Ascultă Radio România Reșița Live

Preşedintele Iohannis se va întâlni cu Donald Trump la Casa Albă

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, în perioada 4 – 9 iunie, o vizită în Statele Unite ale Americii, elementul central al acesteia fiind întrevederea oficială cu liderul de la Casa Albă, Donald Trump.

Preşedintele Iohannis se va întâlni cu Donald Trump la Casa Albă

Articol editat de Gerhard Chwoika, 4 iunie 2017, 08:46

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, întrevederea celor doi înalţi oficiali va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare şi extindere a Parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care, în 2017, se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia.

Astfel, preşedintele Klaus Iohannis va aborda priorităţile de acţiune în cadrul relaţiei bilaterale şi va reconfirma angajamentul ferm al ţării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil şi de încredere al Statelor Unite, precizează Preşedinţia.

În contextul deplasării la Washington, şeful statului român va participa, în data de 5 iunie, în calitate de invitat de onoare, la Forumul Global al prestigioasei organizaţii American Jewish Committee (AJC), care are peste 110 ani de existenţă. Cu acest prilej, AJC îi va acorda preşedintelui Klaus Iohannis distincţia „Light Unto the Nations”, cea mai înaltă distincţie a organizaţiei, care se decernează unor şefi de stat sau de guvern în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei, promovării valorilor umane.

„Light Unto the Nations” a mai fost acordată unor lideri marcanţi, cum ar fi cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, preşedintele SUA Bill Clinton, precum şi altor şefi de stat din Europa şi America Latină.

Vizita la Washington cuprinde şi alte elemente de program, inclusiv o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii de români din SUA, menţionează Administraţia Prezidenţială.

sursa:agerpres

Etichete:
Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie
Naţional vineri, 18 aprilie 2025, 11:41

Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie

Poșta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paște, distribuirea prestațiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că...

Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie
Elevii intră în vacanța de Paște
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 10:05

Elevii intră în vacanța de Paște

Elevii intră în vacanța de Paște. Cursurile vor fi reluate în 28 aprilie 2025. Elevii din toată țara vor intra în vacanța de Paște...

Elevii intră în vacanța de Paște
Elevii români au obținut o medalie de aur și șapte medalii de argint la Turneul Internațional Avansat de Informatică – IATI 2025, organizat în Bulgaria
Naţional luni, 14 aprilie 2025, 07:47

Elevii români au obținut o medalie de aur și șapte medalii de argint la Turneul Internațional Avansat de Informatică – IATI 2025, organizat în Bulgaria

O medalie de aur și șapte medalii de argint au fost obținute de elevii români participanți la cea de-a 16-a ediție a Turneului Internațional...

Elevii români au obținut o medalie de aur și șapte medalii de argint la Turneul Internațional Avansat de Informatică – IATI 2025, organizat în Bulgaria
Rabla 2025: Valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice este de 7.500 de euro, anunță ministrul Mediului
Naţional duminică, 13 aprilie 2025, 08:05

Rabla 2025: Valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice este de 7.500 de euro, anunță ministrul Mediului

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat miercuri noile propuneri de ecotichete pentru ediția din 2025 a programului „Rabla”, în cadrul...

Rabla 2025: Valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice este de 7.500 de euro, anunță ministrul Mediului
Naţional vineri, 11 aprilie 2025, 12:14

Federația ”Solidaritatea Sanitară”: Este nevoie de modificarea urgentă a sistemului malpraxis

Federațiea „Solidaritatea Sanitară” din România atrage atenția asupra ineficienței actualului sistem de malpraxis, solicitând modificarea...

Federația ”Solidaritatea Sanitară”: Este nevoie de modificarea urgentă a sistemului malpraxis
Naţional miercuri, 9 aprilie 2025, 06:59

Poziția Ministerului Apărării Naționale cu privire la speculațiile privind retragerea trupelor americane din România și Polonia

Ministerul Apărării Naționale (MApN) aduce clarificări referitoare la informațiile vehiculate recent în spațiul public despre o posibilă...

Poziția Ministerului Apărării Naționale cu privire la speculațiile privind retragerea trupelor americane din România și Polonia
Naţional marți, 8 aprilie 2025, 07:26

Peste 88% dintre români se tem de știrile false, arată un studiu al Poliției

Educația digitală – singurul „antivirus” eficient împotriva manipulării online Într-o epocă în care informația circulă cu viteza...

Peste 88% dintre români se tem de știrile false, arată un studiu al Poliției
Naţional duminică, 6 aprilie 2025, 12:13

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie. Pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei,...

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie