Ascultă Radio România Reșița Live

Guvernul urmează să aprobe eliminarea obligaţiei clienţilor casnici cu mai multe locuri de consum de a depune declaraţii

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se elimină obligaţia clienţilor casnici care au mai multe locuri de consum de a depune declaraţii privind locul de consum la care beneficiază de preţ plafonat la energie.

Guvernul urmează să aprobe eliminarea obligaţiei clienţilor casnici cu mai multe locuri de consum de a depune declaraţii

Articol editat de Valentina Adam, 28 decembrie 2022, 06:33 / actualizat: 28 decembrie 2022, 13:42

În nota de fundamentare a proiectului se arată că acesta propune abrogarea art. 1 alin (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, eliminându-se obligaţia clienţilor casnici care au locuri de consum la domiciliu şi la reşedinţă de a depune declaraţii privind locul de consum la care beneficiază de preţ plafonat.

Un alt act normativ ce se află pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern se referă la măsuri pentru îndeplinirea unor jaloane din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în domeniul investiţiilor publice şi analizelor de cheltuieli.

Nota de fundamentare a proiectului menţionează că prin acest act normativ ‘se urmăreşte îmbunătăţirea procesului de evaluare şi prioritizare a proiectelor de investiţii publice semnificative’ prin: actualizarea principiilor şi criteriilor care stau la baza prioritizării proiectelor de investiţii publice semnificative, noi şi în continuare, finanţate de instituţiile publice centrale în ceea ce priveşte suportabilitatea şi sustenabilitatea financiară, precum şi justificarea economică şi socială, actualizarea calendarului procesului de prioritizare a investiţiilor publice semnificative în vederea corelării cu calendarul elaborării proiectului de bugeţ instituirea unor condiţii/sancţiuni pentru ordonatorii principali de credite care nu respectă calendarul şi regulile procesului de prioritizare a investiţiilor publice semnificative.

Un proiect de hotărâre ce urmează a fi aprobat în şedinţa de Guvern propune modificarea legii concediului paternal. Astfel, se are în vedere modificarea reglementările actuale, în sensul acordării concediului paternal şi a indemnizaţiei aferente acestuia tuturor taţilor care au calitatea de lucrător, precum şi eliminarea prevederilor care fac trimitere la calitatea de salariat a titularului, asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat.

Numărul de zile de concediu paternal acordat taţilor pentru copilul nou-născuţ respectiv copiii nou-născuţi, în cazul sarcinilor multiple, va fi majorat la 10 zile lucrătoare, iar tatăl care a obţinut atestatul de absolvire a cursului de puericultură va beneficia de o majorare cu 5 zile a concediului paternal, pentru fiecare copil nou-născuţ respectiv pentru fiecare naştere în cazul sarcinilor multiple. Va fi prelungită de la 7 zile la 10 zile lucrătoare permisia în cazul tatălui care satisface serviciul militar în calitate de militar în termen‘, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Un alt proiect de hotărâre ce se află pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri stabileşte mai multe zile libere anul viitor, altele decât cele de sărbătoare legală. Potrivit notei de fundamentare, ‘zilele de 24 ianuarie, 1 iunie şi 15 august 2023 sunt declarate zile libere nelucrătoare, conform prevederilor din Codul muncii’.

‘Pentru a asigura o utilizare eficientă a duratei timpului de muncă, dar şi pentru a crea personalului instituţiilor şi autorităţilor publice timp liber pentru recuperarea capacităţii de muncă, se propune ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 să fie declarate zile libere, întrucât acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală şi perioadele de repaus săptămânal, conform legii. (…) În ceea ce priveşte locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, dispoziţiile prezentului proiect de act normativ nu se aplică. De asemenea, pentru funcţionarea justiţiei ca serviciu public, dispoziţiile prezentului proiect de act normativ nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 şi nici participanţilor în aceste procese’, se menţionează în nota de fundamentare a actului normativ.

Un alt proiect ce urmează a fi analizat şi adoptat de Guvern se referă la alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne, în scopul decontării din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a cheltuielilor cu hrana şi cazarea cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice.

Executivul urmează să mai aprobe, printre altele, proiectul de lege privind statutul personalului de probaţiune şi pe cel pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Praga, la 29 august 2022.

Rabla 2025: Valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice este de 7.500 de euro, anunță ministrul Mediului
Naţional duminică, 13 aprilie 2025, 08:05

Rabla 2025: Valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice este de 7.500 de euro, anunță ministrul Mediului

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat miercuri noile propuneri de ecotichete pentru ediția din 2025 a programului „Rabla”, în cadrul...

Rabla 2025: Valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice este de 7.500 de euro, anunță ministrul Mediului
Federația ”Solidaritatea Sanitară”: Este nevoie de modificarea urgentă a sistemului malpraxis
Naţional vineri, 11 aprilie 2025, 12:14

Federația ”Solidaritatea Sanitară”: Este nevoie de modificarea urgentă a sistemului malpraxis

Federațiea „Solidaritatea Sanitară” din România atrage atenția asupra ineficienței actualului sistem de malpraxis, solicitând modificarea...

Federația ”Solidaritatea Sanitară”: Este nevoie de modificarea urgentă a sistemului malpraxis
Poziția Ministerului Apărării Naționale cu privire la speculațiile privind retragerea trupelor americane din România și Polonia
Naţional miercuri, 9 aprilie 2025, 06:59

Poziția Ministerului Apărării Naționale cu privire la speculațiile privind retragerea trupelor americane din România și Polonia

Ministerul Apărării Naționale (MApN) aduce clarificări referitoare la informațiile vehiculate recent în spațiul public despre o posibilă...

Poziția Ministerului Apărării Naționale cu privire la speculațiile privind retragerea trupelor americane din România și Polonia
Peste 88% dintre români se tem de știrile false, arată un studiu al Poliției
Naţional marți, 8 aprilie 2025, 07:26

Peste 88% dintre români se tem de știrile false, arată un studiu al Poliției

Educația digitală – singurul „antivirus” eficient împotriva manipulării online Într-o epocă în care informația circulă cu viteza...

Peste 88% dintre români se tem de știrile false, arată un studiu al Poliției
Naţional duminică, 6 aprilie 2025, 12:13

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie. Pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei,...

Persoanele care doresc să investească în titluri de stat o pot face până pe 11 aprilie
Naţional vineri, 4 aprilie 2025, 17:30

ANMAP – O nouă agenție de mediu în urma comasării a două instituții: ANPM și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate

România face un pas important în direcția eficientizării instituțiilor publice din domeniul protecției mediului. Două structuri importante –...

ANMAP – O nouă agenție de mediu în urma comasării a două instituții: ANPM și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate
Naţional joi, 3 aprilie 2025, 07:26

Acuzat de coruperea alegătorilor, Bogdan Peşchir rămâne în arest

Tribunalul Bucureşti a respins, miercuri, contestaţia depusă de afaceristul Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe...

Acuzat de coruperea alegătorilor, Bogdan Peşchir rămâne în arest
Naţional miercuri, 2 aprilie 2025, 15:07

Anchetă MApN: militari activi ai Armatei Române, mercenari în Congo în timpul concediului de creştere a copilului

O anchetă a MApN a fost deschisă în cazul mai multor militari activi ai Armatei Române, mercenari în Congo în timpul concediului de creştere a...

Anchetă MApN: militari activi ai Armatei Române, mercenari în Congo în timpul concediului de creştere a copilului