Ministerul sănătăţii a decis unde și în ce condiții sunt obligatorii masca de protecție și măsurarea temperaturii
Ministrul Nelu Tătaru a aprobat Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi al Afacerilor Interne privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV-2 pe durata stării de alertă.
Articol editat de Mirabela Afronie, 21 mai 2020, 08:31
Conform documentului, pe perioada stării de alertă, masca de protecţie trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în oricare din spaţiile închise ale incintei.
Copiii cu vârsta mai mică de 5 ani sunt printre cei exceptaţi de la purtarea măştii, dar şi elevii şi studenţii în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanţarea corespunzătoare.
“În funcţie de evaluarea riscului, efectuat de medicul de medicina muncii al unităţii sau a medicului de medicină şcolară, după caz, pot exista unele excepţii, astfel: angajatul este singur în birou sau se află minim 2 metri între persoanele din acel birou, cu condiţia aerisirii camerei cel puţin la două ore şi se asigură dezinfecţia suprafeţelor; persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare; persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.); prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane; vorbitorii în public cu condiţia respectării distanţei de 3 metri; elevii/studenţii doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanţarea corespunzătoare; copiii cu vârsta mai mică de 5 ani”, prevede documentul.
Conform ordinului, “medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc şi vor emite recomandări privind necesitatea purtării măştii pentru angajaţi, iar responsabilul cu Securitatea şi Sănătatea în Muncă va face instruirea angajaţilor. (…) Masca de protecţie trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul şi să fie schimbată o dată la 4 ore sau ori de câte ori aceasta s-a umezit sau s-a deteriorat. Masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măştii, mâinile trebuie igienizate cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun”.
Măştile nemedicale se spală zilnic la o temperatură de 60- 90 C şi se calcă cu fier de călcat prevăzut cu abur, la temperatură maximă. Pentru copiii cu vârsta de 5 ani sau mai mare este recomandată purtarea măştilor nemedicale (din material textil).
MS precizează că, în cazul apariţiei febrei/tusei/strănutului, purtarea măştii este recomandată în orice circumstanţă (ex: în spaţiile deschise, la domiciliu).
Documentul prevede şi reguli privind triajul persoanelor pentru accesul într-o incintă.
Astfel, pe durata stării de alertă se instituie obligativitatea instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor în condiţiile şi cu respectarea instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă.
Triajul epidemiologic constă în: măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3 C); observarea semnelor şi simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată); dacă temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus.
Dacă se constată menţinerea unei temperaturi mai mari de 37,3 C sau/şi prezenţa altor simptome respiratorii, persoana este îndrumată către mediul de familie în vederea efectuării unui consult medical: dacă se încadrează în definiţia de caz suspect COVID 19, medicul de familie îi va recomanda testarea pentru diagnosticarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2; dacă nu se încadrează în definiţia de caz suspect COVID 19, medicul de familie va stabili diagnosticul.
Pentru alte persoane decât personalul angajat este permis accesul într-o incintă doar pentru persoanele care au motive justificate.
Dacă este necesar accesul în incintă, este obligatoriu triajul epidemiologic şi dezinfectarea mâinilor.
În acest caz, triajul epidemiologic constă în: măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3 C); observarea semnelor şi simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată); dacă temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus; dacă se constată menţinerea unei temperaturi peste 37,3 C sau/şi prezenţa altor simptome respiratorii, persoanei nu i se permite accesul în incintă; dacă temperatura înregistrată nu depăşeşte 37,3 C şi nu prezintă alte simptome respiratorii, se permite accesul în incintă, prin preluarea acestuia de la intrare de către un angajat, cu înregistrarea biroului/camerei/ departamentului unde va merge.