Ascultă Radio România Reșița Live

Camera Deputaţilor a votat majorarea salariilor pentru primari, viceprimari, preşedinţii şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene, cele ale parlamentarilor nu cresc

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, majorarea salariilor pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene, cu 168 de voturi pentru, 79 de voturi împotrivă şi 4 abţineri, eliminând din forma de la Senat majorarea pentru ceilalţi demnitari. USR, prin vocea lui Alin Gabriel Apostol, a anunţat că va ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege.

Camera Deputaţilor a votat majorarea salariilor pentru primari, viceprimari, preşedinţii şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene, cele ale parlamentarilor nu cresc

Articol editat de Valentina Adam, 27 septembrie 2022, 16:32

În cadrul dezbaterilor din plen, liderul AUR George Simion a cerut eliminarea majorărilor salariale pentru primari.

Nu e un moment potrivit, veţi crea falii. Ştiu că aveţi obligaţii faţă de colegii de partid, ne-am abţinut foarte mult şi nu am dat curs provocărilor din comisia de muncă dar respingeţi amendamentul. (..) Vă daţi privilegii vouă, camarilei de partid, votaţi împotriva acestui proiect de lege”, a spus Simion.

Deputatul PNL Florin Roman a arătat în plen că cei care au fost în administraţia publică locale ştiu că până în 2014 salariul unui primar era de 1.500 de lei.

Le plângea cineva de milă, spunea cineva că li se face o nedreptate? Facem ceea ce trebuie, reparăm o discriminare, care spune că toţi bugetarii din 2018 până în 2022 trebuie să ajungă la un nivel egal, astăzi venim şi îi atacăm pe aleşii locali. Nu trebuie discrminaţi aleşii locali doar pentru că e o vorbă, vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri Toţi cei care nu aveţi primari spuneţi astăzi că primarii nu sunt buni. Ba sunt buni, că de asta au fost aleşi”, a spus Roman. Csoma Botond (UDMR) a afimat, la rândul lui, că ”prin acest proiect de lege Parlamentul repară o inechitate care există de ceva vreme în această ţară”.

Nu poate să existe o diferenţă în serviciul public, în administraţie şi nu poate fi o diferenţă între administraţia publică centrală şi administraţia publică locală şi nu trebuie să vorbim şi să îi anatemizăm şi să îi împroşcăm cu invective pe primari, pe viceprimari, pe preşedinţii de CJ şi pe vicepreşedinţii de CJ. Trebuie să îi avem în vedere pe cei din serviciul public care nu sunt persoane alese şi cărora nu am putut să le mărim salairile pentru că, potrivit legii, salariul acelui angajat nu poate depăşi salariul viceprimarului. Cred că această problemă este rezolvată. Nu cred că trebuie să avem o abordare de luptă de clasă şi să îi azmuţim pe oameni împotriva administraţiei locale. UDMR va vota acest proiect de lege”, a spus Botond.

Deputatul Oana Ţoiu (USR) a acuzat coaliţia de guvernare ”a nedreptăţii” că ”renunţă şi astăzi la votul românilor”.

Nu poate trece nevăzut ce faceţi astăzi. Puneţi din nou politicienii pe primul loc. (.) Astăzi, ce aţi votat în comisia de muncă şi ce veţi vota în plen, sunt măriri de 1.600 de lei, 1.900 de lei doar pentru cei care sunt în frunte la salarizare”, a spus ea.

Şi deputatul Cristian Seidler, de la USR, a intervenit, arătând că ”îmbuibare este cuvântul de ordine al acestei dezbateri”.

Raluca Turcan de la PNL a declarat că, în opinia sa, ”orice om cinstit din această țară, atunci când se confruntă cu inflaţie, cu creşteri de preţuri la facturi, îşi doreşte o majorare salarială”.

Întrebarea este care este prioritatea unui stat responsabil în sprijinirea celor care se confruntă cu dificultăţi. Un stat are datoria să îi sprijine pe cei vulnerabili şi de asemenea pe cei care sunt mai aproape de decizia politică şi anume autorităţile locale. Cred că la Senat s-a greşit, şi din nefericire pentru că s-a greşit pentru că s-au majorat salariiile parlamentarilor şi miniştrilor, în spaţiul pubic s-a creat percepţia că Parlamentul e preocupat doar de propriul buzunar. În Camera Deputaţilor am corectat această greşeală a Senatului”, a spus ea.

Turcan a precizat că ”niciodată, mai ales într-o situaţie dificilă economic, nu trebuie puşi cap în cap, anatemizaţi între ei angajaţii din sectorul public şi cei din privat, pentru că şi unii şi alţii suint oameni şi merită să fie plătiţi mai bine”.

Alfred Simonis (PSD) a acuzat Opoziţia USR şi AUR pe proiectul de lege: 

Am senzaţia că Opoziţia încearcă să facă un mare scandal astfel încât oamenii să nu înţeleagă nimic, amestecându-le pe toate şi ţipând. Ce s-a întâmplat la Senat a fost e eroare, am eliminat creşterea indemnizaţiilor parlamentarilor. Erori s-au mai făcut în Cameră sau în Senat, de exemplu când USR a votat pentru pensii speciale la Consiliul Concurenţei şi au spus că a fost o eroare, AUR a votat la Senat această lege cu majorarea salariilor demnitarilor şi apoi au spus că a fost e eroare”, a spus el.

Simonis a arătat: ”Cea mai mare creştere o va avea primarul dumneavoastră, Nicuşor Dan, dar şi acea mărire va fi de 1.000 de lei, net, la salariul domniei sale. Avantajul pentru toţi ceilalţi angajaţi ai primăriei Capitalei şi ai celorlalte primării este că le creşte şi lor salariile, sunt legaţi de salariul viceprimarului, cresc salariile şi în administraţiile publice locale”.

Gabriel Zetea (PSD) a completat: ”Nu creşte azi indemnizaţia preşedintelui, a premieruluii, a parlamentarilor sau a preşedinţilor Camerelor, dar creşte salariul bugetarilor, al celor din administraţiile locale, pentru că merită, oameni care să lucreze pentru şcoli, pentru drumuri, pentru fonduri europene. Pentru asta trebuie să avem oameni pregătiţi. Încercaţi să fiţi şi de partea românilor şi să înţelegeţi că o bună guvernare înseamnă şi creşterea veniturilor românilor”.

Claudiu Năsui (USR) a afirmat că ”dezbaterea nu este dacă să creştem sau nu salariile ci dacă să o facem pentru toţi românii sau să o facem doar pentru unii, apropiaţi de dumneaovastră”.

Dacă voiaţi să ajutăm pe toată lumea (..) atunci putem să facem asta printr-o reducere a taxării muncii, care este foarte mare mai ales pe salariile mici. Votaţi acest amendament pentru a nu face această mojicie şi să majorăm doar pentru demnitari şi politicieni salariile, într-o perioadă de criză”, a spus Năsui.

După vot, deputatul USR Alin Gabriel Apostol, a anunţat că partidul său va ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege.

Angajaţii din România câştigă sub 4.500 de lei, brut. Un salariat din administraţia publică locală are o medie salarială de 6.338 de lei. Aţi votat pentru voi şi ai voştri. Eu v-am înţeles de ce aţi votat, pentru că o parte însemnată ditnre ei vă aduc voturile la fircare alegere alectorală. USR va ataca la CCR această propunere legislativă”, a spus Apostol.

Etichete:
O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp – Cum să te protejezi
Naţional luni, 17 februarie 2025, 10:52

O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp – Cum să te protejezi

Poliția Română avertizează cu privire la o nouă metodă de fraudă pe WhatsApp. Această schemă periculoasă a făcut deja victime în țară....

O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp – Cum să te protejezi
Circulația feroviară adaptată condițiilor meteo nefavorabile
Naţional duminică, 16 februarie 2025, 12:30

Circulația feroviară adaptată condițiilor meteo nefavorabile

Circulația feroviară este adaptată condițiilor meteo nefavorabile anunță Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA. Traficul feroviar...

Circulația feroviară adaptată condițiilor meteo nefavorabile
Platformele Autorităţii pentru Digitalizarea României, inclusiv Ghișeul.ro și SEAP, sunt din nou funcționale
Naţional duminică, 16 februarie 2025, 11:08

Platformele Autorităţii pentru Digitalizarea României, inclusiv Ghișeul.ro și SEAP, sunt din nou funcționale

Platformele digitale Ghișeul.ro, SEAP, PCUe, SAET și E-Guvernare, sunt din nou funcționale, după o perioadă de indisponibilitate, a anunțat...

Platformele Autorităţii pentru Digitalizarea României, inclusiv Ghișeul.ro și SEAP, sunt din nou funcționale
Cutremur de 3,6 grade în județul Buzău, duminică dimineața
Naţional duminică, 16 februarie 2025, 10:02

Cutremur de 3,6 grade în județul Buzău, duminică dimineața

Un cutremur cu magnitudinea 3,6 s-a produs, duminică dimineața, în județul Buzău, zona seismică Vrancea, la ora locală 6:59, potrivit...

Cutremur de 3,6 grade în județul Buzău, duminică dimineața
Naţional sâmbătă, 15 februarie 2025, 08:35

România celebrează Ziua Națională a Lecturii pe 15 februarie

Pe 15 februarie, România marchează Ziua Națională a Lecturii. Evenimentul este dedicat promovării lecturii și importanței acesteia în...

România celebrează Ziua Națională a Lecturii pe 15 februarie
Naţional vineri, 14 februarie 2025, 12:05

Percheziţii într-un dosar de corupţie în cadrul Armatei

Zeci de percheziţii au avut loc într-un dosar de corupţie în cadrul Armatei. Prejudiciul se ridică la 12 milioane de lei. Procurorii Direcției...

Percheziţii într-un dosar de corupţie în cadrul Armatei
Naţional vineri, 14 februarie 2025, 06:01

Seismologii au revizuit la 4,4 magnitudinea cutremurului produs joi seara, în judeţul Buzău

Seismologii au revizuit în creștere la 4,4, de la 4,2, magnitudinea cutremurului produs joi, la ora locală 22:44, în județul Buzău, potrivit...

Seismologii au revizuit la 4,4 magnitudinea cutremurului produs joi seara, în judeţul Buzău
Naţional joi, 13 februarie 2025, 17:50

MApN: Fragmente de drone rusești descoperite în două zone de pe malul Dunării

O echipă de specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne au efectuat, joi,...

MApN: Fragmente de drone rusești descoperite în două zone de pe malul Dunării