Papa Francisc a fost internat pentru o intervenţie chirurgicală
Papa Francisc va fi operat la Roma pentru o inflamaţie a colonului, a anunţat Vaticanul. Conform comunicatului oficial, Suveranul Pontif în vârstă de 84 de ani a fost internat la Policlinica „A. Gemelli” din capitala italiană, unde va fi supus unei intervenţii chirurgicale programate pentru “stenoză diverticulară simptomatică a colonului”. Potrivit agenţiei Reuters, Papa Francisc părea să se simtă destul de bine la apariţia de astăzi în Piaţa Sf. Petru, unde a binecuvântat mulţimea şi a transmis mesajul de duminică. Nu s-a anunţat când va avea loc operaţia, dar purtătorul de cuvânt al Vaticanului a precizat că o altă declaraţie în acest sens va fi făcută ulterior.
Articol editat de Vali Hora, 4 iulie 2021, 20:09 / actualizat: 5 iulie 2021, 6:15
foto: facebook Vatican News