Ascultă Radio România Reșița Live

Peste 38.600 de persoane au trecut frontiera în ultimele 24 de ore

Peste 38.600 persoane, cetăţeni români şi străini, au tranzitat punctele de trecere al frontierei în ultimele 24 de ore, dintre care aproximativ 25.600 pe sensul de intrare şi 13.000 pe cel de ieşire din ţară, informează Poliţia de Frontieră.

De asemenea, pe la graniţe au trecut peste 15.600 de mijloace de transport – aproximativ 9.200 pe sensul de intrare şi 6.400 au ieşit din ţară.

„În punctele de trecere şi ‘frontiera verde’, poliţiştii de frontieră au constatat 22 de fapte ilegale (şapte infracţiuni şi 15 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini; au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 195.400 lei”, informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 7.300 lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară a doi cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a patru cetăţeni români din diferite motive legale.

„Reamintim că informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia ‘Trafic on-line’, care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Această aplicaţie on-line prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp”, precizează IGPF.

Peste 38.600 de persoane au trecut frontiera în ultimele 24 de ore

Articol editat de Casandra Silitra, 23 martie 2020, 11:16

agerpres.ro 

Etichete:
Rabla 2025: Valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice este de 7.500 de euro, anunță ministrul Mediului
Naţional duminică, 13 aprilie 2025, 08:05

Rabla 2025: Valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice este de 7.500 de euro, anunță ministrul Mediului

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat miercuri noile propuneri de ecotichete pentru ediția din 2025 a programului „Rabla”, în cadrul...

Rabla 2025: Valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice este de 7.500 de euro, anunță ministrul Mediului
Federația ”Solidaritatea Sanitară”: Este nevoie de modificarea urgentă a sistemului malpraxis
Naţional vineri, 11 aprilie 2025, 12:14

Federația ”Solidaritatea Sanitară”: Este nevoie de modificarea urgentă a sistemului malpraxis

Federațiea „Solidaritatea Sanitară” din România atrage atenția asupra ineficienței actualului sistem de malpraxis, solicitând modificarea...

Federația ”Solidaritatea Sanitară”: Este nevoie de modificarea urgentă a sistemului malpraxis
Poziția Ministerului Apărării Naționale cu privire la speculațiile privind retragerea trupelor americane din România și Polonia
Naţional miercuri, 9 aprilie 2025, 06:59

Poziția Ministerului Apărării Naționale cu privire la speculațiile privind retragerea trupelor americane din România și Polonia

Ministerul Apărării Naționale (MApN) aduce clarificări referitoare la informațiile vehiculate recent în spațiul public despre o posibilă...

Poziția Ministerului Apărării Naționale cu privire la speculațiile privind retragerea trupelor americane din România și Polonia
Peste 88% dintre români se tem de știrile false, arată un studiu al Poliției
Naţional marți, 8 aprilie 2025, 07:26

Peste 88% dintre români se tem de știrile false, arată un studiu al Poliției

Educația digitală – singurul „antivirus” eficient împotriva manipulării online Într-o epocă în care informația circulă cu viteza...

Peste 88% dintre români se tem de știrile false, arată un studiu al Poliției
Naţional duminică, 6 aprilie 2025, 12:13

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie. Pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei,...

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie
Naţional vineri, 4 aprilie 2025, 17:30

ANMAP – O nouă agenție de mediu în urma comasării a două instituții: ANPM și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate

România face un pas important în direcția eficientizării instituțiilor publice din domeniul protecției mediului. Două structuri importante –...

ANMAP – O nouă agenție de mediu în urma comasării a două instituții: ANPM și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate
Naţional joi, 3 aprilie 2025, 07:26

Acuzat de coruperea alegătorilor, Bogdan Peşchir rămâne în arest

Tribunalul Bucureşti a respins, miercuri, contestaţia depusă de afaceristul Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe...

Acuzat de coruperea alegătorilor, Bogdan Peşchir rămâne în arest
Naţional miercuri, 2 aprilie 2025, 15:07

Anchetă MApN: militari activi ai Armatei Române, mercenari în Congo în timpul concediului de creştere a copilului

O anchetă a MApN a fost deschisă în cazul mai multor militari activi ai Armatei Române, mercenari în Congo în timpul concediului de creştere a...

Anchetă MApN: militari activi ai Armatei Române, mercenari în Congo în timpul concediului de creştere a copilului