Ascultă Radio România Reșița Live

Noul executiv și-a depus jurământul la Palatul Cotroceni

La Palatul Cotroceni a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de către membrii noului Executiv condus de Mihai Tudose. Anterior, Cabinetul Mihai Tudose a primit votul de învestitură al Legislativului, cu 275 parlamentari care au votat pentru și 102 împotrivă.

Noul executiv și-a depus jurământul la Palatul Cotroceni

Articol editat de Radio Resita, 29 iunie 2017, 19:41

Mihai Tudose: România se află într-un moment economic bun. Avem creștere economică, avem creșterea industriei, avem creșterea veniturilor, o creștere a consumului. Ceea ce ne lipsește e o creștere viguroasă a investițiilor și o creștere a veniturilor la buget.

România are nevoie de un guvern în stare de alertă, preocupat de performanță, iar noua echipă va trebui să recupereze întârzierile, astfel încât obiectivele asumate în programul de guvernare să fie respectate, a mai spus în Parlament premierul Mihai Tudose.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că programul de guvernare trebuie respectat, indiferent de costurile politice. Acesta a fost și motivul pentru care Guvernul Grindeanu a fost schimbat, preciza liderul social-democrat.

Liviu Dragnea: Majoritatea a decis să schimbe guvernul, ca urmare a îndepărtării de la programul de guvernare, pentru care această majoritate a primit votul de la cetățeni. Ce era de preferat? Să mințim că totul merge bine sau să spunem adevărul, că au apărut întârzieri care riscau să pună în pericol întregul program de guvernare?

ALDE a declarat că va sprijini Guvernul Tudose, dar condiționat de prioritățile alianței. Deputatul Varujan Vosganian afirma că ALDE nu va sprijini nici o modificare a cotei unice în sensul creșterii impozitării.

Varujan Vosganian: Dacă va exista o discuție privind redefinirea cotei unice prin trepte de impozitare sub actualele cote, suntem dispuși să discutăm. Dar orice modificare a cotei unice în sensul creșterii impozitării, indiferent cum îi spunem acestei abateri de la cota unică nu va găsi în ALDE un partener.

Un vot condiționat a dat și UDMR, care speră într-un dialog deschis pe toate temele care vor intra în circuitul decizional.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor: Acest vot nu este un cec în alb, vă spun de acum. Nu vom putea susține introducerea impozitului pe cifra de afaceri și ar trebui să știm la ce se referă taxa de solidaritate. Cum nici impozitul pe venitul global nu mi se pare o inițiativă care ar schimba ceva în bine.

Din opoziție, PNL a votat împotriva guvernului. Deputatul Ben-Oni Ardelean a criticat atât echipa, cât și programul de guvernare.

Ben-Oni Ardelean: PNL consideră că distrugeți în acest ritm toată România. În contextul în care UE nu se simte bine, dar avem, slavă Domnului, deschidere înspre ceea ce înseamnă parteneriatul cu SUA și celelalte parteneriate pe care le avem în desfășurare, în momentul acesta nu faceți nimic altceva decât să pulverizați toate șansele României.

Un vot împotrivă au dat și parlamentarii USR. Deputatul Cristian Seidler spunea că România are nevoie de o altă majoritate, întrucât actuala coaliție nu mai are legitimitate.

Cristian Seidler: Dle Mihai Tudose, alături de colegii dumneavoastră din PSD și ALDE, v-ați pierdut legitimitatea de a mai conduce România. Nu mai există nici o îndoială că România are nevoie de o altă majoritate, una onestă, competentă și mai ales responsabilă.

Parlamentarii grupului minorităților naționale au avut libertatea de a vota așa cum au dorit.

Liderul grupului, Varujan Pambuccian: Nu avem de făcut nici un fel de comentarii. Ar fi foarte urâte. Iar dacă ar fi, nu știu, să spun așa, o impresie absolut personală ar fi că m-aș uita în stânga mea, m-aș uita în dreapta mea și singurul lucru la care m-aș gândi ar fi fraza foarte veche „ex nihilo, nihil fit”.

Parlamentarii PMP nu au participat la ședința de plen și nici nu au votat.

La finalul dezbaterilor, premierul desemnat Mihai Tudose spunea că va ține cont de sfaturile date, iar noile măsuri din programul de guvernare vor fi discutate cu toți partenerii. RRA

O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp – Cum să te protejezi
Naţional luni, 17 februarie 2025, 10:52

O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp – Cum să te protejezi

Poliția Română avertizează cu privire la o nouă metodă de fraudă pe WhatsApp. Această schemă periculoasă a făcut deja victime în țară....

O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp – Cum să te protejezi
Circulația feroviară adaptată condițiilor meteo nefavorabile
Naţional duminică, 16 februarie 2025, 12:30

Circulația feroviară adaptată condițiilor meteo nefavorabile

Circulația feroviară este adaptată condițiilor meteo nefavorabile anunță Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA. Traficul feroviar...

Circulația feroviară adaptată condițiilor meteo nefavorabile
Platformele Autorităţii pentru Digitalizarea României, inclusiv Ghișeul.ro și SEAP, sunt din nou funcționale
Naţional duminică, 16 februarie 2025, 11:08

Platformele Autorităţii pentru Digitalizarea României, inclusiv Ghișeul.ro și SEAP, sunt din nou funcționale

Platformele digitale Ghișeul.ro, SEAP, PCUe, SAET și E-Guvernare, sunt din nou funcționale, după o perioadă de indisponibilitate, a anunțat...

Platformele Autorităţii pentru Digitalizarea României, inclusiv Ghișeul.ro și SEAP, sunt din nou funcționale
Cutremur de 3,6 grade în județul Buzău, duminică dimineața
Naţional duminică, 16 februarie 2025, 10:02

Cutremur de 3,6 grade în județul Buzău, duminică dimineața

Un cutremur cu magnitudinea 3,6 s-a produs, duminică dimineața, în județul Buzău, zona seismică Vrancea, la ora locală 6:59, potrivit...

Cutremur de 3,6 grade în județul Buzău, duminică dimineața
Naţional sâmbătă, 15 februarie 2025, 08:35

România celebrează Ziua Națională a Lecturii pe 15 februarie

Pe 15 februarie, România marchează Ziua Națională a Lecturii. Evenimentul este dedicat promovării lecturii și importanței acesteia în...

România celebrează Ziua Națională a Lecturii pe 15 februarie
Naţional vineri, 14 februarie 2025, 12:05

Percheziţii într-un dosar de corupţie în cadrul Armatei

Zeci de percheziţii au avut loc într-un dosar de corupţie în cadrul Armatei. Prejudiciul se ridică la 12 milioane de lei. Procurorii Direcției...

Percheziţii într-un dosar de corupţie în cadrul Armatei
Naţional vineri, 14 februarie 2025, 06:01

Seismologii au revizuit la 4,4 magnitudinea cutremurului produs joi seara, în judeţul Buzău

Seismologii au revizuit în creștere la 4,4, de la 4,2, magnitudinea cutremurului produs joi, la ora locală 22:44, în județul Buzău, potrivit...

Seismologii au revizuit la 4,4 magnitudinea cutremurului produs joi seara, în judeţul Buzău
Naţional joi, 13 februarie 2025, 17:50

MApN: Fragmente de drone rusești descoperite în două zone de pe malul Dunării

O echipă de specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne au efectuat, joi,...

MApN: Fragmente de drone rusești descoperite în două zone de pe malul Dunării