Ascultă Radio România Reșița Live

Pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor

Pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, dacă fapta duce la decesul uneia sau mai multor persoane, prevede proiectul de OUG de modificare a Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptat de Guvern, la propunerea Ministerului Justiţiei.

Potrivit documentului, se modifică articolului 326 privind falsul în declaraţii, prin majorarea minimului special în cazul infracţiunii tip şi introducerea unei forme agravate la alineatul (2), respectiv „fapta prevăzută la alineatul (1), săvârşită pentru a ascunde existenţa unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”.

De asemenea, s-a decis modificarea conţinutului articolului 352 – zădărnicirea combaterii bolilor, prin introducerea unor noi fapte în sfera dreptului penal şi prin majorarea limitelor de pedeapsă.

Astfel, se arată în proiectul adoptat, la alineatul (1) se incriminează, distinct de producerea sau nu a unei urmări, nerespectarea dispoziţiilor autorităţilor privind carantina sau spitalizarea, urmând a se pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

La alineatul (2) al aceluiaşi articol, legiuitorul a stabilit o majorare a pedepselor pentru persoanele care, nerespectând măsurile dispuse, determină răspândirea unei asemenea boli, fapta fiind pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani.

O altă modificare adusă legii prevede sancţionarea cu până la 15 ani de închisoare pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, dacă fapta duce la decesul unei persoane.

„O serie de noi texte propuse vizează noi forme de agravare, fie cu privire la persoanele care cu bună ştiinţă săvârşesc fapte prin care transmit o boală infectocontagioasă, fie cu privire la consecinţele care pot consta în vătămarea corporală sau moartea uneia sau mai multor persoane. Textele propuse sunt următoarele: (3) Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care ştie că suferă de această boală se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (6) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (7) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, potrivit proiectului de OUG.

De altfel, s-a stabilit şi o incriminare nouă – articolul 352 indice 1, respectiv „a omisiunii declarării unor informaţii esenţiale pentru depistarea şi izolarea la timp a persoanelor infectate sau suspecte că ar fi infectate cu o boală infectocontagioasă”, care va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. AGERPRES

Pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor

Articol editat de Mirabela Afronie, 19 martie 2020, 12:21

Etichete:
BEC a motivat respingerea candidaturii lui Georgescu prin aspectele deja tranșate de CCR
Naţional luni, 10 martie 2025, 09:39

BEC a motivat respingerea candidaturii lui Georgescu prin aspectele deja tranșate de CCR

BEC a motivat respingerea candidaturii lui Georgescu prin aspectele deja tranșate de CCR. Decizia poate fi contestată la CCR în termen de 24 de...

BEC a motivat respingerea candidaturii lui Georgescu prin aspectele deja tranșate de CCR
Biroul Electoral Central a respins înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu
Naţional duminică, 9 martie 2025, 21:04

Biroul Electoral Central a respins înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu

Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat, sâmbătă seară, că a fost respinsă înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu. Potrivit unui...

Biroul Electoral Central a respins înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu
Biroul Electoral Central s-a întrunit pentru a decide asupra validării sau invalidării candidaturilor depuse pentru alegerile prezidenţiale
Naţional duminică, 9 martie 2025, 18:19

Biroul Electoral Central s-a întrunit pentru a decide asupra validării sau invalidării candidaturilor depuse pentru alegerile prezidenţiale

Biroul Electoral Central s-a întrunit duminică, de la ora 18.00, pentru a decide asupra validării sau invalidării candidaturilor depuse pentru...

Biroul Electoral Central s-a întrunit pentru a decide asupra validării sau invalidării candidaturilor depuse pentru alegerile prezidenţiale
Ilie Bolojan: România nu îşi poate dubla cheltuielile militare de la un an la altul
Naţional vineri, 7 martie 2025, 20:10

Ilie Bolojan: România nu îşi poate dubla cheltuielile militare de la un an la altul

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a anunţat că va convoca o reuniune a CSAT în această lună. Preşedintele interimar al...

Ilie Bolojan: România nu îşi poate dubla cheltuielile militare de la un an la altul
Naţional vineri, 7 martie 2025, 07:37

Doi membri ai grupării „Vlad Ţepeş”, arestaţi preventiv; alţi patru – sub control judiciar

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, joi noaptea, arestarea preventivă a doi membri ai organizaţiei Comandamentul „Vlad Ţepeş”, Adrian...

Doi membri ai grupării „Vlad Ţepeş”, arestaţi preventiv; alţi patru – sub control judiciar
Naţional joi, 6 martie 2025, 13:39

Călin Georgescu a pierdut definitiv, la CEDO, procesul în care a cerut ca România să fie obligată să organizeze turul al doilea al alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu a pierdut definitiv, la CEDO, procesul în care a cerut ca România să fie obligată să organizeze turul al doilea al alegerilor...

Călin Georgescu a pierdut definitiv, la CEDO, procesul în care a cerut ca România să fie obligată să organizeze turul al doilea al alegerilor prezidențiale
Naţional joi, 6 martie 2025, 10:05

DIICOT reține șase inculpați pentru trădare și acțiuni împotriva României

DIICOT reține șase inculpați pentru trădare și acțiuni împotriva României. Aceştia ar fi creat un grup infracţional organizat în 2023. La...

DIICOT reține șase inculpați pentru trădare și acțiuni împotriva României
Naţional miercuri, 5 martie 2025, 19:38

Atașatul militar al Rusiei la București și adjuctul său, declarați indezirabili

Atașatul militar al Rusiei la București și adjuctul său, declarați indezirabili. Celor doi le sunt imputate activități care contravin...

Atașatul militar al Rusiei la București și adjuctul său, declarați indezirabili