Ministrul Muncii şi-a dat demisia

Articol editat de Gerhard Chwoika, 14 aprilie 2016, 20:35
“Am acceptat astăzi demisia doamnei Ministru Claudia-Ana Costea, care mi-a fost înaintată în cursul acestei zile. În perioada imediat următoare voi înainta domnului Preşedinte Klaus Iohannis o propunere pentru funcţia de Ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Guvernul a anunţat miercuri că a retras OUG privind salarizarea bugetarilor. Discuţiile pe legea salarizării vor continua în zilele următoare, “cu sau fără doamna Costea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, precizând că premierul i-a cerut ministrului Muncii lămuriri în legătură cu ameninţările privind demisia, fără a primi un răspuns clar. (gds.ro)