Anne Frank, un vis de copil care încă umblă desculț prin lumea orfană de ideal
O amintesc în fiecare an și o uităm în fiecare clipă, Anne Frank: fetița care se întreba retoric- „voi deveni vreodată jurnalistă sau scriitoare?” Este povestea tinerei Anne Frank, născută într-o zi de 12 iunie 1929, în Frankfurt pe Main, Germania care, și-a pierdut cetățenia germană în exilul olandez și a căzut victimă genocidului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial.
Articol editat de Anca Bălălău, 12 iunie 2024, 18:35
Annelies Marie-„Anne” Frank a fost una dintre victimile ororilor naziste murind cu puţin înainte de terminarea războiului în lagărul din Bergen-Belsen, Germania, în martie 1945.
Visul ei era să ajungă scriitoare sau jurnalistă şi a rămas cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată şi publicat, după război, de către tatăl ei, care supraviețuise. Jurnalul este considerat un document istoric al Holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor.
Anne Frank a stat ascunsă alături de familia ei, timp de doi ani între anii 1942-1944, în Anexa unei fabrici a tatălui ei, pentru a nu fi deportată într-un lagăr de concentrare nazist. În tot acest timp, adolescenta de 13 ani, la momentul ascunderii ei în Anexă,şi-a descoperit talentul şi pasiunea pentru scris… La 28 martie 1944 a auzit într-o emisiune radio, difuzată din Londra, că guvernul olandez va colecta, după razboi,jurnale personale. Decide să rescrie Jurnalul în speranţa că va fi publicat ulterior sub forma unei cărţi. Se gândeşte şi la un titlu: „Anexa Secretă”. Ştirile despre debarcarea Aliaţilor în Normandia şi înaintarea acestora îi fac pe lacatarii ”Anexei Secrete”să nutrească speranţe legate de eliberare…
Din păcate Anne şi ceilalţi şapte locatari ai Anexei au fost arestaţi şi mai târziu deportaţi cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu excepţia tatălui sau, toți au murit. Anne şi sora ei s-au stins de tifos la Bergen-Belsen la începutul anului 1945. Eliberat din lagărul de la Auschwitz, Otto Frank, tatăl Annei, va publica jurnalul fiicei sale ca pe un omagiu adus vieţii, speranţei, o bucaţică din sufletul unui copil care s-a inălţat către veşnicia neuitării fără să apuce să-şi înţeleagă destinul atât de crud…
Un copil și-a privit moartea în ochi așa cum si-ar privi părinții… fără a înțelege “ de ce” nu mai are timp să crească, să ajungă jurnalistă sau scriitoare… un “De Ce” pe care nici măcar nu a avut timp să- l murmure… să-l interogheze cu asprimea unui singur gând… un” De Ce?” la care se cuvine sa răspundem: Azi, mâine într-o „cronologie” a sentimentelor firească pentru cei care întelegem, sau măcar încercăm să ne reamintim de copilul din noi la vârsta Annei Frank. Crede un copil că există granițe ale timpului? Nu. Doar “lagare ale uitării”, nu există rase și oameni, ci doar criminali și Oameni, într-o lume care, de la Cain și Abel, “pionierii” inconştienţi ai primei crime din umanitate, a rămas refractară față de unanimitatea binelui, toleranței, speranței.
Din anul 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.
Anne Frank a lăsat posterităţii un jurnal ce a devenit document istoric, jurnal ce ţine între coperţile sale tragismul unei lumi încrâncenate şi guvernate de crimă şi autoflagelare, un motiv în plus să nu facem rabat de la memorie şi să nu-i jertfim memoria tinerei care prin moartea ei timpurie, a luat cu ea propriile vise, sperante și iubiri, dar ne-a lăsat povestea să o spunem mai departe… şi să rămană doar poveste pentru a nu se mai repeta…
Dacă întrebarea Annei Frank: „voi deveni vreodată jurnalistă sau scriitoare”? a rămas în sufletele îngerilor cu aripi crescute prea devreme,mă întreb câte asemenea fetițe și visele lor mor acum în Ucraina și în alte locuri încinse de pe planetă?
Cui folosește? Pe cine impresionează? Alergăm după chiripiruri de viață, cumpărăm flori mai des când mergem la înmormântări și privim halucinați câteva minute o fotografie din care ne zâmbește Anne Frank, apoi ne reîntoarcem la rătăcirile zilnice…uneori ar trebui să vedem în fotografia respectivă chipul copilului din noi…oare, îi place cine am devenit?
Într-o perioadă când extremismul prinde putere în Europa, când slugi ale delirului devin vedete, o amintesc știind că să o uităm în fiecare clipă, Anne Frank: fetița care se întreba retoric- „voi deveni vreodată jurnalistă sau scriitoare”?
Un recurs la memorie, o reverență unui vis de copil care, încă umblă desculț prin lumea orfană de ideal…