Tânără româncă cu sânul zdrobit de un utilaj de tocat furaje
Articol editat de Radio Resita, 21 noiembrie 2017, 12:57
Victima pregătea hrana pentru animale la un utilaj de tocat furaje, când într-un moment de neatenţie, bluza i-a fost prinsă şi trasă în rotativă. Imediat utilajul i-a prins şi sânul drept. Tânăra a ajuns rapid la Urgențe, a relatat Monitorul de Suceava.
„Pacienta a ajuns la noi cu plagă delabrantă (n.r. – cu părţi de ţesut sau organ smulse) la sânul drept şi plăgi excoriate la sânul stâng. I-am făcut reconstrucţie de sân şi acum este bine. Rezultatul estetic este satisfăcător, vom vedea ulterior care este rezultatul funcţional”, a declarat medicul care s-a ocupat de caz pentru Monitorul de Suceava.