[AUDIO] Sunt convins că Radio Reşiţa o să mărească porţile de Iubire tuturor ascultătorilor săi
Reşiţa este unul din oraşele unde tinerii vin la teatru ,aţi remarcat acest lucru?
„Da, asta am observat şi eu, mi-a confirmat Armand Calotă.Şi e bine de cultivat şi de ajutat. Domnul Marian Apostol face un preludiu cultural în oraş. Când apare câte un moment de cultură din orice colţ al ţării, se observă că tinerii sunt deja pregătiţi. ”
Rămâne teatrul un platoş împotriva dezumanizării prin incultură ?
„ Îmi reamintesc acum cum spunea regretatul Gheorghe Dinică-Armandii este hemoragie de caractere urâte… În societatea noastră sunt multe caractere urîte care parvin şi de acolo se întâmplă virusarea cam aşa în masă, în această ţară.”
Suntem un popor tolerant?
„Da, foarte tolerant şi nu ştiu dacă toleranţa vine din înţelepciune. M-aş bucura, dar sunt suspicios şi nu cred că vine din înţelepciune”.
Comedia se joacă mai greu decăt tragedia. De ce parte sunteţi?
„Să fiu sincer când eşti un actor care poate să interpreteze un personaj de comedie, poţi să te duci şi spre tragedie, dar când eşti un actor de tragedie eminamente, e mai greu să treci spre comedie.
Unul dintre rolurile mele de început a fost Josef Goebbles– o premieră naţională şi am primit atunci Premiul de interpretare naţională –în juriu era nunul dintre marii cronicari ai acestei ţări-Valentin Silvestru şi marele actor George Constantin. Îmi amintesc nişte fraze extraordinare care sunt valabile şi în ziua de azi:
Baţi un câine pentru că nu judecă omeneşte? Omenirea e primitivă, brutală şi nedemnă. Cere-i omului demnitate şi-l înconvoi sub povara proprilor vinovăţii pentru că-şi vede păcatele, deşi acestea nu existau în mintea lui până când Tu Doamne nu l-ai făcut să şi le vadă.
Iată ce ideologie puternică! Termina ,în caietele lui :
Dacă Hitler ar fi transformat săbiile în pluguri , cine dracului credeţi că l-ar mai fi urmat ?
Era nevoie de o societate care prin coergitiv trebuia să dezvolte şi latura aceasta, hai să zicem de civilizaţie, care văd că nu există, nu mai vorbim de conştiintă, se pare că oamenii cu conştiinţă la ora actuală în România sunt cei mai bolnavi-suferă cel mai mult. Eşti luat peste picior peste tot dacă eşti patriot.Am o tristă experienţă la o televiziune publică destul de cunoscută şi am spus câteva cuvinte despre originea poporului român, deşi eu sunt sârb după mamă, mă doare când văd casa lui Avram Iancu în paragină sau când văd că se spune că patriotismul şi naţionalismul parcă sunt râie..Ce e rău să fii naţionalist? Etimologia cuvântului a fost dusă într-o zonă de parcă ar fi apartheid . Îmi iubesc ţara, dar nu-mi iubesc ţara pâna la crimă şi mă manifest ca atare.
Dar când spui teatrolog ce înseamnă ? Că-i nenorocire ? Trăim nişte vremuri de genul acesta şi încercăm să le îndulcim prin a pune în scenâ nişte clipe de viaţă din dramaturgia universală, aşa cum este şi în „ Pluralul englezesc”, în care se vede şi zona aceasta de parvenetism care există în societate şi implicatiile ei.”
Dacă nu aţi fi făcut teatru?
„Dacă nu aş fi făcut teatru, răspunsul era întotdeauna : dacă nu aş fi făcut teatru aş fi făcut tot teatru-NU. M-aş fi făcut medic . Acolo e o zonă extraordinară pentru că lucrezi cu sufletul omului. Am o fundaţie „Elvira Godeanu „ care ajută copii cu dizabilităţi pentru că eu am 4 copii , dintre care una dintre fetiţe are sindromul Dawn. Merg prin spitale şi încerc să badijonez şi să îi iau în braţe. Copii aceştia sunt un exemplu şi mă întreb de multe ori cine-i normal ? Ei nu ştiu să urască-EI IUBESC!”
Aceşti copii au în plus cromozomul iubirii. Visul meu este să fac un spectacol de teatru sau o trupă de teatru cu astfel de copii-ar fii împlinirea mea artistică, mărturisesc.
„Da, putem colabora cu dragă inimă.Aceşti copii sunt pe altă lungime de undă –sunt curaţi, ei transmit din curăţenia sufletului . Noi avem în bagaj nişte informaţii care ni se stochează , de multe ori părţile mai rele ni se stochează.”
Suntem ipocriţi, ei nu sunt!
„Foarte ipocriţi. Cu teatrul s-ar vindeca foarte multe rele , cu arta …un popor fără cultură e foarte uşor de manipulat şi asta se întâmplă în zilele acestea la noi”….
Online-ul este un duşman al teatrului?
„Este , pentru că are un impact mai mare, e viu concurează, dar e de-a juns să pătrundă omul în sală, e de ajuns să vadă life ce se întâmplă şi să dea Dumnezeu să vadă ceva de bună calitate şi e clar că l-ai virusat în sensul bun, adică i-ai dat celulele…normale.”
Şcoala românească de teatru este pe metoda Stanislavski-Iubeşte arta din tine, nu pe tine în artă !
„Şcoala rusă de teatru e foarte bună. Din păcate acum la noi este un fel de retatrealizare în ghilimele, se încearcă tot felul de efecte cu telefonia să ilustreze nişte stări, e foarte greşit , pentru că e foarte diluat ca şi produsele Hexi-Pharma , şi nu mai are efect, rămâne ceva vizual şi atunci noi stocăm la inimioară , ca stări, ce se întâmplă pe scenă şi luăm şi atunci stările rămân, celelalte sunt perisabile. Mă bucur că am găsit , în Reşiţa, un director de Casă de Cultură care înţelege acordurile.”
Suntem Robinsoni cu o insulă în suflet, pe insula dumneavoastră cine locuieşte?
„Copiii-familia, fetele mele-Casa cu fete a lui Armand!”
Un gând pentru prietenii Radio Reşiţa?
„ Isus ar fi lăsat pe pământ o cantitate fixă de Iubire, dar între timp numărul locuitorilor a crescut, porţile s-au diminuat . Sunt convins că Radio Reşiţa o să mărească porţile de Iubire tuturor ascultătorilor săi”
Epilog:
„Nu avem de păzit decăt lumina care creşte apa din adăncul făntănii şi misterul inconfundabil al păinii”
Anca Bica Bălălău
Articol editat de Mirabela Afronie, 6 iunie 2016, 13:22
Viaţa nu este o cursă, este o călătorie care trebuie savurată pas cu pas! Ieri va deveni istorie, mâine… un mister, azi e un cadou, bucură-te de el!
Publicul reşiţean a fost gazda spectacolului de teatru „Pluralul englezesc’’, desfăşurat pe scena Casei de Cultură, ai căror protagonişti au fost mari actori ai scenei româneşti, printre care şi Armand Calotă!
Lumea este oglinda sufletului nostru. În ea ne vedem chipul zi de zi, ceas de ceas şi uneori trebuie să curăţăm această oglindă print-o nouă sau uitată viziune…Indiferent de vremuri, indiferent dacă suntem fericiți sau nefericiți -SUNTEM un ciob din această oglindă care ar trebui să rănească sau interogheze conștiințele…cei mai frumoși cârmuitori de cioburi au fost și au rămas –Actorii!
Fiecare rol al lor este o fărâmitură din nisipul vremurilor ce le așează giulgiul nemuririi ca pe-o oglindă a timpului.Să privim în sufletul lor , să ne regăsim sau să ne contemplăm perspectivele.
Armand Calotă s-a născut pe 22.07.1962, la Târgu Jiu.În perioada 1990 – 1993 a fost actor la Teatrul National „Mihai Eminescu” Timişoara şi actualmente este actor al Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București.Este deţinătorul mai multor nominalizări şi premii: Marele Premiu – Salonic (Grecia) pentru „Afaceri în Balcani”, regia M. Bouduris, 1998, Bursă de merit la Festivalul de la Avignon – Ministerul Culturii Român şi Francez, 1991, Premiul special al juriului, Gala Tânărului Actor, Costineşti, 1991, Premiul Toma Caragiu la Festivalul Naţional de Teatru Bucureşti, pentru rolul Josef Goebbles – „Teroare şi credinţă”, 1990, Premiul de Interpretare şi Medalia Institutului de Teatru Budapesta, pentru rolul Berenger – „Regele moare”, 1990. A semnat regia spectacolului „Amanta”, după „Încurcă lume” de A.D. Hertz. Este iniţiatorul şi preşedintele Fundaţiei culturale „Elvira Godeanu”
Jovial şi volubil, Armand Calotă a venit la Reşiţa cu sufletul întreg şi plin de bunăvoire! O energie plină de optimism mistificat în nu prea uşoare Roluri ale vieţii….şi totuşi nimic nu-l opreşte să disece, să analizeze şi să -şi păstreze sufletul de copil ce creşte direct proporţional cu frumosul, iubirea şi prosperitatea spirituală a unui român veşnic îndrăgostit de ţara lui ca de cea mai frumoasă meserie…Da, meseria e brăţară de aur şi ne-o purtăm aşa cum ne purtăm genele primite de la părinţi.Bucuria sa mi-a uşurat drumul către ceea ce doream a smulge-câteva mărturisiri pentru reşiţeni. Şi-a amintit cu plăcere de faptul că a jucat şi la teatrul timişorean şi astfel a poposit şi pe la Reşiţa,… dar mai ales că destul de recent spectacolul „Amanta”, dedicat memoriei mătuşii sale , celebra artistă Elvira Godeanu, a fost foarte bine primit de publicul reşiţean şi astfel , testamentar celebra mătuşa a putut aplauda din ceruri faptul că ultima dorinţă i-a fost îndeplinită:
“Armand dragă, principiile mele de viaţă după care m-am ghidat au fost: modestia, bunătatea, respectul… şi cum se spune la Târgu- Jiu (actriţa a făcut clasele primare acolo)… am stat în banca mea. Un mare artist fără caracter devine perisabil după moartea lui! Am vrut să joc amanta în piesa lui A.D. Herz pentru că era ceva ce nimeni nu mă credea în stare. Când apăream pe scenă, emblema de Marea Doamnă a Teatrului mă ambiţiona să joc şi roluri de asemenea factură”.
Reşiţa este unul din oraşele unde tinerii vin la teatru ,aţi remarcat acest lucru?
„Da, asta am observat şi eu, mi-a confirmat Armand Calotă.Şi e bine de cultivat şi de ajutat. Domnul Marian Apostol face un preludiu cultural în oraş. Când apare câte un moment de cultură din orice colţ al ţării, se observă că tinerii sunt deja pregătiţi. ”
Rămâne teatrul un platoş împotriva dezumanizării prin incultură ?
„ Îmi reamintesc acum cum spunea regretatul Gheorghe Dinică-Armandii este hemoragie de caractere urâte… În societatea noastră sunt multe caractere urîte care parvin şi de acolo se întâmplă virusarea cam aşa în masă, în această ţară.”
Suntem un popor tolerant?
„Da, foarte tolerant şi nu ştiu dacă toleranţa vine din înţelepciune. M-aş bucura, dar sunt suspicios şi nu cred că vine din înţelepciune”.
Comedia se joacă mai greu decăt tragedia. De ce parte sunteţi?
„Să fiu sincer când eşti un actor care poate să interpreteze un personaj de comedie, poţi să te duci şi spre tragedie, dar când eşti un actor de tragedie eminamente, e mai greu să treci spre comedie.
Unul dintre rolurile mele de început a fost Josef Goebbles– o premieră naţională şi am primit atunci Premiul de interpretare naţională –în juriu era nunul dintre marii cronicari ai acestei ţări-Valentin Silvestru şi marele actor George Constantin. Îmi amintesc nişte fraze extraordinare care sunt valabile şi în ziua de azi:
Baţi un câine pentru că nu judecă omeneşte? Omenirea e primitivă, brutală şi nedemnă. Cere-i omului demnitate şi-l înconvoi sub povara proprilor vinovăţii pentru că-şi vede păcatele, deşi acestea nu existau în mintea lui până când Tu Doamne nu l-ai făcut să şi le vadă.
Iată ce ideologie puternică! Termina ,în caietele lui :
Dacă Hitler ar fi transformat săbiile în pluguri , cine dracului credeţi că l-ar mai fi urmat ?
Era nevoie de o societate care prin coergitiv trebuia să dezvolte şi latura aceasta, hai să zicem de civilizaţie, care văd că nu există, nu mai vorbim de conştiintă, se pare că oamenii cu conştiinţă la ora actuală în România sunt cei mai bolnavi-suferă cel mai mult. Eşti luat peste picior peste tot dacă eşti patriot.Am o tristă experienţă la o televiziune publică destul de cunoscută şi am spus câteva cuvinte despre originea poporului român, deşi eu sunt sârb după mamă, mă doare când văd casa lui Avram Iancu în paragină sau când văd că se spune că patriotismul şi naţionalismul parcă sunt râie..Ce e rău să fii naţionalist? Etimologia cuvântului a fost dusă într-o zonă de parcă ar fi apartheid . Îmi iubesc ţara, dar nu-mi iubesc ţara pâna la crimă şi mă manifest ca atare.
Dar când spui teatrolog ce înseamnă ? Că-i nenorocire ? Trăim nişte vremuri de genul acesta şi încercăm să le îndulcim prin a pune în scenâ nişte clipe de viaţă din dramaturgia universală, aşa cum este şi în „ Pluralul englezesc”, în care se vede şi zona aceasta de parvenetism care există în societate şi implicatiile ei.”
Dacă nu aţi fi făcut teatru?
„Dacă nu aş fi făcut teatru, răspunsul era întotdeauna : dacă nu aş fi făcut teatru aş fi făcut tot teatru-NU. M-aş fi făcut medic . Acolo e o zonă extraordinară pentru că lucrezi cu sufletul omului. Am o fundaţie „Elvira Godeanu „ care ajută copii cu dizabilităţi pentru că eu am 4 copii , dintre care una dintre fetiţe are sindromul Dawn. Merg prin spitale şi încerc să badijonez şi să îi iau în braţe. Copii aceştia sunt un exemplu şi mă întreb de multe ori cine-i normal ? Ei nu ştiu să urască-EI IUBESC!”
Aceşti copii au în plus cromozomul iubirii. Visul meu este să fac un spectacol de teatru sau o trupă de teatru cu astfel de copii-ar fii împlinirea mea artistică, mărturisesc.
„Da, putem colabora cu dragă inimă.Aceşti copii sunt pe altă lungime de undă –sunt curaţi, ei transmit din curăţenia sufletului . Noi avem în bagaj nişte informaţii care ni se stochează , de multe ori părţile mai rele ni se stochează.”
Suntem ipocriţi, ei nu sunt!
„Foarte ipocriţi. Cu teatrul s-ar vindeca foarte multe rele , cu arta …un popor fără cultură e foarte uşor de manipulat şi asta se întâmplă în zilele acestea la noi”….
Online-ul este un duşman al teatrului?
„Este , pentru că are un impact mai mare, e viu concurează, dar e de-a juns să pătrundă omul în sală, e de ajuns să vadă life ce se întâmplă şi să dea Dumnezeu să vadă ceva de bună calitate şi e clar că l-ai virusat în sensul bun, adică i-ai dat celulele…normale.”
Şcoala românească de teatru este pe metoda Stanislavski-Iubeşte arta din tine, nu pe tine în artă !
„Şcoala rusă de teatru e foarte bună. Din păcate acum la noi este un fel de retatrealizare în ghilimele, se încearcă tot felul de efecte cu telefonia să ilustreze nişte stări, e foarte greşit , pentru că e foarte diluat ca şi produsele Hexi-Pharma , şi nu mai are efect, rămâne ceva vizual şi atunci noi stocăm la inimioară , ca stări, ce se întâmplă pe scenă şi luăm şi atunci stările rămân, celelalte sunt perisabile. Mă bucur că am găsit , în Reşiţa, un director de Casă de Cultură care înţelege acordurile.”
Suntem Robinsoni cu o insulă în suflet, pe insula dumneavoastră cine locuieşte?
„Copiii-familia, fetele mele-Casa cu fete a lui Armand!”
Un gând pentru prietenii Radio Reşiţa?
„ Isus ar fi lăsat pe pământ o cantitate fixă de Iubire, dar între timp numărul locuitorilor a crescut, porţile s-au diminuat . Sunt convins că Radio Reşiţa o să mărească porţile de Iubire tuturor ascultătorilor săi”
Epilog:
„Nu avem de păzit decăt lumina care creşte apa din adăncul făntănii şi misterul inconfundabil al păinii”
Anca Bica Bălălău