Ascultă Radio România Reșița Live

Cauţiune în valoare de un milion de euro stabilită pentru fostul ministru Sebastian Vlădescu

Procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu şi au fixat o cauţiune în valoare de un milion de euro în cazul acestuia, anunţă Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Articol editat de Valentina Adam, 2 mai 2018, 11:50

Potrivit unui comunicat al DNA, fostul ministru a fost inculpat pentru luare de mită (două infracţiuni) şi trafic de influenţă în formă continuată.

„De asemenea, faţă de inculpatul Vlădescu Sebastian a fost fixată o cauţiune în valoare de 1.000.000 euro (echivalent în lei) care va fi depusă la o unitate bancară şi consemnată pe numele său la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau prin constituirea unei garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective, în favoarea aceleiaşi unităţi de Parchet. Cauţiunea se va depune în termen de 10 zile”, se precizează în comunicat.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie.

Potrivit sursei citate, în perioada 2008-2009, în baza acestei înţelegeri, a primit suma de aproximativ un milion de euro (reprezentând partea sa din comisionul pretins) în conturile bancare ale unor societăţi comerciale pe care le controla.

„Ulterior, în perioada 2009-2010, suspectul Sebastian Vlădescu, în calitatea menţionată mai sus, pentru a-şi îndeplini atribuţiile sale de serviciu într-un mod care să asigure finanţările respective, a acceptat de la reprezentantul companiei străine promisiunea sumei de două milioane de euro iar, în perioada noiembrie 2011- septembrie 2013, a primit suma de 65.000 de euro, sub forma finanţării activităţii unei companii offshore, unde avea calitatea de asociat”, precizează DNA.

sursa foto adevarul.ro

Etichete:
Atașatul militar al Rusiei la București și adjuctul său, declarați indezirabili
Naţional miercuri, 5 martie 2025, 19:38

Atașatul militar al Rusiei la București și adjuctul său, declarați indezirabili

Atașatul militar al Rusiei la București și adjuctul său, declarați indezirabili. Celor doi le sunt imputate activități care contravin...

Atașatul militar al Rusiei la București și adjuctul său, declarați indezirabili
Verdict amânat, din nou, în cazul lui Călin Georgescu
Naţional miercuri, 5 martie 2025, 09:56

Verdict amânat, din nou, în cazul lui Călin Georgescu

Judecătorii au amânat, din nou, verdictul în cazul lui Călin Georgescu. El contestă controlul judiciar într-un dosar în care este cercetat...

Verdict amânat, din nou, în cazul lui Călin Georgescu
Programul „Rabla pentru sobe”: Cum poți primi 10.000 de lei pentru o sobă eficientă
Naţional miercuri, 5 martie 2025, 07:07

Programul „Rabla pentru sobe”: Cum poți primi 10.000 de lei pentru o sobă eficientă

Programul „Rabla pentru sobe” începe în aprilie 2025, oferind finanțare de până la 10.000 de lei pentru locuitorii din zonele montane. Acest...

Programul „Rabla pentru sobe”: Cum poți primi 10.000 de lei pentru o sobă eficientă
România va fi survolată de aeronovae F-16 la înălțimi mici și în regim supersonic
Naţional marți, 4 martie 2025, 09:35

România va fi survolată de aeronovae F-16 la înălțimi mici și în regim supersonic

România va fi survolată de aeronovae F-16 la înălțimi mici și în regim supersonic. Zborurile vor avea loc în perioada 04-10 martie 2025....

România va fi survolată de aeronovae F-16 la înălțimi mici și în regim supersonic
Naţional sâmbătă, 1 martie 2025, 20:50

Zeci de mii de participanți, la protestul AUR din Capitală

Un protest antiguvernamental organizat de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a reunit zeci de mii de participanți, sâmbătă, în Capitală,...

Zeci de mii de participanți, la protestul AUR din Capitală
Naţional sâmbătă, 1 martie 2025, 07:00

Președintele interimar Bolojan: Securitatea Ucrainei este crucială pentru securitatea Europei

„Trebuie să fim uniţi pentru a lupta pentru valorile noastre, libertate şi pace”, consideră liderul de la Cotroceni. Preşedintele...

Președintele interimar Bolojan: Securitatea Ucrainei este crucială pentru securitatea Europei
Naţional vineri, 28 februarie 2025, 16:51

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului de coaliție a fost respinsă

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului de coaliție a fost respinsă. Inițiatorii susțin că executivul actual este „ilegitim”....

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului de coaliție a fost respinsă
Naţional vineri, 28 februarie 2025, 16:45

Revocarea șefului AEP, votată de Parlament

Revocarea șefului AEP, votată de Parlament. Lui Toni Greblă i se reproșează managementul defectuos. Parlamentul a decis, vineri, revocarea din...

Revocarea șefului AEP, votată de Parlament