Ascultă Radio România Reșița Live

Procurorul general anunţă retrimiterea dosarului Revoluţiei în instanţă

Procurorul general Gabriela Scutea a anunţat miercuri retrimiterea la Instanţa supremă a dosarului Revoluţiei, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii.

Procurorul general anunţă retrimiterea dosarului Revoluţiei în instanţă

Articol editat de Valentina Adam, 3 august 2022, 12:35

Iniţial, dosarul a fost trimis la Instanţa supremă în aprilie 2019, însă judecătorii l-au restituit la Parchetul Militar pentru remedierea mai multor probleme din rechizitoriu.

Prin rechizitoriul Secţiei parchetelor militare nr. 11/P/2014 din data de 29 iulie 2022, în dosarul penal intitulat generic ‘Revoluţia română din decembrie 1989’ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Ion Iliescu – fost preşedinte al României; Gelu Voican Voiculescu – fost viceprim-ministru al Guvernului României şi Iosif Rus – general (rtr.) – fost şef al Aviaţiei Militare, fiecare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, prevăzute şi pedepsite de art. 439 alin. 1 lit. a,g,i şi k din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal‘, a spus Gabriela Scutea, într-o conferinţă de presă.

Procurorul general a explicat că, după ce Instanţa supremă a restituit dosarul pentru remedierea unor neregularităţi din rechizitoriu, pe 21 martie 2022 s-a dispus reluarea urmăririi penale, iar în luna mai a fost din nou pusă în mişcare acţiunea penală împotriva lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus.

De asemenea, au fost înlăturate neregularităţile constatate de Instanţa supremă, fiind dispusă trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi.

Cercetările efectuate în prezentul dosar penal (11/P/2014) s-au desfăşurat într-un nou cadru procedural. Obiectul prezentei cauze este limitat la conduitele care se subscriu infracţiunilor contra umanităţii, aşa cum sunt acestea definite prin articolul 439 din Codul Penal, întrucât în ceea ce priveşte infracţiunile de drept comun săvârşite în intervalul supus analizei exista autoritate de lucru judecat sau a intervenit prescripţia răspunderii penale. În raport de elementele de tipicitate ale infracţiunii contra umanităţii, de prevederile legislaţiei interne, de prevederile Statutului Curţii Penale Internaţionale şi de particularităţile concrete ale evenimentelor din intervalul 17-30 decembrie 1989, prin prezentul rechizitoriu sunt avute în vedere şi reţinute doar responsabilităţile penale pentru persoanele situate la vârful piramidei decizionale politico-militare ale României, pentru întregul interval menţionat‘, a afirmat Scutea.

Conform rechizitoriului, Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obţinerea legitimităţii populare, menţinerea şi consolidarea puterii politice deţinute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16,00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN.

Aceste fapte au avut drept consecinţe generarea şi amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat şi astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2.382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.

De asemenea, aceleaşi fapte ale lui Ion Iliescu au generat, pentru intervalul 22 decembrie, orele 16,00 – 30 decembrie 1989, o stare de pericol iminent şi grav pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile, de pe întregul teritoriu al României.

Gelu Voican Voiculescu, în calitate de factor decizional politico-militar al CFSN (organism care şi-a subordonat Consiliul Militar Superior), cu intenţie, urmărind menţinerea şi consolidarea puterii politice obţinute, dar şi legitimarea în faţa opiniei publice, începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16,00, a indus în eroare opinia publică în mod sistematic prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN.

Conform Parchetului, general (rtr) Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, cu intenţie, în intervalul 22 decembrie – 30 decembrie 1989, a exercitat prin ordinele sale militare, date în mod sistematic, operaţiunea de inducere în eroare a opiniei publice.

Revoluţia Română din decembrie 1989 s-a caracterizat printr-o succesiune de justificate proteste populare, revendicări de natură socială şi politică, lupte de stradă, demonstraţii cu caracter de masă, represiuni armate violente, care au debutat la Timişoara în ziua de 16 decembrie 1989, apoi au continuat în Bucureşti şi alte oraşe ale României începând cu după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, culminând cu părăsirea sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR) de către cuplul prezidenţial Nicolae şi Elena Ceauşescu, la data de 22 decembrie 1989 (orele 12,06), moment ce a însemnat pierderea prerogativelor puterii de stat de către aceştia şi sfârşitul dictaturii comuniste în ţara noastră.

Parchetul precizează că, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, pe întregul teritoriu al României a fost declanşată, cu intenţie, o amplă, sistematică şi deosebit de complexă acţiune militară de inducere în eroare, unică în istoria naţională, cauză de survenire a unui număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferinţe psihice, lipsiri grave de libertate.

Împrejurările care au dus la survenirea, în decembrie 1989, a numeroaselor decese şi răniri de persoane, au constituit, în timp, obiectul cercetării în numeroase dosare penale instrumentate de parchetele militare.

Activitatea de cercetare s-a declanşat chiar în ziua de 22.12.1989, când au fost efectuate primele cercetări în legătură cu decesul ministrului Apărării, generalul Vasile Milea.

Ulterior, urmare situaţiilor complexe generate de evenimentele care s-au succedat în întreaga ţară cu un dinamism fără precedent, activitatea de cercetare a fost extinsă în toate zonele şi localităţile României în care s-a înregistrat uciderea sau rănirea prin împuşcare a unor persoane, respectiv reţinerea unor participanţi la demonstraţiile anticomuniste sau distrugerea în parte sau în totalitate a unor imobile.

În timp, evenimentele din decembrie 1989 au făcut obiectul cercetării în 4.544 de dosare penale. În 112 dosare, Secţia Parchetelor Militare şi celelalte parchete militare au dispus trimiterea în judecată a 275 de persoane, din care 25 de generali (10 din cadrul MApN şi 15 din cadrul MI), 114 ofiţeri (32 din cadrul MApN şi 82 din cadrul MI), 13 subofiţeri (8 din cadrul MApN şi 5 din cadrul MI), 36 militari în termen şi 87 civili, în sarcina cărora s-a reţinut că, prin măsurile dispuse sau acţiunile întreprinse, au contribuit la producerea victimelor înregistrate în timpul evenimentelor din Decembrie 1989. Între civilii trimişi în judecată şi condamnaţi sunt foştii membri ai Comitetului Politic Executiv al CC al PCR şi foşti miniştri.

Majoritatea persoanelor trimise în judecată au făcut parte din structurile de conducere politice şi militare ale fostului regim, cu privire la care s-a stabilit că au adoptat măsuri sau au acţionat în vederea reprimării demonstraţiilor împotriva regimului comunist şi a dictaturii lui Nicolae Ceauşescu.

Agerpres

Etichete:
Rabla 2025: Valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice este de 7.500 de euro, anunță ministrul Mediului
Naţional duminică, 13 aprilie 2025, 08:05

Rabla 2025: Valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice este de 7.500 de euro, anunță ministrul Mediului

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat miercuri noile propuneri de ecotichete pentru ediția din 2025 a programului „Rabla”, în cadrul...

Rabla 2025: Valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice este de 7.500 de euro, anunță ministrul Mediului
Federația ”Solidaritatea Sanitară”: Este nevoie de modificarea urgentă a sistemului malpraxis
Naţional vineri, 11 aprilie 2025, 12:14

Federația ”Solidaritatea Sanitară”: Este nevoie de modificarea urgentă a sistemului malpraxis

Federațiea „Solidaritatea Sanitară” din România atrage atenția asupra ineficienței actualului sistem de malpraxis, solicitând modificarea...

Federația ”Solidaritatea Sanitară”: Este nevoie de modificarea urgentă a sistemului malpraxis
Poziția Ministerului Apărării Naționale cu privire la speculațiile privind retragerea trupelor americane din România și Polonia
Naţional miercuri, 9 aprilie 2025, 06:59

Poziția Ministerului Apărării Naționale cu privire la speculațiile privind retragerea trupelor americane din România și Polonia

Ministerul Apărării Naționale (MApN) aduce clarificări referitoare la informațiile vehiculate recent în spațiul public despre o posibilă...

Poziția Ministerului Apărării Naționale cu privire la speculațiile privind retragerea trupelor americane din România și Polonia
Peste 88% dintre români se tem de știrile false, arată un studiu al Poliției
Naţional marți, 8 aprilie 2025, 07:26

Peste 88% dintre români se tem de știrile false, arată un studiu al Poliției

Educația digitală – singurul „antivirus” eficient împotriva manipulării online Într-o epocă în care informația circulă cu viteza...

Peste 88% dintre români se tem de știrile false, arată un studiu al Poliției
Naţional duminică, 6 aprilie 2025, 12:13

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie. Pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei,...

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie
Naţional vineri, 4 aprilie 2025, 17:30

ANMAP – O nouă agenție de mediu în urma comasării a două instituții: ANPM și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate

România face un pas important în direcția eficientizării instituțiilor publice din domeniul protecției mediului. Două structuri importante –...

ANMAP – O nouă agenție de mediu în urma comasării a două instituții: ANPM și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate
Naţional joi, 3 aprilie 2025, 07:26

Acuzat de coruperea alegătorilor, Bogdan Peşchir rămâne în arest

Tribunalul Bucureşti a respins, miercuri, contestaţia depusă de afaceristul Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe...

Acuzat de coruperea alegătorilor, Bogdan Peşchir rămâne în arest
Naţional miercuri, 2 aprilie 2025, 15:07

Anchetă MApN: militari activi ai Armatei Române, mercenari în Congo în timpul concediului de creştere a copilului

O anchetă a MApN a fost deschisă în cazul mai multor militari activi ai Armatei Române, mercenari în Congo în timpul concediului de creştere a...

Anchetă MApN: militari activi ai Armatei Române, mercenari în Congo în timpul concediului de creştere a copilului