Ascultă Radio România Reșița Live

Rețeta din Orientul Mijlociu: Qidreh

Ziua de miercuri am dedicat-o fastuoaselor, delicioaselor și fabuloaselor preparate ale Orientului Mijlociu. Vă propun pentru astăzi să descoperim un preparat din mâncarea tradițională a Palestinei.
În lume există aproximativ 14 milioane de palestinieni, dintre care peste 5 milioane sunt refugiați. Două dintre cele mai mari concentrații ale acestor refugiați în afara lumii arabe sunt în Chile și SUA. De la strămutarea inițială a palestinienilor, în timpul Războiului din 1948, mulți descendenți încă nu au pus piciorul în patria lor. Unii nici măcar nu mai sunt familiarizați cu limba, obiceiurile, muzica și tradițiile, dar dacă există un lucru care a supraviețuit deceniilor de expatriere, acesta este mâncarea.
Mâncarea palestiniană acoperă întreaga geografie, de la munții Galileii până la văile din sud, de la coasta Yaffa până la Cisiordania.

Rețeta din Orientul Mijlociu: Qidreh

Articol editat de Radio Resita, 31 mai 2023, 07:00

Preparatul caracteristic al orașului palestinian Hebron, Qidreh, este plin de carne fragedă cu oase de miel și orez aromat condimentat.
Pentru bulionul de miel pregătim:
– 3 kg de cotlete de miel cu os
– 3 linguri de ulei de măsline extravirgin
– o lingură rasă de cardamom
– două foi de dafin
– o linguriță de ienibahar măcinat, semințe de coriandru măcinate, semințe de chimen măcinate, turmeric și piper negru proaspăt măcinat
Mai avem nevoie de:
– o ceapă galbenă mare lăsată întreagă
– doi litri de apă și sare după gust.  
Într-un vas olandez de 8 litri sau într-o oală de același volum încălzim uleiul de măsline la foc mediu spre mare.
Pentru a nu înghesui carnea o rumenim în reprize de câte cinci minute pe fiecare parte. După ce am terminat de pregătit toate cotletele o să le punem din nou în vas.
Presărăm cardamomul, punem și frunzele de dafin, ienibaharul, scorțișoara, piperul negru, semințele măcinate de coriandru, chimen, turmeric și ceapa întreagă. Turnăm apă și asezonăm cu sare după gust. Dăm focul la maxim și spumăm de câte ori se impune. După două ore carnea ar trebui să fie fragedă.
Se ia vasul de pe foc și se strecoară bulionul de miel printr-o strecurătoare cu plasă fină. Se aruncă ceapa și foile de dafin. Transferăm carnea de miel pe un platou și o lăsăm deoparte.
Pentru prepararea orezului avem nevoie de:
– două căni de orez cu bob mediu
– două linguri de ulei de măsline extravirgin
– două linguri de unt nesarat
– o ceapă galbenă mare feliată subțire
– 15 căței medii de usturoi
– o linguriță de chimen măcinat
– o conservă de năut din care se scurge apa și se spală boabele
– câte un sfert de linguriță de ienibahar măcinat, scorțișoară și semințe de coriandru măcinate
– o linguriță de turmeric și piper negru proaspăt măcinat după gust.

Preîncălzim cuptorul la 160 de grade Celsius. Într-un vas olandez încălzim uleiul de măsline și untul la foc mediu până când untul se topește. Adăugăm ceapa, micșorăm focul la mediu spre scăzut și gătim.  Ocazional amestecăm până se înmoaie și devine auriu, cam 10 până la 15 minute.
Adăugăm usturoiul și amestecăm până când și acesta începe să capete o nuanță aurie, aproximativ 2 minute. Presărăm sare, chimen, ienibahar, scorțișoară, piper negru, coriandru și turmeric și mai gătim timp de maxim două minute, apoi punem orezul și năutul.  Amestecăm până se omogenizează bine.
Turnăm un litru de bulion de miel în orez, setăm temperatura la maxim și aducem bulionul la fierbere. Păstrăm bulion și  pentru o altă utilizare. Luăm vasul de pe foc, punem deasupra orezului cotletele de miel, acoperim vasul cu capac și introducem în cuptor preț de o oră până când orezul este complet gătit, bulionul a fost absorbit și mielul s-a rumenit pe suprafața expusă. Scoatem din cuptor și lăsăm acoperit la odihnă timp de 15 minute.
Pentru tușa finală prăjim ușor o cană de migdale și le feliem cu grijă, tocăm frunze de pătrunjel și pregătim iaurt simplu.
Descoperim oala, presărăm migdalele prăjite și pătrunjel tocat. Punem într-un bol, pe masă, iaurtul. În mod tradițional, când sunt servite la adunări mari, bucățile de carne sunt îndepărtate, oala este răsturnată pe un platou mare de servire, apoi bucățile de carne sunt rearanjate deasupra și stropite cu garnitura. Cu toate acestea, arată la fel de frumos servit și din vasul olandez. Poftă bună și să gătiți cu dragoste. 

(Daniel Babun)

Etichete:
Tort cu lapte condensat
Ocolul lumii în 365 de gusturi joi, 2 ianuarie 2025, 09:00

Tort cu lapte condensat

Astăzi, ca în fiecare joi, pătrundem în lumea mirifică, plină de culoare și de gusturi a dulciurilor.Tortul este desertul central al multor...

Tort cu lapte condensat
Preparate tradiționale în prima zi a anului
Ocolul lumii în 365 de gusturi miercuri, 1 ianuarie 2025, 09:00

Preparate tradiționale în prima zi a anului

Astăzi nu ajungem în Orientul Mijlociu pentru că vom colinda prin unele bucătării ale lumii să aflăm cu ce se delectează oamenii din alte...

Preparate tradiționale în prima zi a anului
Krautsuppe
Ocolul lumii în 365 de gusturi marți, 31 decembrie 2024, 09:00

Krautsuppe

Marțea mergeam de regulă prin bucătăriile continentului american. Astăzi, fiind ultima zi din 2024 iar la noapte petrecem de Revelion vă spun...

Krautsuppe
Paste Bucatini cu carne de iepure
Ocolul lumii în 365 de gusturi luni, 30 decembrie 2024, 09:00

Paste Bucatini cu carne de iepure

Insula Procida, alături de Ischia și de mult mai cunoscuta Capri fac parte din nestematele Golfului Napoli.Bucataria din Procida și Ischia sunt...

Paste Bucatini cu carne de iepure
Ocolul lumii în 365 de gusturi duminică, 29 decembrie 2024, 06:00

Prânzul de duminică: supă de dovlecel, cartofi cu carne tocată și roșii și clătite de ciocolată cu kefir

A sta la masă cu familia duminica și a lua împreună prânzul este pentru mulți o mică sărbătoare, în care relațiile de familie se...

Prânzul de duminică: supă de dovlecel, cartofi cu carne tocată și roșii și clătite de ciocolată cu kefir
Ocolul lumii în 365 de gusturi sâmbătă, 28 decembrie 2024, 09:00

Pisto Manchego

Sâmbăta este ziua în care vă invit să gătiți mai sănătos, cu mai multe vitamine, ceva ușor, rapid și echilibrat.Dieta mediteraneană...

Pisto Manchego
Ocolul lumii în 365 de gusturi vineri, 27 decembrie 2024, 09:45

Lohikeito

Carnea de pește este una dintre cele mai sănătoase pentru om. Vitaminele și mineralele, sursele importante de acizi grași sănătoși și...

Lohikeito
Ocolul lumii în 365 de gusturi luni, 23 decembrie 2024, 05:30

Biscuiți Bussola din Burano

Burano este o insula care face parte din Italia fiind în laguna Veneției. Este una dintre cele mai frumoase și mai cunoscute insule, situată la 7...

Biscuiți Bussola din Burano