Poveştile emoţionante ale sportivilor care fac parte din echipa olimpică a refugiaţilor

Articol editat de Mirabela Afronie, 6 august 2016, 16:47

Anul trecut pe vremea asta, ea şi sora ei înotau disperate să îşi salveze vieţile. Pe ale lor şi pe ale altor 18 refugiaţi cu care împărţeau o barcă prea mică. Erau, ca mii de alţi refugiaţi, undeva pe Mediterana.

Yusra Mardini: „Eram 20 de oameni în barcă. După jumătate de oră sau 15 minute, motorul s-a oprit. Am pierdut totul. Am rămas cu un tricou şi blugii de pe mine. Nu mai aveam nici măcar şlapii”.

Vreme de trei ore şi jumătate, ea şi sora ei înotat şi au împins barca până la ţărm. Au salvat astfel, şi vieţile celorlalţi refugiaţi. Acum, Yusra Mardini înoată pentru a scrie istorie. La 18 ani, va participa la Jocurile Olimpice de la Rio în prima echipă a refugiaţilor.

Yusra Mardini: „Echipa refugiaţilor e compusă din atleţi care au fugit din ţările lor şi vor să fie în continuare atleţi, dar nu au mijloacele materiale, nu au susţinere. Comitetul Olimpic sprijină acum această echipă”.

După un lung drum, care a purtat-o din Siria în Liban, Turcia, Grecia şi Balcani, Yusra Mardini a ajuns în Germania. Aici, a fost ajutată să-şi continue pasiunea: înotul.

A aflat că va face parte din prima echipă olimpică a refugiaţilor cu doar câteva săptămâni înainte de Olimpiadă. Jurnaliştii au fost cei care i-au dat vestea cea mare.

Yusra Mardini: „O să fie o onoare. Voi fi mândră. Voi fi fericită. Voi avea un gol în stomac, pentru că e un sentiment grozav şi o să mă gândesc la toţi cei care m-au susţinuţ la Comitetul Olimpic Internaţional, la cei doi antrenori ai mei, la familie, prieteni, la echipa mea şi, desigur, la toţi refugiaţii din lume, la toţi adolescenţii şi la toţi cei pe care îi reprezentăm”.

Echipa olimpică a refugiaţilor e formată din numai 10 sportivi. Împreună, vor reprezenta zeci de milioane de refugiaţi. La ceremonia de deschidere de la Rio, vor purta steagul olimpic şi vor defila penultimii, chiar înaintea ţării-gazdă, Brazilia.

Yusra Mardini: „Suntem foarte fericiţi împreună. Ne leagă, în echipă, o prietenie fantastică. Nu ştim aceeaşi limbă, nu suntem din aceleaşi ţări, dar ne uneşte steagul olimpic. Împreună, reprezentăm 60 de milioane de oameni din toată lumea şi vrem să facem tot ce putem pentru a le arăta oamenilor că putem fi sportivi buni, oameni buni”.

Fiecare din cei zece membri ai primei echipe olimpice a refugiaţilor are o poveste la fel de impresionantă ca Yusra. Şi fiecare speră că, poate, la următoarea Olimpiadă, în lume vor fi mai puţini oameni forţaţi să fugă din ţara lor. Şi că poate, dacă vor mai ajunge vreodată să concureze la Jocurile Olimpice, o să poată face asta ţinând în mână steagul ţării lor.

Popole Misenga, refugiat din Congo, membru al echipei olimpice a refugiaţilor: „ Mi-am pierdut mama în conflictul din Congo. Am ajuns un copil fără părinţi, un copil fără familie. Am fost despărţit de fratele meu. Am reuşit să mă urc într-un camion şi am ajuns în portul din Kinshasa şi, de acolo, am luat o barcă. Am învăţat judo şi am devenit campion la Dakar şi în alte competiţii din Africa. Am reuşit să ajung la campionatul mondial de judo care a avut loc în 2013, aici, în Brazilia. Acum, am primit această şansă de a participa la Jocurile Olimpice din 2016. Sunt foarte fericit şi mă voi bate pentru a câştiga o medalie”.

Rami Aniş refugiat sirian, membru al echipei olimpice a refugiaţilor: „Mă gândesc la ţara mea, Siria, şi sper că, până la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, nu vor mai fi refugiaţi. Nimic nu mi-e mai drag şi mai apropiat de suflet decât ţara mea.”

Sursa: digi24.ro