Ascultă Radio România Reșița Live

Rusia va revoca autorizaţia de invadare a Ucrainei

Vladimir Putin

În Rusia, preşedintele Vladimir Putin a cerut Camerei Superioare a Parlamentului federal să revoce autorizaţia pe care i-a dat-o în martie de a folosi forţele Armatei ruse în Ucraina. Vladimir Putin a trimis cererea preşedintelui Consiliului Federaţiei, înainte de a pleca spre Viena, capitala Austriei, unde efectuează o vizită oficială. După cum a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, solicitarea are drept scop normalizarea situaţiei din regiunile de sud-est ale Ucrainei şi este legată de începerea, ieri, a convorbirilor privind depăşirea crizei. La Doneţk au avut loc primele consultări informale între reprezentanţii autorităţilor de la Kiev şi cei ai autoproclamatelor Republici Doneţk şi Lugansk. Consiliul Federaţiei a anunţat că va discuta solicitarea liderului rus în şedinţa sa de mâine, preşedinta Camerei, Valentina Matvienko, exprimându-şi convingerea că ea va fi aprobată. Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a calificat decizia lui Vladimir Putin ca fiind primul pas practic al acestuia după susţinerea oficială a planului de pace al liderului de la Kiev, a informat Serviciul de presă al Preşedinţiei ucrainene. În acelaşi timp, potrivit mediilor ruse, decizia liderului de la Kremlin a fost primită „cu regret şi nedumerire de reprezentanţii autoproclamatelor Republici Doneţ şi Lugansk, în opinia cărora ea nu va contribui la procesul de pace”.

Sursa: RRA

Rusia va revoca autorizaţia de invadare a Ucrainei

Articol editat de Mirabela Afronie, 25 iunie 2014, 10:36

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică
Internațional luni, 7 aprilie 2025, 07:46

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă...

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică
Proteste de amploare în peste 40 de orașe din Spania pe fondul crizei locuințelor
Internațional duminică, 6 aprilie 2025, 12:54

Proteste de amploare în peste 40 de orașe din Spania pe fondul crizei locuințelor

Proteste de amploare în peste 40 de orașe din Spania pe fondul crizei locuințelor. Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă. Zeci de mii de...

Proteste de amploare în peste 40 de orașe din Spania pe fondul crizei locuințelor
Von der Leyen, despre tarifele anunțate de Trump: Economia globală va avea de suferit
Internațional joi, 3 aprilie 2025, 08:42

Von der Leyen, despre tarifele anunțate de Trump: Economia globală va avea de suferit

„Toate afacerile, mari și mici, vor avea de suferit din prima zi”, a atras atenția șefa Comisiei Europene. Blocul comunitar...

Von der Leyen, despre tarifele anunțate de Trump: Economia globală va avea de suferit
Tensiunile Diplomatice dintre SUA, Rusia și Ucraina: Perspectivele Negocierilor de Pace
Internațional miercuri, 2 aprilie 2025, 09:29

Tensiunile Diplomatice dintre SUA, Rusia și Ucraina: Perspectivele Negocierilor de Pace

Tensiunile Diplomatice dintre SUA, Rusia și Ucraina: Perspectivele Negocierilor de Pace Recent, Serghei Riabkov, adjunctul ministrului de Externe al...

Tensiunile Diplomatice dintre SUA, Rusia și Ucraina: Perspectivele Negocierilor de Pace
Internațional sâmbătă, 29 martie 2025, 09:27

Cutremurul din Myanmar a făcut peste 1.000 de morţi şi 2.300 de răniţi, anunţă junta militară

Junta militară birmană a declarat sâmbătă că un total de 1.002 de oameni au fost ucişi, 2.376 au fost răniţi şi 30 dispăruţi în urma...

Cutremurul din Myanmar a făcut peste 1.000 de morţi şi 2.300 de răniţi, anunţă junta militară
Internațional marți, 25 martie 2025, 17:28

SUA suspendă includerea României în Programul Visa Waiver

SUA suspendă, pe o perioadă nedeterminată, includerea României în Programul Visa Waiver. Decizia a fost luată în contextul unei revizuiri a...

SUA suspendă includerea României în Programul Visa Waiver
Internațional marți, 25 martie 2025, 06:32

Moscova și Washingtonul vor publica marți un comunicat comun privind negocierile din Arabia Saudită

Moscova și Washingtonul vor publica marți un comunicat comun privind negocierile din Arabia Saudită Rusia și Statele Unite vor emite marți un...

Moscova și Washingtonul vor publica marți un comunicat comun privind negocierile din Arabia Saudită
Internațional duminică, 23 martie 2025, 22:37

Turcia: Autoritățile au cerut blocarea a peste 700 de conturi pe X, anunță rețeaua de socializare

Autoritățile turce, confruntate cu un val de proteste declanșate de arestarea primarului din Istanbul Ekrem Imamoglu, au cerut rețelei de...