O nouă tranșă de vaccin AstraZeneca a ajuns în România
O nouă tranșă de vaccin de la compania farmaceutică AstraZeneca, care constă în 208.000 de doze, a ajuns în urmă cu puțin timp în țară, pe cale terestră. Dozele sunt depozitate la Centrul Național de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale de depozitare existente la nivel național.
Articol editat de Daiana Rosca, 5 martie 2021, 09:09
Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România – autoritatea națională cu competență în domeniul medicamentului de uz uman. Ca urmare a primirii autorizației din partea ANMDMR, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” poate desfășura, în calitate de distribuitor angro, operațiuni de deținere, custodie și livrare pentru medicamente cărora li se aplică criterii suplimentare de tipul: produse în acord cu art. 806 din Legea 95/2006 republicată: medicamente imunologice, respectiv produse cu distribuție în „lanțul rece” (care necesită manipulare la temperaturi scăzute). Până în prezent, au fost recepționate 486.000 de doze AstraZeneca, iar din data de 15 februarie, au fost vaccinate 158.013 de persoane.
În țara noastră, vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, cu posibilitatea creșterii acestui interval, în funcție de apariția noilor date științifice. De asemenea, intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației. Pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare se actualizează și permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaționale aflate în etapa curentă.
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea prim-ministrului.