Florin Piersic: vârsta mea devine infinit-infinit, simbolul prieteniei și iubirii, adică 88!

La bine sau la greu, românilor le-au fost aproape artiștii, cei cărora le-au închinat cele mai frumoase sentimente, alături de care au ironizat, până în anul 1989, regimul și împreună cu ei au trecut prin tranziția de după 1990. Artiștii au rămas întotdeauna de partea bună a baricadei, au dat din sufletul lor puterea de a zâmbi și de a spera spectatorilor.

Articol editat de Anca Bălălău, 28 ianuarie 2024, 18:38

Unul dintre marii artiști români de teatru și film este și Florin Piersic, intrat în cel de-al 88-lea an al vieții sale, aparent un spirit vesel și conciliant, Florin Piersic este un uriaș în al cărui zâmbet se metamofozează toate stările sufletești de la durere la veselie, de la însingurare la poftă de viață, un artist care a valorificat cu inteligență și seriozitate harul primit de la Dumnezeu.

S-a născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj-Napoca, din părinți bucovineni – mama sa fiind originară din Valea Seacă, iar tatăl, Ştefan Piersic, medic veterinar de profesie, fiind originar din Corlata. Actorul și-a petrecut copilăria la Corlata, Pojorâta și Cajvana, apoi la Cernăuți, unde tatăl său a obţinut un post în anul 1941 și, ulterior, la Cluj, unde a urmat Liceul de băieți nr. 3, Colegiul Național Emil Racoviță de astăzi.

Florin Piersic s-a înscris apoi la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti azi, UNATC, examenul de admitere fiind susţinut în faţa unei comisii din care făceau parte Marietta Sadova, Ana Barcan, George Vraca şi Costache Antoniu. Deşi a avut parte de dificultăţi în parcurgerea studiilor, Ştefan Piersic fiind deţinut politic, Florin a absolvit Institutul, în anul 1957, avându-i drept colegi de promoţie pe Leopoldina Bălănuţă, Ica Matache, Gheorghe Popovici Poenaru, Anatolie Spânu şi Liviu Crăciun.

În anul 1958, alături de colegii de promoţie, întreprinde un stagiu pe scena teatrului din Piaţa Neamţ, iar în 1959, devine angajat, prin concurs, al Teatrului Naţional din Bucureşti, unde debutează cu rolurile Alexei, din „Tragedia optimistă”, şi cel al lui Richard Dudgeon, în „Discipolul diavolului”. În acelaşi an, Piersic este remarcat de regizorul francez Louis Daquin, care l-a distribuit în filmul „Ciulinii Bărăganului”, un debut cinematografic plin de succes, urmat, în acelaşi an, de prezenţa în pelicula „O poveste ca-n basme”. Din acel moment, Florin Piersic își începea o carieră artistică de necontestat.

‘’Nu-i timp de nostalgii. Nu încă. Imediat e 27 ianuarie. În trei zile, se învârte „contorul” și vârsta mea devine infinit-infinit, simbolul prieteniei si iubirii, adica 88. Ce tare mi se potriveste! Iubirea, Prietenia, Speranta, Bucuria, sunt cuvintele pe care pretuiesc cel mai mult pe lume si nu sunt doar niste…vorbe! Am dat si am primit iubire de la voi toti,cei care imi sunteti alaturi cu gandurile voastre bune, cu prietenia pe care care mi-o aratati si care ma umple mereu de speranta unei alte zile, unui alt an plin de bucuria de a va vedea in sala de spectacol sau de a va sti in fata micului ecran.

Cu ani in urma, pe scena Teatrului National in spectacolul „Dulcea pasare a tineretii”,ii spuneam partenerei mele Carmen Stanescu urmatoarea replica: ”Lady, am dat oamenilor mai mult decat am primit de la ei”.

Astazi, eu Florin va spun celor care cititi aceste randuri: “Am dat oamenilor mult , dar am primit inzecit de la ei!” Da, da, este adevarat. Fara voi, fara aplauzele pe care mi le daruiti, fara mesajele pe care mi le scrieti, fara privirile voastre calde cand ne intalnim pe strada, as fi fost… sarac. Pentru mine, asta e adevarata bogatie. Cea mai de pret. Daca in sala de spectacol, va vad uneori de pe scena inclinandu-va in fata mea, astazi e randul meu sa ma inclin in fata voastra.

Si mai vreau sa stiti ca citesc tot ce imi scrieti si ca as vrea ca timpul sa fie mai lung, ca sa va pot respunde fiecaruia in parte. Norocul meu ca sunt mare … la propriu…, ca sa imi pot intinde bratele ca niste aripi, sa va pot imbratisa pe toti. Florin’’, scrie maestrul Florin Piersic pe pagina sa de socializare.

Cred, totuși, că în anul 1965, când regizorul Al. Finţi i-a încredinţat rolul lui Lennie din piesa „Oameni şi şoareci”, Florin Piersic a făcut cel mai mare rol pe care l-a interpretat pe scândura teatrului, un rol de referință pentru întreaga sa carieră, din păcate prea puțin analizat de critica actuală, fiind vorba de un rol de un tragism și o profunzime greu de imaginat pentru generația tânără.

Tot puțin cunoscută este una dintre poveştile care i-au marcat viaţa lui Florin Piersic, poveste ce a avut loc în timpul Holocaustului. Tatăl său a adăpostit în abatorul pe care îl deţinea şase familii de evrei, timp de şase luni de zile, perioadă în care le-a hrănit şi protejat. Când situaţia le-a permis familiilor să părăsească abatorul, ele s-au dus în Israel şi au sădit un pom în Grădina Ghetsimani pe care au pus o plăcuţă cu inscripţia: „Doctorul Ştefan Piersic, profesorul din Cernăuţi, ne-a salvat viaţa ţinându-ne în casa lui şase luni de zile”.
Tocmai pentru că tatăl său a salvat vieţile atâtor oameni, Florin Piersic a fost chemat în Israel de prim-ministrul Israelului, Beniamin Netaniahu, care i-a oferit medalia onorifică a Israelului şi Ierusalimului.

Toate amintirile sale le-a strâns în cartea recent lansată la Târgul de Carte Gaudeamus organizat de Radio România, ”Viaţa este o poveste”.
Este greu de imaginat un Florin Piersic trist, dar la fel de greu este de pătruns dincolo de sufletul celui care a reușit să completeze distribuția teatrului tomânesc cu un personaj -Florin Piersic.

Înainte de orice, artistul este al românilor așa cum sunt doina sau dorul. O parte din ADN-ul acestui neam care a știut să plângă, să râdă și mai ales să rămână în rol principal în propria istorie.
La mulți ani, Maestre Florin Piersic!

Foto Florin Piersic/Facebook