Ascultă Radio România Reșița Live

Elevii vor primi din toamnă burse mai mari

Elevii vor primi, din toamnă, burse mai mari – prevede noua lege a învăţământului preuniversitar. Bursele vor putea fi suplimentate în timpul anului şcolar şi cu alte sume alocate de primării sau obţinute de unităţile de învăţământ din activităţi reglementate prin lege. De asemenea, vor fi introduse bursele tehnologice în liceele de profil, cele de performanţă pentru olimpici şi bursele pentru mamele minore care continuă studiile.
Pentru anul 2023-2024, legea învăţământului preuniversitar stabileşte valoarea minimă care va fi acordată pentru bursele elevilor din gimnaziu şi liceu, dar şi tipurile de venituri acordate lunar şcolarilor. Vor fi patru tipuri de bursă: de merit socială, tehnologică şi de excelenţă pentru olimpici. Potrivit noilor reglementări, bursa de merit creşte de la 200 la 450 lei, cea socială ajunge la 300 lei şi aceeaşi sumă se va acorda şi pentru bursa tehnologică. În privinţa burselor de excelenţă pentru olimpici, acestea pornesc de la 700 lei pe lună, în cazul premiilor obţinute la nivel naţional şi pot ajunge până la nivelul salariului minim brut pe economie, care în acest an este de 3.000 lei. Legea învăţământului prevede bursă de 700 lei lunar şi pentru mamele minore reintegrate într-o unitate de învăţământ.
Tot de la bugetul de stat vor putea fi acordate burse şi pentru elevii din şcolile particulare şi confesionale, pentru rezultate excelente învăţătura. De asemenea, bursele sociale şi cele tehnologice se pot cumula cu orice tip de bursă, iar banii acordaţi elevilor pot fi suplimentaţi cu sprjinul primăriilor sau prin activităţi desfăşurate de unităţile de învăţământ.

Elevii vor primi din toamnă burse mai mari

Articol editat de Radio Resita, 24 august 2023, 12:17

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI

Etichete:
O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp – Cum să te protejezi
Naţional luni, 17 februarie 2025, 10:52

O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp – Cum să te protejezi

Poliția Română avertizează cu privire la o nouă metodă de fraudă pe WhatsApp. Această schemă periculoasă a făcut deja victime în țară....

O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp – Cum să te protejezi
Circulația feroviară adaptată condițiilor meteo nefavorabile
Naţional duminică, 16 februarie 2025, 12:30

Circulația feroviară adaptată condițiilor meteo nefavorabile

Circulația feroviară este adaptată condițiilor meteo nefavorabile anunță Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA. Traficul feroviar...

Circulația feroviară adaptată condițiilor meteo nefavorabile
Platformele Autorităţii pentru Digitalizarea României, inclusiv Ghișeul.ro și SEAP, sunt din nou funcționale
Naţional duminică, 16 februarie 2025, 11:08

Platformele Autorităţii pentru Digitalizarea României, inclusiv Ghișeul.ro și SEAP, sunt din nou funcționale

Platformele digitale Ghișeul.ro, SEAP, PCUe, SAET și E-Guvernare, sunt din nou funcționale, după o perioadă de indisponibilitate, a anunțat...

Platformele Autorităţii pentru Digitalizarea României, inclusiv Ghișeul.ro și SEAP, sunt din nou funcționale
Cutremur de 3,6 grade în județul Buzău, duminică dimineața
Naţional duminică, 16 februarie 2025, 10:02

Cutremur de 3,6 grade în județul Buzău, duminică dimineața

Un cutremur cu magnitudinea 3,6 s-a produs, duminică dimineața, în județul Buzău, zona seismică Vrancea, la ora locală 6:59, potrivit...

Cutremur de 3,6 grade în județul Buzău, duminică dimineața
Naţional sâmbătă, 15 februarie 2025, 08:35

România celebrează Ziua Națională a Lecturii pe 15 februarie

Pe 15 februarie, România marchează Ziua Națională a Lecturii. Evenimentul este dedicat promovării lecturii și importanței acesteia în...

România celebrează Ziua Națională a Lecturii pe 15 februarie
Naţional vineri, 14 februarie 2025, 12:05

Percheziţii într-un dosar de corupţie în cadrul Armatei

Zeci de percheziţii au avut loc într-un dosar de corupţie în cadrul Armatei. Prejudiciul se ridică la 12 milioane de lei. Procurorii Direcției...

Percheziţii într-un dosar de corupţie în cadrul Armatei
Naţional vineri, 14 februarie 2025, 06:01

Seismologii au revizuit la 4,4 magnitudinea cutremurului produs joi seara, în judeţul Buzău

Seismologii au revizuit în creștere la 4,4, de la 4,2, magnitudinea cutremurului produs joi, la ora locală 22:44, în județul Buzău, potrivit...

Seismologii au revizuit la 4,4 magnitudinea cutremurului produs joi seara, în judeţul Buzău
Naţional joi, 13 februarie 2025, 17:50

MApN: Fragmente de drone rusești descoperite în două zone de pe malul Dunării

O echipă de specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne au efectuat, joi,...

MApN: Fragmente de drone rusești descoperite în două zone de pe malul Dunării