Ascultă Radio România Reșița Live

Ponta: Dacă CCR decide că Băsescu a încălcat Constituţia, voi propune suspendarea

VICTOR PONTA

Premierul Victor Ponta a declarat duminică seară că va propune suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în condiţiile în care CCR va decide că şeful statului a încălcat Constituţia făcând campanie pentru PMP. „Dacă avem o decizie a Curţii (Constituţionale-n.r) şi Traian Băsescu nu o respectă, nu am niciun fel de ezitare, ca lider politic vorbesc, să propun în cadrul grupurilor parlamentare suspendarea domnului Băsescu. Dimpotrivă, chiar o voi face. Dar vom vedea după 21 în primul rând ce decide Curtea şi în al doilea rând să ştiţi că Traian Băsescu e extrem de laş. Când vede că lucrurile merg extrem de departe, o dă cotită după aia. Că îi place, cu maşină, cu Palatul, cu avantajele, nu vrea să renunţe la ele prea curând. Dacă ar putea să le ţină toată viaţa, cu atât mai bine”, a spus Ponta. Prim-ministrul a mai comentat că, în condiţiile în care va exista o decizie a Curţii Constituţionale defavorabilă preşedintelui, „nu îl va apăra nimeni”. Premierul Victor Ponta a declarat că va propune oficial PNL după 25 mai să revină la guvernare şi să refacă USL. Întrebat când îşi va anunţa candidatura la Preşedinţia României, Victor Ponta a afirmat că sunt două variante: „Varianta A, în care eu cred, sper să nu se supere nimeni. După 25 mai eu o să adresez o invitaţie oficială PNL de a reveni în USL, la guvernare, în baza acordului USL să avem un candidat comun, cel mai bun candidaţ conform sondajelor. Varianta B, nu se poate acest lucru şi PNL va merge singur şi separaţ atunci PSD- PC-UNPR vom desemna candidatul care să mergă şi evidenţ nu exclud ca la nevoie să fiu eu acela”. Premierul a refuzat să nominalizeze eventuali candidaţi pentru funcţia de prim-ministru în cazul în care el va deveni preşedinte. Ponta a precizat însă că, în această eventualitate, şeful Guvernului nu ar trebui să provină „neapărat din PSD” şi că el ar trebui ales dintre „oameni care au capacitatea să ducă cea mai grea funcţie din România, pentru că funcţia de preşedinte e mai uşoară decât cea de prim-ministru”.

Sursa foto:www.stiripesurse.ro

Ponta: Dacă CCR decide că Băsescu a încălcat Constituţia, voi propune suspendarea

Articol editat de Mirabela Afronie, 12 mai 2014, 12:50

O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp – Cum să te protejezi
Naţional luni, 17 februarie 2025, 10:52

O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp – Cum să te protejezi

Poliția Română avertizează cu privire la o nouă metodă de fraudă pe WhatsApp. Această schemă periculoasă a făcut deja victime în țară....

O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp – Cum să te protejezi
Circulația feroviară adaptată condițiilor meteo nefavorabile
Naţional duminică, 16 februarie 2025, 12:30

Circulația feroviară adaptată condițiilor meteo nefavorabile

Circulația feroviară este adaptată condițiilor meteo nefavorabile anunță Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA. Traficul feroviar...

Circulația feroviară adaptată condițiilor meteo nefavorabile
Platformele Autorităţii pentru Digitalizarea României, inclusiv Ghișeul.ro și SEAP, sunt din nou funcționale
Naţional duminică, 16 februarie 2025, 11:08

Platformele Autorităţii pentru Digitalizarea României, inclusiv Ghișeul.ro și SEAP, sunt din nou funcționale

Platformele digitale Ghișeul.ro, SEAP, PCUe, SAET și E-Guvernare, sunt din nou funcționale, după o perioadă de indisponibilitate, a anunțat...

Platformele Autorităţii pentru Digitalizarea României, inclusiv Ghișeul.ro și SEAP, sunt din nou funcționale
Cutremur de 3,6 grade în județul Buzău, duminică dimineața
Naţional duminică, 16 februarie 2025, 10:02

Cutremur de 3,6 grade în județul Buzău, duminică dimineața

Un cutremur cu magnitudinea 3,6 s-a produs, duminică dimineața, în județul Buzău, zona seismică Vrancea, la ora locală 6:59, potrivit...

Cutremur de 3,6 grade în județul Buzău, duminică dimineața
Naţional sâmbătă, 15 februarie 2025, 08:35

România celebrează Ziua Națională a Lecturii pe 15 februarie

Pe 15 februarie, România marchează Ziua Națională a Lecturii. Evenimentul este dedicat promovării lecturii și importanței acesteia în...

România celebrează Ziua Națională a Lecturii pe 15 februarie
Naţional vineri, 14 februarie 2025, 12:05

Percheziţii într-un dosar de corupţie în cadrul Armatei

Zeci de percheziţii au avut loc într-un dosar de corupţie în cadrul Armatei. Prejudiciul se ridică la 12 milioane de lei. Procurorii Direcției...

Percheziţii într-un dosar de corupţie în cadrul Armatei
Naţional vineri, 14 februarie 2025, 06:01

Seismologii au revizuit la 4,4 magnitudinea cutremurului produs joi seara, în judeţul Buzău

Seismologii au revizuit în creștere la 4,4, de la 4,2, magnitudinea cutremurului produs joi, la ora locală 22:44, în județul Buzău, potrivit...

Seismologii au revizuit la 4,4 magnitudinea cutremurului produs joi seara, în judeţul Buzău
Naţional joi, 13 februarie 2025, 17:50

MApN: Fragmente de drone rusești descoperite în două zone de pe malul Dunării

O echipă de specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne au efectuat, joi,...