Teribilismul l-a costat viața pe un tânăr de 16 ani
Articol editat de Mirabela Afronie, 23 octombrie 2015, 15:20
În urma unui accident teribil petrecut astăzi pe DN 22, ce leagă Râmnicul Sărat de Brăila, un tânăr de 16 ani și-a pierdut viața iar unul de 15 ani este în stare gravă după ce s-au răsturnat cu un BMW. Potrivit poliţiştilor, la volan se afla adolescentul de 16 ani. Primele concluzii arată că şoferul lipsit de experienţă, neavând vârsta legală pentru a deţine permis, ar fi condus cu viteză foarte mare. La un moment dat a pierdut controlul volanului, a ieşit cu maşina de pe carosabil şi s-a lovit violent de un copac. Pentru scoaterea din autoturism a celor două victime înţepenite în caroseria BMW-ului a intervenit un echipaj de descarcerare de la Râmnicu Sărat.
Sursa : Adevarul.ro