Ascultă Radio România Reșița Live

Ceaiul „otrăvit” vândut românilor. Plantele sunt intoxicate chimic

Ceaiul „otrăvit” vândut românilor. Plantele sunt intoxicate chimic

Articol editat de Mirabela Afronie, 28 iunie 2016, 08:37 / actualizat: 28 iunie 2016, 10:05

Secretele preparării ceaiului la plic sau de tip capsulă de la cea mai mare fabrică de gen din România, Fares din Orăștie, județul Hunedoara, ne-au fost dezvăluite de angajații companiei care doresc să atragă atenția asupra unor nereguli care pot afecta sănătatea populației.

Grupul de firme Fares din Orăștie, cunoscut și sub vechiul nume de Plafar, este unul dintre liderii de vânzări ai ceaiurilor la plic. Fares vinde anual peste 20 de milioane de cutii cu ceai la plic, fiind o marcă de încredere. Societățile, controlate de afaceristul local Silviu Socol, se laudă că oferă clienților unul dintre cele mai naturale și sănătoase ceaiuri. Însă cel puțin o parte din foști angajați susțin că nu e chiar așa.

Unul dintre foștii salariați ai Fares a decis să vorbească despre ce se întâmplă în fabrică. Mai mult, el a făcut fotografii acolo, în perioada în care a lucrat la Fares, însă a dorit să-i protejăm identitatea. Sursa noastră a avut acces la toate informațiile companiei privind procesul de producție și ne-a prezentat zeci de filmulețe și fotografii care par să confirmă dezvăluirile.

Plante purtate în cearceafuri

 fares-794x520

“Plantele sunt cumpărate des de la localnici care le culeg în poale de pe marginea drumului și le transportă la fabrică în perdele, în saci murdari sau cearceafuri vechi”, ne spune sursa noastră. Legal, ar trebui folosiți doar saci de unică folosință sau în bălii igienizate.

Reprezentanții companiei ne-au transmis însă că nu se poate verifica modul de recoltare, ci doar dacă aceste plante respectă condițiile de calitate la recepție: “noi ca firma, nu putem verifica modul de recoltare, ci doar faptul că aceste plante respectă condițiile de calitate la receptie. Aceasta implică atât o analiza organoleptică, cât și analize fizico-chimice care se fac la fiecare lot de plante recepționate. Aceste analize hotărăsc dacă materia primă poate fi acceptată în firmă sau nu. În măsura posibilităților, colaborăm în principal cu furnizori tradiționali”.

Dezinfecția, substanța toxică nu iese din plante

 dezinfectie ceai

După încheierea procesului de achiziție al ierburilor, unul dintre secretele ceaiului natural la plic este reprezentat de faptul că plantele sunt tratate cu chimicale, insecticide și raticide în special, aceasta fiind o procedură general aplicată în industria de specialitate. Practic, plantele de ceai sunt tratate ca și cerealele cu astfel de substanțe toxice. Însă, după ce se aplică “otrăvurile”, “plantele nu sunt lăsate opt zile la aerisire pentru a permite eliminarea gazelor toxice folosite din plantele naturale care ajung în cana cu ceai la plic”, ne mai spune insiderul.

Depozitarea, în mizerie

 mizerieee ceai

Plantele de ceai sunt aruncate pe jos în depozite insalubre, unde gazdele sunt șobolanii. Pentru a-și sprijini declarațiile, fostul angajat ne-a pus la dispoziție filmulețe și fotografii din mai multe zile în care se văd saci mizerabili în care sunt plante, ierburi aruncate pe ciment, călcate în picioare.

În legătură cu acest aspect, conducerea companiei din Orăștie susține că o parte din ierburi au fost lăsate în depozite mizerabile din cauza ritmul ridicat al producției. “În vârful de sezon de achiziție s-au folosit depozite neînregistrate. Modul in care au fost utilizate aceste spatii nu a fost cel dorit de noi și ne asumam responsabilitatea de a nu fi controlat mai în amănunt activitatea gestionarului raspunzător de ele”, ni s-a transmis de la Fares.

Conducerea grupului de societăți comerciale ne-a mai transmis că acest gestionar a plecat din proprie inițiativă din cadrul firmei, în luna ianuarie. “Acest lucru s-a întâmplat pe parcursul derulării inventarului declanșat de societate în gestiunea lui în urma unui furt din respectiva gestiune”, au mai punctat reprezentanții grupului de firme.

Insectele și șobolani, la tocat

 insecte ceai

După folosirea subtanțelor toxice, insectele și șobolanii din plante, uciși de gazare, sunt îndepărtați manual de echipe de 5 -6 muncitori. Este imposibil să fie găsite manual toate insectele și rozătoarele, conform celor văzute de fostul angat la fața locului. Astfel, plante ca menta, galbenele etc sunt introduse la tocat alături cu insecte și șobolani. “În plic și capsule, cumpărătorul nu-și poate da seama de conținut”, ne mai spune insiderul.

Ceai cu transpirație și mizerie de pe încălțări

 

De asemenea, când ierburile sunt puse la uscat în spații de obicei la fel de insalubre, direct pe jos, muncitori în șlapi, cizme murdare și vara fără tricouri și plini de transpirație le calcă în picioare sau le le întorc cu furca, iar iarna cu încălțări cu care merg la baie, ne mai spune un alt muncitor de la Fares. “Procedura prevede ca fiecare muncitor să facă un duș înainte de a începe programul și să fie echipament special”, ne mai spune insiderul.

Reprezentanții Fares Orăștie susțin că imaginile cu muncitorii fără echipament și încălțări murdare călcând pe plantele care ajung în plicuri sunt făcute cu rea intenție. “Noi, ca și companie, nu puteam știi în permanență ce s-a întâmplat în spațiile gestionate de respectivul angajat, ce materiale se pot face cu rea intentie in diferitele spatii ale societatii si in diferite momente, de către persoane rău voitoare. Pentru a evita pe viitor organizarea unor acțiuni premeditate de denigrare a firmei s-a instalat un sistem video în prezent funcțional, pentru supravegherea permanentă a tuturor spațiilor de producție”, ne-au explicat reprezentanții Fares.

control produse ceai

Controlul produselor

 

Compartimentul Control Tehnic se rezuma să ia lua probe de umiditate și a acorda o categorie de calitate plantelor. Calitatea plantelor se face vizual, iar a produsului final – vizual și organoleptic. Se prepară câte o infuzie din fiecare sortiment și se gusta de către o persoana din compartimentul de control tehnic. În cazul produselor noi, verificarea o face șeful comportamentului de cercetare.

În legătură cu acest aspect, reprezentanții Fares ne-au asigurat că se fac teste mult mai aprofundate. “Toate loturile de materie primă și produs finit sunt supuse aceleiași proceduri de control. Acestea se analizeaza conform specificatiilor tehnice de calitate, se emit buletine de analiza și se pastreaza inregistrari in registrele specifice in departamentele de Controlul Calitatii. Aceste buletine de analiza sunt disponibile in cadrul comportimentului nostru de control”.

Cu toate acestea, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) nu ne-a putut confirma valabilitatea analizelor. “Operatorul economic are autorizat un laborator uzinal, analizele pe care le efectuează sunt cele asumate de producător, conform standadelor proprii de firmă. S-a dispus evaluarea specifică a activității laboratorului”, sunt informațiile oferite de instituția de control.

fabrica ceai

Alertă europeană la Fares, ignorată în România

 

Specialiștii în domeniul alimentației publice ne-au transmis că, în cazul în care toate dezvăluirile sursei noatre sunt reale, sănătatea populației a fost grav pusă în pericol. “Se pot transmite bacterii care pot duce la formarea unor epidemii. Să nu uităm că toți avem acasă plicuri de ceai și această marcă este una foarte prezentă”, ne-a explicat un medic. Acesta nu a dorit să-i publicăm numele în articolul nostru, însă a fost extrem de îngrijorat de ce a auzit. El atrage atenția că bătrânii, copii, pacienți, persoanele bolnave apelează, în momente când au probleme de sănătate, la ceaiurile de plante. “Dacă aceste sunt realizate în astfel de condiții, riscă să agraveze starea celui care bea o cană fierbinte de ceai”, ne-a mai spus specialistul.

O parte dintre aceste pericole au fost depistate în 2014 de autoritățile europene în domeniul sănătății publice care au declanșat o alertă privind prezența de substanțe periculoase, pesticide și nu numai, în materia primă frunza de Ginkgo Biloba. În urma alertei europene, ANSVA a făcut controale la Laboratoarele Fares Bio Vital, una dintre firmele grupului Fares. În ciuda depistării substanțelor periculoase la fabrica de la Orăștie, consumatorii nu au fost instiințați.

Reprezentanții companiei Fares au recunoscut prezența substanțelor periculoase în luna octombrie 2014, dar susțin că vina aparține unui furnizor: “În luna la care faceți referire a existat o alertă europeană la un lot de plante provenit de la un furnizor european de prestigiu. În urma acestei alerte, loturile de produse neconforme ce conțineau respectivul lot de materie primă au fost retrase de pe piață sub supravegherea DSVSA și distruse în mod corespunzător”.

siguranta alimente

Siguranța Alimentelor confirmă, în parte, neregulile

 

Pentru a verifica dezvăluirile insider-ului despre secretele producției infuziilor de ceai consumate de o mare parte din populație, am aflat că și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), prin direcția din Deva, a constat în acest an nereguli la Orăștie.

“În perioada 22-24 martie s-a efectuat o acțiune de verificare și s-au identificat mai multe neconformități, pentru aceste aspecte fiind dispusă sigilarea spațiilor în cauză cu reținerea oficială a materiilor prime, până la stabilirea măsurilor ce se impun, suplimentar fiind aplicată o sancțiune contravenționașlă de 9.000 de lei”, ne-au precizat reprezentanții instituției.

Conducerea ANSVSA ne-a transmis că în urma verificărilor au fost distruse 179.094 kilograme de materii prime plante uscate și 10.368 bucăți ambalaje de uz alimentar. Operatorul a mai fost sancționat și cu amendă de 12.000 de lei.

Fares: Parametri normali de siguranță

 

“Au existat controale ANSVSA si DSVSA. Fluxul de producție nu a fost afectat, acesta se desfășoară în parametrii normali de siguranță pentru consumatori, iar produsele destinate consumului dețin toate aprobările și avizele necesare. Produsele din spațiile de depozitare neînregistrate au fost distruse sub supravegherea DSVSA, la solicitarea noastră, pentru eliminarea oricăror suspiciuni”, susțin reprezentanții firmei.

Răspunsuri complete oferite de reprezentanții Fares la întrebările adresate

 

  1. În ultimii doi ani, firmele din grupul Fares au cumpărat plante destinate ceaiurilor de la persoane care nu l-au recoltat în condiții de igienă și a căror proveniență, este vorba de cea a plantelor, nu o puteți verifica?

Răspuns:

Procesul de achiziție se face din plante de cultura proprie, de la direcții județene Romsilva, din importuri și de la persoane care se ocupă cu colectarea de plante.

În niciunul dintre aceste cazuri, noi ca firma, nu putem verifica modul de recoltare, ci doar putem impune ca aceste plante să respecte condițiile de calitate la recepție. Aceasta implică atât o analiza organoleptică, cât și analize fizico-chimice care se fac la fiecare lot de plante recepționate. Aceste analize hotărăsc dacă materia prima poate fi acceptată în firma sau nu. În masura posibilităților, colaboram în principal cu furnizori tradiționali.

  1. A depozitat Fares plante de ceai în depozite neomologate, care nu sunt igienice, alături de șobolani?

Răspuns:

În varful de sezon de achiziție s-au folosit depozite neînregistrate. Modul în care au fost utilizate aceste spații nu a fost cel dorit de noi și ne asumăm responsabilitatea de a nu fi controlat mai în amănunt activitatea gestionarului răspunzator de ele.

Acest fapt a fost exploatat de respectivul gestionar care a pornit o campanie de denigrare, postând poze care prezintă un haos creat deliberat cu scop de defăimare.

Fostul gestionar a plecat din proprie inițiativă din cadrul firmei, în luna ianuarie. Acest lucru s-a intamplat pe parcursul derulării inventarului declanșat de societate în gestiunea lui în urma unui furt din respectiva gestiune.

  1. Laboratorul dumneavoastră testează calitatea ceaiurilor? Ne puteti oferi rezultatele unor analize din anul 2014, luna octombrie? Asta pentru a prezenta publicului date concrete.

Răspuns:

Toate loturile de materie prima și produs finit sunt supuse aceleiasi proceduri de control. Acestea se analizeaza conform specificatiilor tehnice de calitate, se emit buletine de analiza si se pastreaza inregistrari in registrele specifice in departamentele de Controlul Calitatii.

Aceste buletine de analiza sunt disponibile in cadrul comportimentului nostru de control.

In luna la care faceti referire a existat o alerta europeana la un lot de plante provenit de la un furnizor european de prestigiu. In urma acestei alerte loturile de produse neconforme ce contineau respectivul lot de materie prima au fost retrase de pe piata sub supravegherea DSVSA si distruse in mod corespunzator.

  1. Ați fost controlați de ANSVSA și s-au constat nereguli. Cum comentați neregulile depistate de ANVSA?

Raspuns:

În urma sesizărilor făcute de persoana in cauza, au existat controale ANSVSA si DSVSA. Fluxul de producție nu a fost afectat, acesta se desfășoară în parametrii normali de siguranță pentru consumatori, iar produsele destinate consumului dețin toate aprobările și avizele necesare.

Produsele din spatiile de depozitare neinregistrate au fost distruse sub supravegherea DSVSA, la solicitarea noastra, pentru eliminarea oricaror suspiciuni. Am solicitat acest lucru cu toate ca probele prelevate si analizate in laboratoare externe autorizate nu au indicat depasirea nivelului admis de incarcatura microbiologica, aratand ca depozitarea nu a afectat calitatea materiilor prime.

Au fost aplicate amenzi si s-a stabilit un plan de masuri care este in curs de derulare.

Subliniem din nou faptul ca principala neconformitate au fost depozitele mai sus mentionate.

  1. În filmulete primite la redacție, muncitorii dumneavoastră apar în imagini cum calcă plantele de ceai cu incălțările cu care vin și pleaca de la muncă. Cum se poate acest lucru, ați aplicat sancțiuni pentru asa ceva?

Raspuns:

Activitatea curentă și procedurile de lucru, daca sunt respectate, nu permit sa se intample asemenea lucruri decat de persoane direct interesate sa denigreze firma. Noi, ca si companie, nu puteam ști în permanență ce s-a intamplat în spațiile gestionate de respectivul angajat, ce materiale se pot face cu rea intenție în diferitele spații ale societății și în diferite momente, de către persoane rău-voitoare. Pentru a evita pe viitor organizarea unor acțiuni premeditate de denigrare a firmei s-a instalat un sistem video în prezent functional, pentru supravegherea permanentă a tuturor spațiilor de producție.

In mod normal, persoana care a realizat aceste filmulețe și le-a deținut fără sa anunte in timp util compania, este părtaș la aceste fapte criminale.

Sursa: libertatea.ro

Etichete:
Coaliția proeuropeană a stabilit principiile viitorului program de guvernare
Naţional miercuri, 18 decembrie 2024, 06:58

Coaliția proeuropeană a stabilit principiile viitorului program de guvernare

Liderii partidelor pro-europene au convenit marţi, la Palatul Victoria, principiile viitorului program de guvernare, despre care afirmă că va fi...

Coaliția proeuropeană a stabilit principiile viitorului program de guvernare
Au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral
Naţional marți, 17 decembrie 2024, 20:59

Au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral

Au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral. Concluzia aparţine şefului comisiei parlamentare...

Au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral
Incendiu la un depozit de materiale de construcţii din Tismana
Naţional marți, 17 decembrie 2024, 09:37

Incendiu la un depozit de materiale de construcţii din Tismana

Pompierii au intervenit, în noaptea de luni spre marţi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de materiale de construcţii din...

Incendiu la un depozit de materiale de construcţii din Tismana
PSD, PNL și UDMR anunță că pot forma Guvernul și fără USR, dacă acest partid se retrage
Naţional marți, 17 decembrie 2024, 09:11

PSD, PNL și UDMR anunță că pot forma Guvernul și fără USR, dacă acest partid se retrage

Partidele proeuropene vor relua marți discuțiile privind programul de guvernare, iar în paralel vor continua negocierile referitoare la viitoarea...

PSD, PNL și UDMR anunță că pot forma Guvernul și fără USR, dacă acest partid se retrage
Naţional luni, 16 decembrie 2024, 21:55

Nicuşor Dan candidează ca independent la prezidenţiale

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan candidează ca independent la prezidenţiale. El a făcut anunţul pe reţelele de socializare. „Voi candida...

Nicuşor Dan candidează ca independent la prezidenţiale
Naţional luni, 16 decembrie 2024, 14:49

Rabla pentru sobe. Subvenții de 70% din prețul unei sobe eficiente energetic, în limita a 10.000 de lei

Programul „Rabla pentru sobe” are un buget de 500 de milioane de lei, iar statul va finanţa 70% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficiente...

Rabla pentru sobe. Subvenții de 70% din prețul unei sobe eficiente energetic, în limita a 10.000 de lei
Naţional luni, 16 decembrie 2024, 13:23

ANAF dezminte că va percepe 10% din banii aflaţi în conturile contribuabililor

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală dezminte informaţiile vehiculate în spaţiul public potrivit cărora, începând cu anul viitor, ar...

ANAF dezminte că va percepe 10% din banii aflaţi în conturile contribuabililor
Naţional luni, 16 decembrie 2024, 09:44

Elevii se pot înscrie la probele de competențe pentru Bacalaureat 2025

Elevii se pot înscrie la probele de competențe pentru Bacalaureat 2025 între 16 și 20 decembrie Ministerul Educației anunță că între 16 și...

Elevii se pot înscrie la probele de competențe pentru Bacalaureat 2025