste 500 de spectacole, un record încă neegalat. Primele creaţii radiofonice semnate George Constantin au fost realizate, sub bagheta fostului său coleg de institut, regizorul Dan Puican, care i-a oferit o vastă paletă de roluri, de la Shakespeare la Schiller, de la Beaumarchais la Hemingway și până la impresionanta integrală Cehov, realizată în anii ‘80, în care George Constantin a fost o prezenţă impresionantă.

Printre rolurile realizate de actor pentru Teatrul Radiofonic se află „Apostol” (1981) de Cezar Petrescu, „Casa de la miezul nopţii” de Fănuş Neagu, „Apus de soare” (1984) de Barbu Ştefănescu Delavrancea, „Ultima oră” (1988) de Mihail Sebastian, „Nunta însângerată” (1989) de Federico García Lorca, „Europolis” după Jean Bart, „A doua tinereţe” (1991), „Patima roşie” (1992), ambele semnate de Mihai Sorbul, piesa lui Marcel Achard, „Acela care îşi trăia moartea” (1992), în piesele lui Cehov, „Pescăruşul” (1980), „Trei surori” (1981), „Livada de vișini” (1983) și „Unchiul Vanea” (1984).

În afară de rolurile memorabile de pe scena teartrului Nottara, George Constantin avea să-și dedice o parte din carieră și filmului. Un rol memorabil l-a făcut în „Reconsituirea”, filmul de debut al actorului George Mihăiță și al regretatului Vladimir Găitan. A jucat într-una din cele mai importante capodopere cinematografice, alături de Ștefan Iordache, „Cel mai iubit dintre pământeni”.
Discret cu viaţa sa personală,tâlcuit în mărturii despre creaţia sa, George Constantin a fost un actor uriaş. În cele patru decenii de teatru, a dăruit publicului ceea ce era mai important din fiinţa sa-SUFLETUL SĂU!
Ultimul rol pe scenă: Harpagon din „Avarul” de Molière.

În ajunul premierei, declara: „Sunt obosit. Am jucat 50 de roluri numai pe scena Teatrului «Nottara», ca să nu mai vorbim de alte colaborări cu alte teatre. Harpagon a venit prea târziu. Trei ani n-am jucat absolut nimic în teatrul meu. Nu are importanţă cine este vinovat. Dacă ne gândim că rolul Harpagon se atacă la o anumită vârstă, atunci aş putea spune că nu e târziu. Acum se doreşte succesul de public neapărat.”

Marele nostru George Constantin ne-a dăruit un fiu cu mezzo-soprana Iulia Buciuceanu sora regretatei actriţe Tamara Buciuceanu Botez, azi actor în Bucuresti, cunoscut publicului larg din filmul “Liceenii”, dar şi din numeroasele roluri pe scândură.Fiul, Mihai Constantin și nepotul marelui actor îi duc povestea mai departe. Dealtfel, povestea lor este povestea Teatrului Românesc, este emoția milioanelor de spectator care au râs sau au plans odată cu familia Constantin.

„De la cei bătrâni, de la maeştri, înveţi mereu, înveţi mereu ştiind ce nu poţi învăţa. De la cei tineri poţi avea surprize. Dar oricum, tot trebuie să înveţi mereu”, mărturisea regretatul actor George Constantin… şi lecţia sa se predă în continuare pentru cei care vor să înveţe…
În memoria tatălui său, Mihai Constantin, a creat Fundația Culturală „George Constantin” care susține și promovează activitățile teatrale, mai ales în rândul tinerilor.

În memoria s-au făcut Festivalul International de Teatru pentru elevi „George Constantin” și o Sala Studio – “George Constantin” – un spațiu elegant și funcțional cu maximum 99 de locuri la Teatrul Nottara ,dar și un imens regret si o mare uitare (din nefericire).

Sursa foto-Facebook/ Mihai Constantin