[AUDIO-FOTO] Reșițeanul Costel Rob, colecţionar din pasiune. O goarnă din primul Război Mondial şi primul model de patefon românesc sunt doar câteva din cele 2.500 de piese din colecţia personală

Colecţionarea de obiecte vechi reprezintă una dintre cele mai interesante ramuri ale acestui hobby deosebit care a caracterizat umanitatea încă din cele mai vechi timpuri.

Articol editat de Gerhard Chwoika, 10 septembrie 2021, 03:54

Colecţiile de antichităţi se numără printre cele mai valoroase tocmai datorită importanţei obiectelor care le constituie, dar şi datorită importanţei culturale şi istorice. Antichităţile se caracterizează prin raritate, frumuseţe, originalitate şi unicitate, iar valoarea lor este direct influenţată de modul în care sunt conservate şi de perioada căreia îi aparţin.

Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au încercat să protejeze şi să colecţioneze obiecte cu o importanţă deosebită. În jurul secolului al XVI-lea, colecţiile de obiecte antice au cunoscut o adevărată înflorire în întreaga Europa. Însă, abia din secolul al XVIII-lea arta a început să fie recunoscută la adevărata ei valoare, pentru că interesul cercetătorilor, al arheologilor, dar şi al oamenilor de rând pentru obiectele antice a început să crească.

Aflaţi povestea lui Costel Rob, un reşiţean care a făcut o adevărată pasiune pentru obiectele vechi. Are peste 2.500, despre care poate vorbi ore în şir. Este foarte mândru că are în colecţia din curte obiecte care au o vechime de peste 200 de ani. Este vorba de costume populare, ştergare ţesute la război, scărmănător de lână, candelabre, oglinzi, lămpaşe, ceasuri, lacăte şi chiar primul model de patefon din România. Primele piese pe care le-a achiziţionat, în anul 2005, au fost salvate de la pieire din gunoaie.

„Am văzut foarte multe piese aruncate la container, le-am adunat şi aşa am început. Primele obiecte au fost câteva cărţi şi nişte ulcioare, după care un vecin mi-a dat un ghilău (n.r. rindea de lemn) şi un călcător. Timp de 3 zile am adunat ce am găsit, după aceea am pornit să colectez de la neamuri, ale mele mai întâi şi pe urmă ale soţiei şi aşa s-au tot adunat şi în prezent am peste 2.500 de piese”.

Colecţionează pentru că iubeşte tradiţia. Toată curtea casei sale, începând cu subpoarta, sunt pline de aceste obiecte. Ele sunt aranjate cu grijă pe rafturi amplasate sau agăţate pe toţi pereţii casei. Cum numărul obiectelor de colecţie este tot mai mare, Costel a invadat chiar şi o parte a grădinii.

„… încă din copilărie mi-au plăcut obiectele foarte vechi. Tot ce a adunat taica-meu, fie iertat, bunicul, eu le ţineam pentru că mă pasiona foarte mult. Nu vreau să se piardă tradiţiile, folclorul. Un popor care nu are tradiţii, nu are cultură. Cu această colecţie, care va deveni, sper eu, muzeu cândva, vreau să arăt generaţiilor viitoare care erau obiectele folosite înainte de strămoşii noştri. Trebuie să ne cunoaştem tradiţiile şi valorile. Elevii şi adolescenţii care văd colecţia sunt impresionaţi. Unul dintre cele mai vechi obiecte din colecţie este un scărmănător de lână din 1902, dar am şi o goarnă din primul Război Mondial, o lingură şi o gamelă din cel de-al doilea, unul din cele 6 vase de lut cu importanţă istorică unică în ţară şi cărţi bisericeşti foarte vechi, în chirilică şi gotică de la 1780. Sunt foarte mândru că am o colecţie de costume populare cusute manual, dar şi că pe pereţii casei tronează instrumente muzicale, săbii şi baionete folosite în primul Război Mondial. În colecţia mea se regăseşte şi primul model de patefon românesc, dar şi primul patefon electric, precum şi pick-upuri, magnetofoane şi radiouri de epocă. În colecţia de peste 2.500 de piese, am în jur de 300-400 de dubluri. Astea le dau la schimb contra altor obiecte care nu le am sau le vând şi cumpăr ce îmi trebuie pentru muzeu. Colecţionarii din judeţ sau din ţară sunt interesaţi de piesele pe care le am eu, dar în general vor să cumpere piesele care sunt mai greu de găsit şi eu nu pot să le dau dacă  nu am dublură la ele pentru că un colecţionar bătrân urmăreşte ce nu are şi şi le păstrează, vrea să aibă unicate. Dar aşa am făcut schimburi cu alţi colecţionari din ţară, fără nicio problemă”.

„Nu există nicio piesă care să nu îmi fie dragă, ţin la toate pentru că asta este pasiunea mea. Am o carte în chirilică de la 1789, foarte rară şi pot spune că asta mi-a atins sufletul. Mie îmi plac armele şi obiectele militare, fapt pentru care am şi adunat baionete, săbii, cuţite, căşti şi asta poate pentru că am şi lucrat în Ministerul Apărării Naţionale ca şofer, dar am fost restructurat şi acum sunt şomer. Mi-aş dori să fac o hală, momentan însă nu am banii necesari, să pot aşeza obiectele pe categorii. Am obiecte pentru forjă, am cuptoare, am articole agricole, obiecte din lut, tablă, dar din lipsa posibilităţilor materiale nu îmi pot împlini visul. Mare parte a obiectelor din colecţia mea au fost cumpărate, iar restul donate. Pe această cale rog concetăţenii care au obiecte vechi să nu le arunce. Am văzut la containere foarte multe lucruri de valoare aruncate printre care cărţi, vase din lut. Eu ce am prins, am oprit maşina şi le-am adus acasă, fiind acum în colecţia proprie. Cei care nu au ce face cu ele să le doneze colecţiei Costel Rob din Câlnic”.

„Colecţia – muzeu este deschisă pentru toată lumea, acelora care le plac vechiturile, dar nu numai. Aştept cu mare drag toţi vizitatorii. Muzeul este deschis zilnic între ora 10.00 şi 16.00 pe strada Bistra la nr. 59. Cei care doresc să vină să vadă să mă contacteze telefonic înainte pentru a evita aglomerările mai ales acum în pandemie. Am avut foarte multe grupuri de elevi, copiii au foarte încântaţi, mai ales cei mici. Le-am dat săbiile să se joace şi să-şi facă poze. Despre fiecare obiect care îmi intră în colecţie, mă documentez pe internet ca ulterior să pot oferi informaţii vizitatorilor despre acesta. În general generaţiile 68-70 ştiu despre ce este vorba, dar în rest nu prea mai ştiu ce este o răzuitoare sau o râşniţă de cafea sau o maşină de tuns cum ne tundeau pe noi pe vremuri cu un leu şi sunt foarte încântaţi doar când le văd, dar mai când le arăt şi cum funcţionează. Generaţia tânără nu a auzit şi nici nu a văzut aceste obiecte. De exemplu le-am arătat o cană de apă din care s-a băut pe vremuri şi se numea cârceag. Le-am dat să bea apă să vadă cum e să tragi pe lula cârgeagului şi sunt foarte încântaţi, se amuză, fac glume, râd. Nu au de unde să ştie. Apoi le-am arătat magnetofoanele, am aproape toate tipurile: Tesla 1, Tesla 2, Mayak, Kashtan, am primul patefon românesc, care acum nu se mai fabrică şi nici nu se mai găsesc, poate doar aruncate de cetăţenii care şi-au făcut curăţenie prin gospodării şi le-au aruncat în tomberoane sau la haldine de deşeuri. Majoritatea obiectelor deţinute de mine sunt din Banat, însă mai am şi piese din partea Olteniei şi a Moldovei, care m-i le aduc prietenii ca să am şi eu în muzeu. Mi-aş fi dorit să am din întreaga ţară, dar nu am acces şi sunt mulţumit cu ce am în prezent şi vedem ce ne mai aduce viitorul…”.

„Celor care sunt dispuşi să doneze, le recomand să nu cureţe obiectele ci să le lase aşa cum sunt, prăfuite, să nu le cureţe cu şmirghelul sau la polizor pentru că eu ştiu cum să le curăţ. Fiecare piesă trebuie să păstreze patina timpului a sa. Dând cu peria sau polizorul se deteriorează şi se strică. Am cumpărat din piaţa de vechituri călcătoare vopsite. E cea mai mare prostie, pentru că îşi pierd valoarea. Dacă nu ştiţi cum se curăţă, lăsaţi-le aşa că mă ocup de ele şi vă arăt şi dumneavoastră. La elementele de cupru şi alamă este o tehnică veche cu oţet. Două-trei zile, după aceea cu apă oxigenată şi gata. În general las patina vremii, doar le şterg de praf. Nu li se întâmplă nimic, chiar dacă stau afară, să fie doar acopeite şi să nu fie lăsate în ploaie”.

„Îmi place când vin oamenii la mine să vadă colecţia şi când aceştia o admiră, mă linişteşte foarte mult acest lucru. Nu-mi place însă răutatea, nu-mi plac oamenii invidioşi şi care acum nu mai prea pune preţ pe valoare şi se gândesc numai la bani”.

Visul reşiţeanului este să îşi deschidă un muzeu propriu, dar momentan nicio instituţie de profil nu s-a arătat interesată şi nu i-a oferit vreo posibilitate de colaborare.

„Cu părere de rău spun că, nu s-a întâmplat acest lucru să fiu căutat sau interpelat de vreun muzeu din ţară, în schimb de alţi colecţionari da”. Costel Rob ar fi interesat de schimburi de obiecte, dar se consolează cu ideea că muzeele nu au bugete suficiente şi artefactele aflate în custodia lor sunt în inventarul acestora şi nu pot fi aşa de uşor înstrăinate.

Colecţionarul Costel Rob din cartierul reşiţean Câlnic invită pe toţi cei care citesc acest articol sau ascultă înregistrarea să-i treacă pragul şi dacă vor, orice obiect, cât de mic îl pot dona pentru a-şi aduce aportul la păstrarea tradiţiei şi a folclorului lăsat din străbuni pentru că „un popor fără cultură este un popor mort„, a mai subliniat acesta pentru Radio Reşiţa.

Povestea colecţionarului Costel Rob o puteţi asculta sâmbătă, 22 mai 2021 pe Radio Reşiţa, 105.6 FM de la ora 15:15 în emisiunea „Oameni şi Locuri”.

Foto: Radio Romania Reşiţa