Ascultă Radio România Reșița Live

Rețetă: Paella Marinara

În fiecare zi de vineri vă prezint o rețetă în care se regăsesc peștii de apă dulce, sărată sau fructele de mare.
Carnea de pește este una dintre cele mai sănătoase pentru om. Vitaminele și mineralele, sursele importante de acizi grași sănătoși și numărul mic de calorii fac din acest aliment o alternativă la carnea de porc sau vită, care sunt digerate mult mai greu în stomac.
Consumul de pește ne protejează de riscurile bolilor grave și, în general, ale îmbătrânirii organismului nostru. De aceea  peștele  face minuni.
Peștele și fructele de mare sunt alimente foarte importante și nu trebuie să lipsească din meniurile noastre.
Săruri minerale, vitamine, proteine, Omega 3, nimic nu lipsește din pești sau fructe de mare. Și beneficiile lor trec din generație în generație.

Rețetă: Paella Marinara

Articol editat de Radio Resita, 18 octombrie 2024, 07:22

Paella este o mâncare națională spaniolă care a fost gătită întâi în zona Valencia, cu orez, nuanțată cu șofran și cu adaos de ulei de măsline. În timp au apărut și alte ingrediente:  fructe de mare, legume, pui, cârnați.  Numele provine de la cuvântul latin patella, adică “tigaie”.

Ingrediente pentru Paella Marinara:
– 250 de gr de orez din soiuri cu boabe medii
– 500 de gr de file de pește marin
– 250 de gr de amestec de midi și creveți
– 500 de ml de bulion de de legume
– 100 de gr de mazăre verde congelată
– 6 căței de usturoi
– sucul de la o jumătate de lămâie
– 3 linguri de ulei de măsline extravirgin
– o  ceapă
– ardei iute
– o jumătate de ardei gras roșu
– 5 fire de șofran  
– sare și piper proaspăt râșnit.

Pregătim bulionul de legume. Pentru acesta am luat un morcov, o jumătate dintr-o rădăcină mică de țelină, o ceapă mare, două ramuri de Apio și tulpini de mărar și pătrunjel. Legumele le-am prăjit în prealabil într-o tigaie uscată până s-au caramelizat. Această tehnică va oferi bulionului de legume o culoare și o aromă mai bogată.
Se curăță usturoiul și se amestecă sucul de la o jumătate de lămâie cu două linguri de ulei de măsline. Am adăugat cățeii de usturoi tocați în amestec și am pus peștele în marinadă timp 30 de minute.
Curățăm și tăiem ceapa, câțiva căței de usturoi, ardeiul iute în jumătate, de la care se îndepărtează semințele și membranele și se toacă. Cine dorește poate să pună ambele jumătăți de chili. Am mai pus și o jumătate de ardei gras, tocat. Într-o tigaie cu fund gros, călim ceapa, usturoiul, ardeiul iute și ardeiul gras în ulei de măsline timp de 5 minute.
Adăugăm în tigaie orezul spălat și prăjim, amestecând, până când orezul devine translucid.
Se toarnă bulionul de legume și se fierbe încă 5 minute. La acest pas se poate regla gustul cu sare.
Punem șofranul și mai fierbem acoperit, la foc mic, timp de aproximativ 10 minute.
Scoatem peștele din marinadă, îl punem peste orez și mai gătim acoperit între 5 și 8 minute. Marinada poate fi adăugată și ea în paella.
Punem amestecul de fructe de mare și mazăre verde și fierbem cu orezul timp de 5 minute. Ornăm Paella Marinara cu felii de lămâie. Se servește în aceeași tigaie în care a fost gătită.

Bucurați-vă de ceea ce puneți pe masă. Poftă bună!

Daniel Babun

Carne la cuptor în stil franțuzesc
Ocolul lumii în 365 de gusturi marți, 7 ianuarie 2025, 08:26

Carne la cuptor în stil franțuzesc

Am deosebita plăcere și onoare să urez pe frecvențele Radio Reșița La Mulți Ani tuturor celor care poartă numele Sf. Ioan Botezătorul....

Carne la cuptor în stil franțuzesc
Cacciucco
Ocolul lumii în 365 de gusturi luni, 6 ianuarie 2025, 08:22

Cacciucco

Elba este o insulă în Marea Mediterană, aparținând regiunii italiene Toscana și se află la circa 20 km de coasta Grosseto. Este cea mai mare...

Cacciucco
Prânzul de duminică: supă cremă de champignon și ficat înăbușit cu smântână, morcovi și ceapă
Ocolul lumii în 365 de gusturi duminică, 5 ianuarie 2025, 07:08

Prânzul de duminică: supă cremă de champignon și ficat înăbușit cu smântână, morcovi și ceapă

A sta la masă cu familia duminica și a lua împreună prânzul este pentru mulți o mică sărbătoare, în care relațiile de familie se...

Prânzul de duminică: supă cremă de champignon și ficat înăbușit cu smântână, morcovi și ceapă
Sandvișuri calde cu ton
Ocolul lumii în 365 de gusturi sâmbătă, 4 ianuarie 2025, 07:00

Sandvișuri calde cu ton

Sâmbăta este ziua în care vă invit să gătiți mai sănătos, cu mai multe vitamine, ceva ușor, rapid și echilibrat.Dieta mediteraneană...

Sandvișuri calde cu ton
Ocolul lumii în 365 de gusturi vineri, 3 ianuarie 2025, 06:00

Pilaf cu fructe de mare

În fiecare zi de vineri vă prezint o rețetă în care se regăsesc peștii de apă dulce, sărată sau fructele de mare.Carnea de pește este una...

Pilaf cu fructe de mare
Ocolul lumii în 365 de gusturi joi, 2 ianuarie 2025, 09:00

Tort cu lapte condensat

Astăzi, ca în fiecare joi, pătrundem în lumea mirifică, plină de culoare și de gusturi a dulciurilor.Tortul este desertul central al multor...

Tort cu lapte condensat
Ocolul lumii în 365 de gusturi miercuri, 1 ianuarie 2025, 09:00

Preparate tradiționale în prima zi a anului

Astăzi nu ajungem în Orientul Mijlociu pentru că vom colinda prin unele bucătării ale lumii să aflăm cu ce se delectează oamenii din alte...

Preparate tradiționale în prima zi a anului
Ocolul lumii în 365 de gusturi marți, 31 decembrie 2024, 09:00

Krautsuppe

Marțea mergeam de regulă prin bucătăriile continentului american. Astăzi, fiind ultima zi din 2024 iar la noapte petrecem de Revelion vă spun...

Krautsuppe