Final de săptămână cu inundații în Constanța
Codul portocaliu de ploi şi vijelii s-a făcut simțit în județul Constanța. Ploaia căzută în cantități mari în ultimele ore a inundat centrul orașului Cernavodă, care acum este sub apă.
Articol editat de Radio Resita, 28 iulie 2017, 12:39
Numărul gospodăriilor inundate a crescut la 12, respectiv 8 case și patru beciuri. Echipe ale ISU Dobrogea intervin în centrul orașului Cernavodă unde mașinile sunt aproape acoperite de apă, dar și în Costinești, unde o casă este inundată, la Făclia, la Tuzla unde patru gospodării sunt inundate, dar și la Agigea.
Pentru a limita efectele inundațiilor, serviciile de voluntari și echipe RAJA intervin la Techirghiol, Mihail Kogălniceanu și Constanța, unde plouă torențial. RRA