Senatorii şi deputaţii se întorc la muncă
Articol editat de Mirabela Afronie, 3 februarie 2014, 08:54 / actualizat: 3 februarie 2014, 19:16
Senatorii şi deputaţii îşi reiau astăzi activitatea, în prima sesiune parlamentară din acest an. Revizuirea Constituţiei este prioritatea Uniunii Social Liberale. Parlamentarii puterii îşi propun ca, în luna aprilie, să aibă loc votul final asupra proiectului de modificare a Legii Fundamentale, în vreme ce reprezentanţii democrat-liberali în Parlament anunţă că vor utiliza mijloacele procedurale pe care le au la dispoziţie pentru a se opune revizuirii.
Deşi polarizează atenţia Puterii şi Opoziţiei deopotrivă, revizuirea Constituţiei nu este singurul punct important al sesiunii parlamentare care începe astăzi. Uniunea Social Liberală este preocupată şi de adoptarea proiectului Legii minelor, iar democrat-liberalii spun că urmăresc iniţiative care vizează reducerea fiscalităţii.